În acest ultim episod al seriei despre parcuri și business, vorbim cu Florin Stoican, expert în administrarea ariilor naturale protejate și consilier onorific al ministrului Mediului, despre cât de interesați sunt statul român și administrațiile Romsilva ale parcurilor naționale de conservare. Pentru asta, ne uităm la două lucruri:
- câți bani dă statul român pentru parcuri și cum îi distribuie
- cum reușesc, sau nu, diverse administrații să atragă bani europeni și cum se corelează asta cu cantitățile de lemn exploatate.
În perioada 2021-prima jumătate a lui 2025, bugetul alocat de statul român prin Romsilva, 20 de milioane de euro pe an, este de 1,5 ori mai puțin decât valoarea estimată a lemnului tăiat din parcuri tot de statul român prin Romsilva, 31,5 milioane de euro. În același timp, acest buget reprezintă doar jumătate din cât cheltuie UE pentru parcurile noastre, 40 de milioane de euro.
Dacă raportăm banii de la stat la suprafețele parcurilor, observăm ceva interesant: suprafața nu pare să fi jucat vreun rol când s-au stabilit bugetele. Parcul Național Retezat are un buget alocat aproximativ egal cu al Parcului Munții Măcinului, deși e de peste trei ori și jumătate mai mare. Parcul Național Munții Rodnei care e chiar mai mare decât Retezatul și de patru ori și jumătate mai mare decât Munții Măcinului are un buget mai mic. Am luat Munții Măcinului ca reper așa, random, nu fiindcă aș crede că acolo bugetul e bun, sau prea mare, probabil nici ei nu au destul.
Fondurile europene nu mai depind de alocarea de la buget, ci de administrațiile fiecărui parc în parte, cât interes și-au dat pentru a obține banii. Întâlnim și aici dezechilibre. În medie, raportat la suprafața tuturor parcurilor, în perioada 2021-prima jumătate a lui 2025, fiecare pătrățel cu latura de 10 metri din parcurile naționale ale României a beneficiat de 1,3 euro din bani europeni. Însă diferențele între administrații sunt imense. În timp ce administrația Parcului Național Piatra Craiului e campioană, cu 4,6 euro pentru fiecare pătrățel din parc cu latura de 10 metri, în parcuri precum Munții Rodnei, sau Călimani sumele sunt infime, iar administrația Parcului Național Semenic-Cheile Carașului nu a atras deloc fonduri europene - zero. Aceste trei parcuri sunt și cele unde, în această perioadă, s-au exploatat cele mai mari cantități de lemn.
De unde această relativă uniformitate a bugetelor alocate de la stat, deși parcurile diferă totuși destul de mult?
Aici iar e o discuție. Ar trebui să ne uităm cumva la structura acestui buget. Iarăși nu am date, dar din câte știu, un procent consistent, peste 80% din buget, e pentru personal și cheltuieli administrative. Și dacă ne uităm la structura de personal a administrațiilor parcurilor vedem că deși suprafețele sunt foarte diferite, de la Domogled la Buila, un ordin de mărime și ceva în plus, administrațiile parcurilor nu au așa mari diferențe ca și structură de personal. Buila are, cred, 10-11 angajați în schema de personal, iar Retezatul, care e de aproape 10 ori mai mare, are vreo 18. Și de aici vin diferențele astea.
Dar au sens diferențele astea așa mici de personal când vorbim de suprafețe foarte diferite?
Bineînțeles că n-au sens, că una e să administrezi un parc cu 4 rangeri și alta e să-l administrezi cu 40. E clar, cu cât ai mai mulți, cu atât ai acoperire mai bună a teritoriului. Acuma depinde și de structura parcului. Sunt parcuri care pot fi administrate mai ușor, că au mai puține puncte de acces și sunt parcuri cum e cel din Dobrogea care e mai greu, că poți să intri în parc din toate părțile.
Nici în Munții Rodnei, pe care l-am dat exemplu în introducere, nu se poate spune că e liniște și nu e nimic de lucru. E de patru ori și jumătate mai mare decât Măcinului și administrația de acolo are de-a face cu de toate: faună, floră, geologie pentru care trebuie făcută conservare și educație, rezervații unde trebuie făcută cercetare și apoi turism, oierit, ciupercari, offroad-eri, multe localități în jur, căi de acces peste tot, antropizare, braconaj de tot felul, foarte multe păduri de-ale UAT-urilor etc.
Da, da, de muncă au, clar. Toți au de muncă. Pe mai multe lucruri, și pază, și management silvic, și managementul pajiștilor, și cercetare, și educație și multe altele. Acuma, trebuie întrebat ministerul și Romsilva dacă structurile astea, ale administrațiilor, au la bază o fundamentare, cât de aproape sau de departe sunt de optim. Dacă știu de un optim, care ar fi el? Până la urmă, asta ține de contract, contractul pe care l-a semnat ministerul cu Romsilva pentru fiecare parc în parte, prin care administratorul, Romsilva, și-a asumat niște cheltuieli, cu o anumită structură a bugetului. Ministerul a fost de acord cu asta. Atâta timp cât ministerul și ANANP-ul au acceptat propunerile astea ale Romsilva de bugete, pe ei trebuie să-i întrebăm dacă sunt OK, sau sunt insuficiente. Nu știu dacă au o evaluare. Asta e situația. Asta e ce avem. Eu asta am vrut să fac prin analiza asta. Să știm cum stăm. Să ne uităm la situație pe anumite cifre, statistici, să vedem ce face statul român pentru parcurile naționale. Și la fel am făcut analiza și pentru cele naturale.
Trebuie întrebat ministerul și Romsilva dacă structurile administrațiilor au la bază o fundamentare, cât de aproape sau de departe sunt de optim.
Florin Stoican, consilier onorific al ministrului Mediului
Pe lângă banii de la statul român, administrațiile mai au acces și la bani europeni. Pot face proiecte pentru a atrage fonduri.
Prin fondurile europene atrase, administrațiile parcurilor au dublat, practic, bugetul alocat de Romsilva, aducând încă 40 de milioane de euro în perioada asta parcurilor naționale lângă cele 20 alocate de statul român. Au făcut ceva treabă. E vorba doar de cele 12 parcuri naționale administrate de Romsilva. Nu am avut date de la parcul național Ceahlău.
La ce se folosesc banii care vin din Europa?
Bugetele alocate de Romsilva, cum am spus, înseamnă în principal cheltuieli salariale și administrative. Din fondurile europene, probabil acoperă celelalte activități care nu sunt acoperite din bugete. Fac cercetare, monitorizare, educație, probabil infrastructură. Nu mai știu cum e situația în ultima vreme, dar cam toate centrele de vizitare, traseele tematice, infrastructura sunt făcute din fonduri atrase prin diferite proiecte pe care reușesc să le obțină. Planurile de management la fel, foarte multe cred că au fost făcute din fonduri europene, din POIM. Banii sunt câștigați administrație prin proiecte și apoi apelează la specialiști ca să le facă studiile. Asta costă, specialiștii cer bani.
Deci, practic, banii de la statul român ajung pentru salarii, dar pentru a finanța activitățile care fac un parc național să fie parc național, cercetare, monitorizare, educație etc., sunt folosiți banii de la UE. Dublu cât cheltuie statul român. Cred că e foarte semnificativ că, acolo unde se taie foarte mult, nu sunt atrași bani europeni și deci nu sunt finanțate activitățile astea, de parc. Asta înseamnă că și din punctul acesta de vedere, al activităților specifice, parcurile unde se taie cantități mari, Călimani și, mai ales Semenic Cheile-Nerei sunt parcuri doar pe hârtie, în spirit nu sunt parcuri.
Aici da, aici e o întrebare și da, trebuie văzut ce s-a întâmplat, de ce n-au prea atras fonduri europene. Vedem că unii pot s-o facă. Unii au rezultate bune și au reușit să-și aducă proiecte și să facă niște lucruri, în timp ce alții sunt pe zero.
Ar trebui văzut de ce Piatra Craiului nu face export de know-how la celelalte ca să-i ajute și pe ei să crească. E clar că ei se descurcă, în timp ce Semenicul e pe nicăieri. Iarăși, cu rezerva că ar trebui să ne uităm și în urmă, poate au avut proiecte în anii trecuți și s-o fi întâmplat ceva de la un moment dat.
Cred că nu facem bine nici conservare, nici exploatare.
Florin Stoican, consilier onorific al ministrului Mediului
Dacă tot a scos Romsilva atât de mulți bani din parcurile naționale, există vreun plan să îmbunătățească managementul în vreun fel? Există vreo discuție?
Eu n-am auzit. Sper să fie. De aia am și făcut analiza asta, de aia am și publicat-o, s-o vadă toată lumea. Când fac lucruri din astea sper să generăm măcar o dezbatere. Acuma, rămâne de văzut dacă e asta o prioritate pentru autorități.
Feedback de la minister?
Deocamdată sunt doar discuții. Adică nu știu să se fi pornit vreun proces care să ducă la o schimbare în urma acestei analize. Sunt doar discuții, dar na, oricât aș vreau eu ca ariile protejate să devină prioritate zero pentru minister, se pare că sunt altele care sunt înaintea a ceea ce consider eu că e prioritate.
Deci în acest moment e greu de spus dacă ne apucăm să administrăm serios și cu rost parcurile, sau continuăm cu amestecătura asta unde pe hârtie avem parcuri, dar în realitate se taie pe suprafețe foarte mari și, în plus, în unele locuri chiar mai intensiv decât unde nu-i parc.
Până la urmă, politicienii decid dacă tăiem sau conservăm. Dar să-și asume, să ia niște decizii asumate și să zică „da, băi românilor, nu ne interesează biodiversitatea, pentru noi e prioritară industria, sau alt domeniu” și asta e. Așa, știi, ne păcălim unii pe alții. Ne facem că și conservăm, ne facem că și exploatăm. Dacă mă întrebi pe mine, cred că nu le facem bine nici pe una, nici pe cealaltă. Și ne păcălim singuri și ne trezim la un moment dat că, aoleo!, nu ne-am atins niciun obiectiv și s-a ales praful și de una și de cealaltă. Nici nu ne-am îmbogățit, nici nu am adus prosperitate comunităților și ne-am făcut praf și natura.
În prima parte din această serie, am vorbit despre banii pe care îi scot Romsilva și toți ceilalți care fac afaceri cu lemn din parcurile naționale și naturale care, pentru unii, sunt un business profitabil. În partea a doua, am examinat modalități de a clarifica această confuzie între business și conservarea biodiversității.
Florin Stoican este directorul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de Sub Munte, geolog, expert în administrarea ariilor naturale protejate și conservarea biodiversității și geodiversității. De asemenea, este co-fondator al Parcului Național Buila Vânturarița și al Parcului Natural Văcărești. În calitate de consilier onorific al ministrului Mediului, a cartografiat cheltuielile satului român cu parcurile naționale și naturale, banii europeni atrași de administrațiile acestora, dar și afacerile cu lemn desfășurate pe suprafața lor. Cifrele sunt publice, raportul întocmit de el este pe masa ministrului.
