Interviu

Dr. Chris Smith este climatolog și face parte din grupul de 61 de oameni de știință, de la 54 de instituții, care publică anual studiul Indicators of Global Climate Change. În cadrul acestui studiu, ei adună seturile de date de monitorizare disponibile, pentru a face estimări ale unor indicatori ai încălzirii globale, cum ar fi concentrațiile de gaze cu efect de seră, încălzirea atribuită activităților umane, bugetul de carbon rămas și estimările extremelor de temperatură globală. 

În perioada dintre rapoartele Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC), care apar odată la câțiva ani, astfel de studii, realizate cu aceeași metodologie, oferă cele mai actuale informații despre starea unei clime aflată în schimbare rapidă.

Am stat de vorbă cu Dr. Smith despre actualizarea din acest an a studiului, publicată în Earth System Science Data, care nu are vești prea bune despre șansele noastre de a mai atinge obiectivul stabilit în Acordul de la Paris. 

De unde vine limita de 1,5°C?

1,5°C e o limită politică, nu științifică. E important de înțeles că riscul climatic crește cu fiecare fracție de încălzire. Ideea stabilirii unei limite a apărut la COP din Copenhaga, din 2009. Atunci s-a vorbit despre 2°C. Din nou, nu există un motiv științific pentru a alege ca limită 2°C. E un număr rotund, dar e un obiectiv politic, mai degrabă decât științific. Nu înseamnă că la 1,99°C suntem în siguranță, iar la 2,01°C e dintr-o dată iadul pe pământ. E o progresie. 

Deci știința ne spune că există un continuum de efecte ale încălzirii globale, care sunt progresiv mai severe pe măsură ce temperatura globală crește. Cum au ales decidenții politici un punct de referință pe acest continuum, care să funcționeze ca obiectiv pentru limitarea acestei creșteri? 

Despre 2°C se vorbea de mult timp, cu siguranță de pe la mijlocul anilor 1990, dar n-aș putea să dau o dată exactă și o sursă precisă despre când a început să apară. Limita de 1,5°C a fost propusă la Copenhaga, în 2009, dar politicienii nu au reușit să se pună de acord atunci. La Paris, în 2015, limitarea încălzirii globale la 1,5°C a devenit cu adevărat un obiectiv. 

Cei care au promovat-o au fost Statele Insulare Mici în Curs de Dezvoltare (Small Island Developing States - SIDS), practic, țări care sunt foarte amenințate de creșterea nivelului mărilor. Ideea cu limita de 1,5°C e că, bineînțeles, dacă limitezi încălzirea la un nivel mai scăzut, ai șanse mai mari să limitezi creșterea nivelului mărilor la un nivel mai scăzut, pe termen lung, și de asemenea alte daune provocate de schimbările climatice. 

Pentru unele țări 1,5°C versus 2°C înseamnă diferența dintre a avea unde să trăiești și a trebui să evacuezi insula. Acesta e unul din motivele pentru care acest tip de obiectiv a fost propus. Și de atunci obiectivul de 1,5°C a devenit parte din toate discuțiile despre schimbările climatice. 

După Paris, IPCC au fost invitați să alcătuiască un raport despre bazele științifice și socioeconomice pentru obiectivul de 1,5°C. Acel raport a fost publicat în 2018 și de atunci e o parte importantă din discuția despre atenuarea schimbărilor climatice. 

Unde au găsit oamenii de știință repere pentru a înțelege schimbările climatice? 

Pentru că noi acum ne confruntăm cu o climă cum n-am mai văzut de sute de mii de ani, a trebuit să mergem înapoi în timp, să ne uităm cum era Pământul când temperatura globală era cu 1,5°C, sau cu 2°C mai ridicată decât acum. 

Se știe, de exemplu, că nivelul mării era cu câțiva metri mai ridicat. Motivul pentru care nu ne confruntăm cu un nivel al mării asemănător pentru moment este că planeta răspunde relativ încet la temperaturile actuale. Oceanul se încălzește în timp din cauza volumului foarte mare, calotele de gheață se topesc în timp pentru că, din nou, vorbim de volume foarte mari. Dar dacă stabilizăm temperatura globală la un nivel cu 1,5-2°C mai ridicat decât în era preindustrială, într-un interval de timp de ordinul secolelor, sau mileniilor, nivelul mărilor va fi cu mulți metri peste ce avem acum. Asta ne spune fizica. 

Avem acești indicatori paleoclimatici, nu le putem spune observații că n-am fost acolo să le observăm, dar avem acești proxi climatici care ne spun cum arăta lumea când temperaturile erau cu 1,5-2°C mai mari decât nivelurile preindustriale. 

Și folosiți aceste date în modelele pe care le dezvoltați și cu care lucrați pentru a determina ce urmează să se întâmple? 

Le folosim ca să ne validăm modelele. Sunt echipe care rulează modelele pentru diverse părți ale istoriei Pământului. Datorită datelor din carote de gheață avem o idee destul de clară care erau concentrațiile atmosferice de CO₂ pentru ultimii 800.000 de ani. De asemenea, avem o oarecare idee și care a fost activitatea solară. Astfel că putem simula acele tipuri de climă în modelele cimatice. Și putem folosi aceste simulări, alături de acei proxi climatici pe care îi avem ca să spunem câte ceva despre cum era clima și planeta pe atunci. 

În ce privește rularea modelelor pentru viitor, avem scenarii pentru emisii, care se bazează pe previziuni despre cum va evolua societatea în cursul secolului XXI, pe care apoi le putem utiliza pentru a rula modelele și a spune „la asta ne așteptăm dacă continuăm să emitem gaze cu efect de seră în secolul XXI.”

La ce ne putem aștepta? Care ar fi diferența dintre 1,5°C și 2°C sau 3°C?

La 2°C toți coralii de la tropice ar muri. La 1,5°C mulți ar supraviețui. Acesta ar fi un tip de impact asupra biosferei. Pentru oameni, la 1,5°C vor fi mai puține culturi agricole eșuate, mai puține ocurențe de vreme extremă, mai ales căldură extremă și, în general, mai puține efecte negative și mai puțin violente. Practic, 1,5°C înseamnă o lume mult mai locuibilă. Pentru că acest număr, această cifră care definește nivelul încălzirii globale codifică o rețea complexă de efecte. 

1,5°C nu înseamnă că peste tot pe planetă va fi cu 1,5°C mai cald decât ar fi fost fără încălzire globală. Există foarte mare variabilitate regională. În particular, uscatul se încălzește mai repede decât oceanul. Deci 1,5°C global înseamnă 3 sau 4°C pe uscat. Iar asta va determina frecvența extremelor, a secetelor, a precipitațiilor extreme, toate efectele pe care le cunoaștem și am început să le vedem deja. Numărul acesta codifică o multitudine de efecte care devin din ce în ce mai grave pe măsură nivelurile de încălzire cresc. 

E linear sau e o curbă care poate să meargă brusc în sus, în moduri înspăimântătoare, la un moment dat?

Adevărul e că nu știm. Și de asta e o idee bună să adoptăm o poziție precaută. Pentru că acum intrăm în zona unei clime cum n-am mai văzut de sute de mii de ani. Și, de asemenea, acum schimbarea se întâmplă mult mai repede decât a avut loc în istoria Pământului, fără influență umană. 

Unul dintre riscurile cele mai mari e viteza cu care natura se poate adapta la aceste schimbări. Dacă schimbările climatice ar fi fost un proces mult mai lent, atunci speciile s-ar putea adapta mai ușor la clima viitoare, pentru că viteza de tranziție e mai lentă. Deci viteza cu care are loc schimbarea e la fel de importantă ca nivelul schimbării. 

Unde suntem acum? Anul trecut estimările pe baza datelor din anii anteriori erau pe la 1,2°C...

Acum suntem pe la 1,3°C. Depinde cum măsori. Tocmai avut un an, 2024, în care media a fost peste 1,5°C, dar asta e ceva excepțional. Dacă te uiți la evoluția temperaturii de-a lungul anilor, există o tendință generală, care e crescătoare, dar există și variații în jurul tendinței, vârfuri și văi. Într-un an e ceva mai cald, într-altul e ceva mai rece. Asta se datorează în principal ciclurilor naturale, cum ar fi El Niño-Southern Oscillation, care produc o niște variații în jurul tendinței. 

S-a întâmplat că 2024 a fost un an deosebit de cald, deasupra tendinței. A fost suficient de cald ca acel an să treacă peste limita de 1,5°C. Dar asta nu înseamnă că, dacă un an oarecare a trecut de 1,5°C, atunci ne aflăm cu clima globală peste 1,5°C. Tendința e cea care e importantă. Iar dacă ne uităm la tendință, suntem pe la 1,3°C. 

Am dezvoltat metode care pot elimina variațiile din semnal. Cele mai robuste sunt cele care pot izola partea din încălzirea globală care se datorează oamenilor, de efectele naturale, adică micile variații și ocazional influența activității vulcanice. Dacă le extragem din tendința pe termen lung, avem o idee mai bună care e componenta umană a încălzirii globale. 

Deci 2024 a fost un fel de avanpremieră. Cât din încălzirea globală se datorează activității umane și cât are cauze naturale?

La o medie pe temen lung, componenta umană a încălzirii globale e 100%. Toată încălzirea globală se datorează activității umane. Avem un trend ascendent cu o linie remarcabil de dreaptă din 1970 și un procent de 100% din această evoluție este atribuibil oamenilor.

În ce privește variațiile naturale, care apar de la an la an, există două tipuri de influențe asupra climei: unul e variabilitatea naturală, adică influențe de la Soare, vulcani, iar celălalt e variabilitate internă, dat de circulația atomilor în ocean, cum e El Niño, care poate cauza mici variații. 

Și atunci, uneori avem ani care sunt în mod natural mai calzi. Acum suntem la 1,3°C ca tendință, dar momentan stăm pe un vârf de 1,5°C pentru că am avut un ciclu natural care ne-a dus deasupra tendinței. Alteori avem câte o erupție vulcanică, iar asta ne duce în direcția opusă. Vulcanii mari, cu erupții care blochează lumina soarelui, pot genera un efect temporar de răcire. Dar dacă ne uităm la tendința influenței umane, acum temperatura medie globală este cu 1,3°C mai mare decât în era preindustrială. 

Faci parte din grupul care realizează actualizările anuale cu privire la bugetul de carbon și recent ați publicat rezultatele pentru anul acesta. Ce ar trebui să înțelegem din actualizarea de anul acesta?

Această actualizare sugerează că în 3 ani de emisii la nivelul actual vom depăși cantitatea de gaze cu efect de seră care ne permite să rămânem sub 1,5°C încălzire globală. Ce înseamnă asta, în temeni reali, e că e efectiv imposibil să rămânem sub 1,5°C, pentru că asta ar însemna să oprim toată infrastructura bazată pe combustibili fosili în 3 ani. Socioeconomic, așa ceva nu e fezabil. Ceea ce înseamnă că vom depăși 1,5°C, chiar și pentru acea tendință pe termen lung, legată de activitățile umane, de care vorbeam. 

Așa că acum întrebarea care se pune e cum limităm această depășire la un nivel cât mai jos posibil? Și, în al doilea rând, care sunt implicațiile pentru reversibilitate? Pentru că, dacă vrem să ne ținem de obiectivul acesta de 1,5°C și noi vom depăși limita de 1,5°C, atunci va trebui să coborâm înapoi. Și atunci, ne întrebăm cât de bine înțelegem fizica eliminării carbonului? Cât de bine înțelegem ce se va întâmpla cu sistemul Pământului? Pentru că majoritatea modelelor noastre sunt făcute pentru a studia creșterea emisiilor, nu procesele inverse. Așa că, în acest moment există foarte multe cercetări despre depășirea limitei și reversibilitate. E măcar posibil așa ceva? Putem noi să captăm efectiv carbon? Mai ales, putem face asta la timp? Deci cam asta trebuie să înțelegem. 

Mesajul cheie care se desprinde din acea cercetare e că depășirea obiectivului de 1,5°C e practic inevitabilă. Nu se mai poate evita. 

Anul trecut mai aveam 5 ani disponibili până la depășirea limitei de 1,5°C, acum avem doar 3. Ce se întâmplă, cresc emisiile atât de mult?

Nu, e o recalculare. Ce s-a întâmplat e că componenta umană a fost ajustată în sus, de la o actualizare la alta. Anul trecut mai aveam 200 de gigatone de CO₂ până la depășirea limitei de  1,5°C, ceea ce însemna 5 ani. Anul acesta mai sunt 130 de gigatone, ceea ce înseamnă 3 ani, sau 3 ani și un pic. Dar n-am emis 70 de gigatone într-un an. Am emis 40. Restul e reprezentat de ajustări ale încălzirii atribuibile activității umane. 

Modul în care calculăm poate fi asemănat cu procesul de focalizare pe o țintă. Și când îndrepți un tun spre o țintă faci ajustări, și la noi în fiecare an sunt ajustări. Iar pentru că acum suntem atât de aproape de 1,5°C și ne-a rămas atât de puțin timp, o ajustare mică rezultă într-o diferență relativă destul de mare. 

Ca opinie personală, cred că e aproape o distragere a atenției acum să mai vorbim de bugetul de carbon pentru obiectivul de 1,5°C, pentru că suntem atât de aproape de a-l depăși. E inevitabil și probabil ar trebui să începem să ne concentrăm pe limitarea încălzirii la un nivel cât mai jos posibil și să nu ne mai distragem atenția cu bugete de carbon.

Cum putem face asta? Și, mai ales, cum am putea să ne întoarcem la o lume locuibilă odată ce am depășit limita? Tehnologie să luăm efectiv carbon din atmosferă nu prea avem.

Nu. Cea mai eficientă modalitate de a capta carbon pe care o avem e plantarea de copaci. Însă există doar o suprafață limitată de teren disponibilă pentru împăduriri la nivel mondial. Și desigur, e conflictul cu cererea pentru teren agricol și arii naturale. Există tot felul de dinamici care au loc, cu plantarea copacilor pentru captarea carbonului versus utilizarea terenului pentru altceva. 

În privința tehnologiilor pentru a capta carbon pe scara largă, nu stăm prea bine. A fost propusă captarea carbonului care rezultă din arderile care au loc în industrie, de exemplu în termocentrale, și stocarea acestuia în subteran(CCS). Sau chiar captarea direct din atmosferă. Cea mai mare problemă e spațiul de stocare. Avem capacitate de stocare suficientă? Avem infrastructura să facem asta pe scară largă? 

Apoi mai e și problema că e un proces destul de costisitor. Cu bioenergie cu captarea carbonului și stocare (BECCS) măcar creezi energie, deci există un produs, dar la captarea din atmosferă și stocare nu produci nimic și deci nu există niciun beneficiu financiar. Nu ai un produs pe care să-l poți vinde. Tot ce faci e să iei carbon din atmosferă și să-l stochezi sub pământ. Ar trebui să fie o piață pentru asta. Cum stimulezi guvernele, țările, companiile să facă asta? Ceva ca o taxă de carbon, sau un preț global al carbonului, sau o piață a carbonului, ar fi niște modalități de a face asta. Atunci ar începe să aibă sens să captezi carbon, pentru că ai face bani din asta. Dar pentru moment avem mai multe întrebări decât răspunsuri.

Imagine articol: Colaj de evenimente tipice legate de climă și vreme: valuri de căldură, secetă, uragane, incendii de vegetație și modificări ale calotei de gheață. (Sursa: NOAA)