Molia bogong (Agrotis infusa) este o insectă migratoare emblematică a Australiei. În fiecare primăvară, miliarde de exemplare din această specie amenințată fug de căldura din sud-estul Australiei spre peșteri răcoroase din lanțurile muntoase, la aproximativ 1.000 de kilometri distanță. Rămân acolo până în toamnă, după care se întorc în locurile lor de reproducere pentru a se reproduce și a muri. Primăvara următoare, o nouă generație va relua această migrație.
Moliile ajung la peșterile unde își petrec vara fără să fi fost vreodată acolo. Astfel că se impune întrebarea: cum găsesc moliile drumul?
Recent, cercetătorii au arătat că insecta simte câmpul magnetic terestru și utilizează informațiile inerente privind direcția, corelate cu unul sau mai multe repere din teren, în orientarea pe distanță lungă, în timpul migrației. Acum, o echipă de oamenii de știință din Suedia, Canada, Germania, Australia și China a descoperit că molia bogong folosește un ajutor suplimentar în navigație: cerul înstelat.
Navigație după stele
În revista științifică Nature, în articolul intitulat Bogong moths use a stellar compass for long-distance navigation at night, cercetătorii descriu cum au capturat molii la începutul migrației lor și apoi le-au plasat într-un fel de simulator de zbor care arată ca un planetariu în care este simulat cerul nopții. În acel spațiu, toate câmpurile magnetice posibile au fost blocate. Cu toate acestea, moliile au zburat în aceeași direcție ca și când ar fi fost afară.
De-a lungul nopții stelele nu sunt fixe, ele urmează o traiectorie pe cer. Oamenii de știință au arătat că moliile sunt expuse la configurații ale cerului corespunzătoare diferitelor momente ale nopții urmează întotdeauna traiectoria corectă.
Aceasta arată, potrivit cercetătorilor, că moliile bogong sunt capabile să se orienteze folosindu-se exclusiv de configurația stelelor pe cerul nopții. Mai mult, sunt capabile să se orienteze chiar și atunci când luna e prezentă. Însă atunci când stelele au fost rearanjate aleatoriu pe cerul simulatorului de zbor moliile au fost dezorientate.
Nu este clar totuși exact ce aspecte ale cerului înstelat sunt utilizate de molii pentru orientare. Acesta este unul din aspectele care vor trebui lămurite de cercetări viitoare.
Oamenii de știință au reușit, de asemenea, să evidențieze în creierul moliilor neuroni care nu au fost descriși anterior, care reacționează la poziția stelelor. Este remarcabil că acești neuroni sunt toți acordați la un azimut comun, activându-se la maximum atunci când molia se îndreaptă spre sud, indiferent de anotimp.
Redundanță
Această nouă cercetare arată, împreună cu studiile anterioare, că molia bogong are două opțiuni pentru a-și găsi drumul în lunga sa migrație, fiecare dintre ele suficientă în sine. Această redundanță înseamnă că insecta are întotdeauna un fel de sistem de rezervă: atunci când este imposibil să navigheze pe cerul înstelat din cauza acoperirii cu nori, navighează folosind câmpuri magnetice de pe Pământ, iar în caz de furtuni geomagnetice sau anomalii magnetice locale, se poate orienta după stele. Dacă însă moliile sunt confruntate cu o situație în care și cerul este acoperit și câmpul magnetic perturbat, ele nu se mai pot orienta.
Este pentru prima dată când a fost demonstrată capacitatea de orientare după stele pe distanță lungă la o insectă. Anterior se știa că gândacii de bălegar pot utiliza Calea Lactee din emisfera sudică pentru orientare pe distanță scurtă. Linia luminoasă de pe cer este folosită de gândaci pentru a păstra o direcție dreaptă atunci când rostogolesc bălegarul, știut fiind că traiectoria dreaptă este cea mai eficientă pentru a se îndepărta de competitori.
Spre deosebire de gândaci, moliile navighează de-a lungul mai multor nopți spre o destinație pe care nu au mai vizitat-o anterior și nu o vor mai vizita vreodată. Folosesc pentru asta o busolă globală complexă, moștenită, ale cărei secrete abia acum încep să fie descifrate.
