Într-un articol recent am prezentat și noi felul în care o parte din politicienii europeni au reorientat politica Uniunii, îndepărtându-se de obiectivele de mediu și am amintit câteva dintre efectele acestei reorientări (dificultățile legii privind restaurarea naturii, abandonarea obiectivului de reducere a pesticidelor, dereglementarea din Politicile Agricole Comune).
Ca reacție la aceste situații și multe altele, 140 de organizații civice din întreaga Uniune Europeană (niciuna din România), au publicat în 13 mai o scrisoare deschisă. O redăm integral:
Scrisoare deschisă a societății civile privind eliminarea măsurilor de mediu în UE
Relația societății noastre cu natura care o susține s-a stricat fundamental. În ciuda acumulării dovezilor privind colapsul ecologic care se profilează și accelerația alarmantă a crizei climatice, guvernele europene și politicienii UE blochează în prezent noi măsuri de protecția naturii și le desființează pe cele deja existente.
Pe natura sănătoasă se bazează capacitatea noastră de a ne hrăni, de a avea apă curată de băut, aer curat de respirat și un climat sigur în care să trăim. Suntem îngroziți de faptul că atât de mulți politicieni din Europa amenință baza vieții de pe această planetă pentru a oferi soluții false la greutățile fermierilor, în timp ce nu fac nimic pentru a aborda plângerile fermierilor privind practicile abuzive în lanțul de aprovizionare sau concurența neloială a importurilor ieftine de pe urma tratatelor comerciale. Și toate acestea ca o încercare oportunistă de a mai aduna câteva voturi la viitoarele alegeri.
Agenția Europeană de Mediu a avertizat că continentul este îngrozitor de nepregătit pentru impactul schimbărilor climatice. Ecosistemele naturale care ne protejează de cele mai rele dintre extremele vremii, seceta, valurile de căldură și inundațiile, dispar atunci când ar trebui să le refacem.
În ultimele luni, Comisia Europeană a Ursulei von der Leyen a relaxat regulile privind poluarea pentru fermele industriale, a renunțat la planurile pentru producția durabilă de alimente, a abandonat obiectivele privind reducerea pesticidelor și a renunțat la eforturile de a asigura reziliența rezervelor de apă. Unele guverne naționale au înghețat planurile UE de a restaura natura în Europa și au compromis regulile de due diligence pentru corporații, care protejau drepturile omului și mediul. Acum, Comisia Europeană vrea abandoneze standardele de mediu minime pentru ferme ca să liniștească lobbyiștii, iar miniștrii țărilor membre amenință noile reguli ale UE pentru combaterea defrișării globale.
Natura nu este în conflict cu capacitatea societății noastre de a prospera, este însăși fundamentul acesteia. Dar unii politicieni din capitalele europene și din instituțiile UE de la Bruxelles accelerează criza naturii și a climei și riscă viețile oamenilor pe care îi reprezintă. Vă rugăm să vă opriți înainte să fie prea târziu.
Academia Española de Nutrición y Dietética
Acção Ambiental - Portugal
ActionAid
AGROLINK
Association Alimentta, think tank para la transición alimentaria
Amigos de la Tierra - Friends of the Earth Spain
An Taisce-The National Trust for Ireland
Animal Protection Denmark (Dyrenes Beskyttelse)
Aquatic Life Institute
ARCHE NOAH
Arnika
Asociación Biela y Tierra
Asociación Vida Sana
Associação Vegetariana Portuguesa
Association Biom
Associazione Veneta Produttori Biologici e Biodinamici
Bergwaldprojekt e.V.
Biofuelwatch
BirdLife Cyprus
BirdLife Europe
BirdLife Sverige
Bond Beter Leefmilieu
Both ENDS
BUND (Friends of the Earth Germany)
BUND Naturschutz in Bayern (Friends of the Earth Bavaria)
BUNDjugend
Bündnis für eine enkeltaugliche Landwirtschaft e.V.
Canopea
CELL (Luxembourg)
Children of the Earth (Děti Země)
ClientEarth
Coalición Por Otra PAC
Coalition Living Earth (Koalicja Żywa Ziemia)
Comité Schone Lucht
Compassion in World Farming EU
Coordination gegen BAYER-Gefahren
Corporate European Observatory
Creatura Think & Do Tank ry
Czech Society for Ornithology denkhausbremen
Deutsche Umwelthilfe
DOF BirdLife
Ecologistas en Accion
EDEN center
EEB
Ei polteta tulevaisuutta, Finland
Ekō
Entraide et Fraternité
Environmental Investigation Agency
Environmental Paper Network International
Environmental Pillar
Estonian Green Movement / FoE Estonia
Euro Coop
Eurogroup for Animals
EuroNatur
European Vegetarian Union
Federación de Consumidores y Usuarios CECU
Federazione Nazionale Pro Natura Feedback EU
The Finnish Association for Nature Conservation Food & Water Action Europe
foodwatch international
Forests of the World/Verdens Skove
Forum Ökologie & Papier
FOUR PAWS
France Nature Environnement
Freedom for Animals (Svoboda zvířat)
Friends of the Earth Europe
Friends of the Earth Malta
Fundación Entretantos
Fundación Global Nature
Fundación Nueva Cultura del Agua
Fundación Vida Sostenible
Fundacja Zielone Światło
Future Food 4 Climate
GEN-GOB
GLOBAL 2000 - Friends of the Earth Austria
Global Witness
GOB Menorca
GOB-Mallorca
Green Impact
Green REV Institute
Greenpeace
Grupo de Estudos de Ordenamento do Território e Ambiente
Hnutí Brontosaurus
Hnutí DUHA - Friends of the Earth Czech Republic
Humundi Institute for Agriculture and Trade Policy
International Nature Conservation Group JARO
ISDE, International Society of Doctors for Environment
Koalice pro řeky (Coalition for Rivers, Czechia)
LandschappenNL
Latvian Fund for Nature
Latvijas Ornitoloģijas biedrība
Leefmilieu
Legambiente
Les Amis de la Terre France
Liga para a Protecção da Natureza
Lipu BirdLife Italia
LPO France
Luontoliitto (The Finnish Nature Association)
Marilles Foundation
MENSA CÍVICA
Mouvement écologique
NABU
Nadace na ochranu zvířat (Foundation for the Protection of Animals)
Name of organisation
Natagora
National Society of Conservationists - Friends of the Earth Hungary
Natuurmonumenten
Natuurpunt
Nauka dla Przyrody
NOAH-Friends of the Earth Denmark
Observatorio para una Cultura del Territorio
Oxfam
Pesticide Action Network (PAN) Europe
Polish Society for the Protection of Birds, BirdLife Poland
PowerShift
ProVeg International
Quercus
Rete Semi
Rurali
Rettet den Regenwald e.V.
REVER - Réseau d'Échange et de Valorisation en Ecologie de la Restauration
Rewilding Europe
ROBIN WOOD e.V.
Salva la Selva
SEO/BirdLife Spain
Slovenská ornitologická spoločnosť / BirdLife Slovensko
Sociedade Portuguesa para o Estudo das Aves
Society for Ecological Restoration Europe
Society for Sustainable Living
SOS Faim Luxembourg
Středisko ekologické výchovy SEVER
TAPP Coalition
Terra! - APS
Terre d'Abeilles
TROCA - Plataforma por um Comércio Internacional Justo
Umanotera
VOICE (Voice of Irish Concern for the Environment)
Wohllebens Wald und Wildnis gGmbH
WWF European Policy Office
Xarxa per la Conservació de la Natura
Zelený kruh (Green circle)
ZERO
Zielone Wiadomości
Zveza biodinamikov Slovenije
