Într-un articol publicat azi pe contributors.ro, profesorul Dan Ungureanu, lingvist, reacționează la afirmațiile lui Trump privind emigranții și presupusele lor obiceiuri lor alimentare. Articolul a fost preluat de hoitnews.ro. Profesorul Dan Ungureanu își descrie articolul pe facebook ca fiind „erudit” și „bun”.
Îmi place modul în care autorul articolului erudit și bun alege acea imagine a ochiului de oaie să fie stânca pe care-și construiește biserica. Acolo se vede că autorul știe.(sarcasm)
Acum douăzeci și ceva de ani, fosta mea soacră se repezea la exact aceleași imagini ca cele din articolul erudit și bun pentru a ilustra diferențele culturale dintre cultura mea și a ei. Ceva conversație la masă despre cum în unele culturi (a mea) se mănâncă ochi de oaie, ceea ce e departe de a fi rafinat și pur și simplu necivilizat.
Fosta mea soacră era Flemish upper middle class, genul căreia i se părea important să sublinieze că e classy și știe despre societate întrebându-și soțul dacă vinul roșu pe care tocmai i l-a turnat în pahar e suficient de călâu sau trebuie să-l mai „laten asezoneren” (adică, în olandeză, să-l mai lase să se asezoneze – probabil voia să spună „chambreren”, dar ce știu eu, nu-s classy, nici vorbitor nativ, iar băutor doar ocazional).
Din câte-mi amintesc i-am spus soacrei atunci ceva de genul că filmele cu James Bond, entertaining și exotice cum sunt, nu reprezintă un cadru serios pentru a înțelege lumea. Pentru că, chiar și pentru mintea mea simpluță, de acum douăzeci de ani era evident că reperul ei cultural era o scenă dintr-un film prăfuit pe care la începutul anilor ’90 îl vedeam pe pro7(prozibăn)-ul preluat, contra cost, de la un vecin întreprinzător cu parabolică și niște cablu, duminică după-masa, dacă-mi terminam temele și aveam timp.
Bine, spuneam asta și pentru că, copil singur printre străini, încercam să nu mă dezic de cultura mea. În familia mea se mănâncă carne de oaie și de miel. Pentru taică-meu, acum, la peste 80 de ani, când începe să-și caute punctele de referință într-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, oaie pe varză e unul din felurile de mâncare pe care și le dorește nostalgic. Iar în satul de unde vine maică-mea, de Paști, se mănâncă ciorbă din cap de miel și drob. Drobului, acolo, i se spune „gușiță”. De fapt, eu am învățat cuvântul „drob" târziu, cred că după revoluție, de pe la televizor. Drobul/gușița, ca mâncare, se face, în principal, din măruntaie(rinichi, ficat, plămâni, etc.) de miel - nu apare în articolul profesorului Dan Ungureanu.
„Gușița” ca termen, dacă ar fi überhaupt cunoscut de lingviștii și etimologii care n-au timp să-l cunoască pentru că sunt prinși în diverse, sterile războaie religioase și cercetat științific, probabil că ar arunca o lumină nouă asupra etimologiei cuvântului „haggis”, care, așa cum rezultă din wiktionary, actualmente e, cel mai probabil, deficitară. Dar ei sunt prea ocupați să se certe dacă oul trebuie spart la capătul rotund sau la cel ascuțit, sau alte chestii la fel de importante.
Cred că ce voiam să spun e că pe aici, prin redacția Strigătului Carpaților, ne uităm cu oarecare amuzament la intelectualii care cred că le șade bine costumul progresist, dar, cum se întind un pic, cum li se ivesc de sub el izmenele conservatoare.
În fine, acum e momentul să dezvăluim una dintre originile titlului publicației noastre, Strigătul Carpaților:
