„Poate fi dificil să determini dacă o specie este dispărută”, spun autorii studiului intitulat „Global extinction of Slender-billed Curlew (Numenius tenuirostris)”, publicat săptămâna aceasta de IBIS International journal of avian science. Cu atât mai mult subliniază ei, cu cât culicul cu cioc subțire avea o arie de răspândire foarte extinsă, fiind migrator intercontinental, și a fost o specie foarte puțin cunoscută.
Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor natura 2000 în România, din 2013, ne prezintă culicul cu cioc subțire ca pe o specie rară, cea mai rară din Europa, și misterioasă. Făcând parte din familia Scolopacidae, au fost păsări adaptate traiului în zona malurilor apelor, cu cioc lung, pentru a-și putea apuca hrana. Păsările din genul Numenius au ciocul curbat (numele vine de la neo – nou și menis – lună, în greacă, după forma ciocului). Culicul cu cioc subțire era o pasăre de mărime mijlocie, cu lungimea corpului de 36-41cm și o greutate între un sfert și o jumătate de kilogram. Aveau picioare relativ lungi, subțiri și de culoare închisă, care le deosebeau de rudele din același gen.
Culicul cu cioc subțire a trăit în zone deschise de stepă și pe malurile lagunelor cu apă salmastră și sărată și a lacurilor cu apă dulce. Specia a fost răspândită din Zona Mediteraneană și Orientul Mijlociu, până în Europa de Nord, fiind semnalată în țări precum Marea Britanie sau Olanda, și migra până în Asia. În 2013, la data apariției Catalogului habitatelor, speciilor și siturilor natura 2000 în România, singura zonă de cuibărit cunoscută pentru această misterioasă pasăre se găsea în Siberia. În 2017 cercetătorii au utilizat izotopii din penele juvenililor din muzee și au determinat că locul potențial de cuibărire se găsea într-o parte din sudul Rusiei și în Kazahstan, în jurul paralelei 50. La noi în țară siturile de conservare desemnate sunt Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoe. O notă din Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor natura 2000 în România avertizează că imaginile utilizate în carte pentru ilustrarea articolului despre culicul cu cioc subțire reprezintă o altă specie, culicul mare (Numenius arquata), din cauză că specia este prea rară. Ultima observare documentată (foto) a unui culic cu cioc subțire a avut loc în februarie 1995 în Maroc. În 1996 a fost elaborat un plan de conservare, iar acum cercetătorii au stabilit că specia a dispărut.
Cum stabilești că o specie a dispărut
Cercetătorii nu au luat nicio decizie pripită. Folosind uneltele de evaluare a extincțiilor dezvoltate de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (International Union for Conservation of Nature IUCN) ei au efectuat analize statistice în urma cărora au calculat probabilitatea ca specia să fi dispărut. Pentru asta au luat în calcul amenințările la adresa speciei, au utilizat o bază de date cu observări și au studiat specimene din colecțiile muzeelor. Acestea au fost importante în evaluarea veridicității observărilor raportate. Multe fotografii, videoclipuri, înregistrări de sunet și descrieri ale unor presupuși culici cu cioc subțire nu au rezistat examinării, dovedindu-se a fi culic mare(Numenius arquata) sau culic mic(Numenius phaeopus). Probabilitatea ca culicul cu cioc subțire să fi dispărut în jurul anului 1995, rezultată din calcule, este de 96,0% - aproape sigur.
În plus, de-a lungul deceniilor, BirdLife International a făcut multe încercări de a găsi culici cu cioc subțire organizând expediții speciale, atât în presupusele zone de reproducere - Kazahstan și Siberia de Vest - cât și în zonele de migrație și de iernare, care sunt Asia Centrală, Europa de Est, Orientul Mijlociu, Zona Mării Mediterane și Africa de Nord. Acele căutări nu au dat niciun rezultat.
Cauzele extincției
Datorită faptului că specia a fost atât de puțin cunoscută, cauzele dispariției sunt greu de stabilit cu certitudine. Totuși, după toate aparențele, dispariția culicului cu cioc subțire se datorează activităților umane distrugătoare, dar și necunoașterii speciei și lipsei acțiunilor de conservare. Declinul speciei a fost semnalat pentru prima dată în 1912. Totuși, abia în 1988 i-a fost acordat statutul de „specie amenințată” și a fost inclusă pe Lista Roșie a IUCN. Se estimează că mai erau atunci mai puțin de 50 de păsări adulte, în toată lumea. Planul de conservare a venit abia în 1996, la un an după ultima observare documentată.
Deși specia a fost atât de puțin cunoscută, totuși, pe baza cercetărilor din ultimii ani, se pot face unele inferențe. Una dintre principalele cauze ale extincției a fost pierderea de habitat. La sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, vaste suprafețe de teren din teritoriile determinate ca fiind cele mai probabile zone de cuibărit(Rusia, Kazahstan) au fost transformate în suprafețe agricole. O corelație interesantă descoperită de cercetători este cea dintre culicul cu cioc subțire și antilopa Saiga(Saiga tatarica). Aria de răspândire a acesteia a coincis cu zonele de cuibărit ale culicului cu cioc subțire. La fel ca și culicul, antilopa Saiga a fost afectată de schimbarea destinației terenurilor, înregistrând un declin în aceeași perioadă. În prezent, antilopa Saiga e clasificată de IUCN ca fiind pe cale de dispariție.
Vânătoarea a fost de asemenea una din presiunile care au afectat culicul cu cioc subțire. Este neclar însă în ce măsură a afectat specia. Se știe că vânătoarea a fost o cauză determinantă pentru dispariția culicului eschimos (Numenius borealis), specie care a trăit în America de Nord și care prezintă similarități ecologice cu culicul cu cioc subțire. Se știe că păsările au fost vândute și cumpărate și este posibil ca, pe măsură ce a devenit tot mai rară, să fi apărut o presiune din partea colecționarilor. Vânătoarea în timpul migrației a fost identificată ca amenințare majoră pentru culicul cu cioc subțire, estimându-se că pe ruta de migrație vestică erau ucise între 76 și 620 de păsări.
Prea puțin, prea târziu
Măsurile de conservare au venit prea târziu și au fost insuficiente. În cazul marelui pinguin nordic (Pinguinus impennis), vânat până la dispariție și considerat extinct din 1844, găsim menționată în literatură o prima protecție oficială în 1553. E neclar în ce a constat aceasta, însă după 1770 în toată aria de răspândire au apărut legi care interziceau vânătoarea pentru pene(producția de perne era principalul motor al exploatării speciei). Se consideră că marele pinguin nordic ar fi putut fi primul exemplu de succes al unor legi de conservare, însă acestea nu au fost aplicate consecvent, așa că vorbim acum, în schimb, despre primul eșec al unor astfel de legi.
În cazul culicului cu cioc subțire e probabil vorba de o combinație de necunoaștere a speciei și evaluare incorectă a informațiilor existente. Avertismentele cercetătorilor din 1912 și, mai apoi, cele din 1943, mai explicite, nu au fost auzite și nu au dus la acțiuni. Culicul cu cioc subțire a ajuns prea târziu în atenția conservaționiștilor. Clasificarea ca specie amenințată a venit cu doar 7 ani înainte de ultima observare. Iar când a fost elaborat planul de conservare deja de un an nu mai văzuse nimeni culici cu cioc subțire. E astfel de înțeles că multe din scopurile planului de acțiune nu au putut fi atinse. De exemplu nu au putut fi identificate cu precizie locurile de cuibărire, în ciuda eforturilor. Dar și alte părți ale panului de acțiune nu au fost consecvent puse în aplicare. De exemplu, majoritatea zonelor umede din Europa și zonele umede Ramsar din toată lumea sunt în continuare într-o stare proastă și continuă să se degradeze. Cercetătorii speră că extincția culicului cu cioc subțire va servi drept învățătură pentru viitor și subliniază nevoia de cunoaștere a rutelor de migrație și de elaborare a planurilor pentru întreaga rută, fiindcă măsurile locale sunt insuficiente și nu dau rezultate.
Din cele peste 11.000 de specii de păsări existente pe glob, IUCN consideră dispărute 164. În țara noastră, culicul cu cioc subțire, dispărut din imaginile Catalogului habitatelor, speciilor și siturilor natura 2000 în România înainte de a fi declarat de comunitatea științifică extinct, mai poate fi încă găsit în listele cu specii de vânat publicate pe site-urile asociațiilor de vânătoare și în Anexa 2, Fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vânarea este interzisă, precum și cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite a Legii vânătorii(407/2006). Despăgubirile care trebuie plătite pentru omorârea unui culic cu cioc subțire sunt de 2.700 de euro. O fi mult? O fi puțin?
