Opinie

Încă de la prima ediție, raportul include peste 100 de țări și se bazează pe sondarea opiniei publice de către firma Gallup, care colaborează cu ONU. La elaborarea raportului participă economiști, psihologi, sociologi și statisticieni din mediul academic, sub conducerea unui comitet editorial independent. Din 2024, un rol important joacă Wellbeing  Research Center de la Universitatea din Oxford. 

Central în raport stă clasamentul mondial al fericirii în care toate țările participante sunt clasificate în funcție de scorul fericirii. În raportul din 2025 au fost incluse 147 de țări. Bhutan nu este una din ele. Ultimul an în care a fost inclusă în studiu a fost 2015. România este prezentă în toate rapoartele. În raportul din acest an, a ocupat locul 35 în clasamentul fericirii.

În fiecare an, pe lângă clasamentul fericirii, raportul mai conține și mai multe capitole în care sunt studiate mai în profunzime diverse aspecte legate de fericire – sănătate mintală, importanța generozității, a mediului înconjurător etc., de obicei centrate în jurul unei teme. Tema raportului de anul acesta a fost bunăvoința și solidaritatea(sharing and caring). Astfel, din acest raport putem afla câte ceva mărinimia românilor și corectitudinea lor în raport cu ceilalți, despre așteptările lor cu privire la bunăvoința celorlalți, dar și despre modul cum satisfacția de viață și încrederea în ceilalți influențează opțiunile politice.

Ce este fericirea?

Sigur că nu aflăm din raport ce e fericirea. Dar din documentația proiectului aflăm pe ce indicator e bazat clasamentul și ce încearcă cercetătorii să surprindă cu acest indicator. Apoi ne putem da seama ceva mai bine ce înseamnă acel loc 35 din clasamentul mondial.

La elaborarea clasamentului sunt folosite răspunsurile la o singură întrebare. Participanții la studiu sunt invitați să-și imagineze o scară cu treptele numerotate. Zero se află la bază, iar la vârf este treapta a zecea. Vârful scării reprezintă cea mai bună viață posibilă pentru persoana respectivă, baza cea mai rea viață posibilă. Aceasta este Scara Cantril, sau The Cantril Self-Anchoring Striving Scale (Cantril, 1965). Participanții trebuie să spună unde cred că se plasează pe această scară.

Aceste răspunsuri ar trebui să acopere conceptul de „fericire”, așa cum rezultă din utilizările cuvântului în limba engleză. Astfel sunt cercetătorii încearcă să surprindă două fațete ale „fericirii”, cea de stare („I am happy” – „sunt fericit”) și cea mai puțin evidentă pentru vorbitorii de română, de modalitate de a descrie sau evalua judecăți, realizări etc. („I am happy with my choices” – „sunt mulțumit de alegerile mele”). 

Pe baza răspunsurilor la această întrebare se calculează un scor al fericirii. Pe baza scorurilor fericirii se face apoi o clasificare a tuturor țărilor din lume în funcție de cât sunt de fericite. Pentru această clasificare sunt folosite mediile pe ultimii 3 ani ale autoevaluărilor pe Scara Cantril. Clasamentul este o imagine de moment. Se pot face comparații între imaginea din raportul din acest an și, de exemplu, cea din primul raport, din 2012, de exemplu. Pentru urmărirea unor evoluții însă sunt necesare mediile anuale, disponibile și ele pe site-ul proiectului. 

Dacă privim doar țările Uniunii Europene, cu care ne comparăm, România, care, după cum știm, se află pe locul 35 în clasamentul mondial al fericirii, se plasează pe la mijlocul UE(locul 15 din 27 de țări). Majoritatea țărilor membre UE, mai puțin Grecia și Bulgaria, sunt în prima jumătate a clasamentului mondial, care cuprinde 147 de țări.

În raportul din acest an, pentru România, scorul fericirii este 6,563. Acest scor reprezintă media pe ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) a răspunsurilor românilor la întrebarea care cere o autoevaluare pe Scara Cantril. Deci, în medie, românii se autoevaluează undeva între a șasea și a șaptea treaptă a Scării Cantril. În lume, România se află pe locul 35. Pe locul întâi e Finlanda, al cărei scor este cu 1,173 mai mare ca al României (7,736) – cu o treaptă și un pic mai sus pe Scara Cantril. Pe ultimul loc se află Afganistanul, al cărui scor este 1,364 – cu peste cinci trepte mai jos.  

România este una dintre țările unde fericirea a crescut foarte mult. De la primul raport, din 2012, când România se afla pe locul 90 în lume, scorul țării noastre a crescut cu 1,530 – o treaptă și jumătate. Această creștere este mai mare decât distanța care, în acest moment, (încă) ne separă de cea mai fericită țară din lume, Finlanda. În toată lumea, doar două țări au înregistrat creșteri mai mari decât România: Serbia(+1,793) și Bulgaria(+1,573).

Dacă ne raportăm doar la Uniunea Europeană, scorul României se plasează imediat sub media UE, țara noastră fiind în raportul din 2025 pe locul 15 din cele 27 de țări membre. Vecinii cei mai apropiați sunt Franța (locul 33 în lume), al cărei scor a înregistrat o mică scădere față de 2012(-0,171), și Spania (locul 38 în lume), al cărei scor a crescut ușor(+0,144). 

Față de anul 2012, media europeană a crescut cu 0,403. Dintre țările membre UE, opt au înregistrat scăderi: Cipru, Olanda, Austria, Danemarca, Belgia, Franța, Suedia, Luxemburg, Germania. În celelalte 19 fericirea a crescut. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în țările mai puțin fericite, ceea ce a dus la o uniformizare a scorurilor fericirii în Europa. 

Acest fenomen denumit de autorii studiului „convergența europeană a fericirii” se extinde și la restul Estului European, nu doar țările membre UE. Creșteri importante s-au înregistrat și în țări precum Serbia, Bosnia Herțegovina și Kosovo, însă poate cauzele aici diferă.

Potrivit studiului, dacă între țări se observă o nivelare a fericirii, în interiorul aceleiași țări inegalitatea crește. Totuși, toate țările Uniunii Europene înregistrează niveluri relativ scăzute de inegalitate în comparație cu restul lumii. Din punct de vedere al vârstei, în țările din Vest tinerii sunt mai nefericiți decât vârstnicii, în Est acest raport se inversează. Țările cu un nivel de fericire ridicat tind să aibă și o inegalitate scăzută. Deși inegalitatea este în scădere în țara noastră, între țările membre UE, România continuă să fie printre cele mai inegale, a 23 din 27 de țări. În clasamentul mondial țara noastră se află pe locul 46.

„Life, liberty and the pursuit of happiness”

Pentru a explica de ce există diferențele între starea de fericire a diferitelor țări, dar și cum evoluează aceasta în aceeași țară, încă de la primul raport au fost alese șase variabile cheie: logaritm natural din PIB-ul pe cap de locuitor(un indicator al standardului de viață), speranța de viață sănătoasă, suportul social(a avea pe cineva pe care să poți conta), libertatea de a face alegeri de viață, generozitatea și a fi liber de corupție. 

Pentru a afla despre modul cum aceste variabile au evoluat în timp, am căutat în datele brute. Acestea nu sunt disponibile pentru toți anii, iar cele care sunt disponibile nu sunt întotdeauna prezentate în moduri utilizabile. 

Cu toate acestea, se poate observa, de exemplu, că în 2020 se înregistrează o scădere a speranței de viață sănătoasă. Ulterior aceasta este fluctuantă, atinge cel mai scăzut nivel în 2022 și încă nu a revenit la nivelurile dinainte de pandemie. 

Tot în 2020, măsura în care indicatorul „a avea pe cineva pe care să poți conta la nevoie” explică fericirea românilor înregistrează o scădere puternică, pentru ca apoi să își revină în 2021 și să intre pe un trend crescător, ajungând în 2024 la cel mai ridicat nivel din datele disponibile. În termeni absoluți, suportul social a înregistrat o creștere în România, însă foarte mică, mai ales în comparație cu alte state, astfel că măsura în care acest indicator contribuie la explicarea fericirii a scăzut. Între țările membre ale UE, România se plasează pe penultimul loc în ce privește suportul social.

Măsura în care standardul de viață, așa cum rezultă din indicatorul „logaritm natural din PIB-ul pe cap de locuitor” explică fericirea românilor a crescut spectaculos în 2021, după care a scăzut din nou, pentru ca în 2024 să înceapă să se redreseze, așa cum arată cel mai recent raport.

Cea mai interesantă evoluție o prezintă indicatorul „libertatea de a face alegeri de viață”. În datele disponibile, acesta înregistrează o creștere spectaculoasă, pe care chiar și pandemia a afectat-o relativ puțin. Măsura în care aceasta explică fericirea românilor ajunge în 2024 să aibă o valoare, practic, dublă celei din anul 2017. De exemplu, în anul 2023, potrivit datelor, în cifre absolute, românii au apreciat că au o libertate de a face alegeri de viață mai mare decât au apreciat că ar avea austriecii, germanii, belgienii, francezii, letonii, bulgarii, spaniolii, polonezii, maghiarii, croații, slovacii, ciprioții, lituanienii, italienii și grecii.

Importanța acestei creșteri este evidentă dacă ne gândim că România este o țară membră UE și că o mare parte din libertatea de a face alegeri de viață derivă din această calitate. Practic, putem considera că creșterea libertății de a face alegeri de viață înseamnă o creștere a cunoașterii și înțelegerii regulilor care guvernează funcționarea societății într-o țară europeană și în Uniune, în general. Se poate considera că creșterea acestui indicator reflectă o creștere a integrării europene a populației României.

Privit astfel, acest indicator este chiar mai spectaculos dacă ne gândim că, în România, școala e praf și nu există, din partea autorităților, niciun efort de educare a populației în sensul creșterii libertății de a face alegeri de viață într-o țară membră UE. Pe de altă parte, Indexul Democrației ne spune că cultura politică a României este una dintre cele mai slabe din Europa. Deci în țara care se află pe locul 3 în lume din punct de vedere al creșterii nivelului de fericire din 2012 și până acum, iar creșterea libertății de a face alegeri de viață este în bună parte responsabilă de acest salt, când e vorba de alegeri politice, avem o preferință pentru lideri autoritari sau tehnocrați, și nu pentru reprezentativitate democratică, o slabă înțelegere a statului de drept și rolului instituțiilor democratice și, nu în ultimul rând, o slabă separare a statului de biserică.

Foaie verde de dai n-ai

Anul acesta, bunăvoința și solidaritatea au fost tema centrală în jurul căreia este construit raportul. Raportul urmărește trei tipuri de acte de bunăvoință: donațiile pentru cauze bune, voluntariatul și ajutarea persoanelor necunoscute.

La nivel global pandemia a avut un efect pozitiv foarte pronunțat asupra bunăvoinței. Frecvența faptelor bune a crescut foarte mult, atingând maximul în 2021. În 2024 aceasta a scăzut destul de mult, dar tot rămâne cu 10% mai ridicată decât înainte de pandemie. Faptul că faptele bune cresc atât fericirea celui ajutat cât și a celui care ajută, face ca ele să fie interesante pentru studiul privind fericirea. 

Cu privire la actele de bunăvoință, ca și în cazul altor indicatori, autorii studiului publică doar locul pe care îl ocupă fiecare țară în clasamentul mondial, pe categorii de fapte bune, nu și cifrele propriu-zise pe care se bazează acest clasament. Orice interpretare poate fi făcută doar relativ la celelalte țări. Astfel, pentru a ne putea face o idee cam cum e bunăvoința românilor, am reprezentat grafic aceste locuri din clasamente pentru toate țările Uniunii Europene, cu care ne comparăm de obicei, pentru fiecare categorie de fapte bune. Comparând aceste clasări după categorii speciale cu locul în clasamentul fericirii după scorul pe Scara Cantril(locul 35 în lume și 15 în UE), ne putem face o idee unde se află România. 

În ce privește donațiile în scopuri caritabile, România este pe locul 119 în clasamentul mondial, ceea ce o plasează pe locul 24 în UE. În general, țările membre UE ocupă locuri răspândite pe aproape tot clasamentul mondial. Malta, țara europeană clasată cel mai sus este abia pe locul 6 în clasamentul mondial. La nivel mondial, țara cu cei mai mulți respondenți care au declarat că au donat în ultima lună este Indonezia, iar cea cu cei mai puțini Yemen.

Țara europeană unde s-a făcut cel mai mult voluntariat este Irlanda și se clasează abia pe locul 36 în lume. România în UE este pe locul 25 din 27, iar în lume pe locul 140 din 147 de țări. Polonia și Bulgaria sunt pe locurile 143, respectiv 146 în lume. Singura țară unde se face mai puțin voluntariat decât în Bulgaria e Egiptul.

La indicatorul „ajutat o persoană necunoscută” majoritatea țărilor europene se clasează în a doua jumătate a clasamentului mondial. Țara membră UE cel mai bine clasat este Ungaria, pe locul 21 în lume, următoarea Cehia, locul 66. România, locul 110 mondial, se clasează pe locul 13 în rândul țărilor europene. Țara europeană cu cei mai puțini respondenți care declară că au ajutat o persoană necunoscută este Polonia, locul 146 în lume. Pe locul 147, ultima țară din lume pentru acest indicator este Japonia. 

În general, în Europa standardele privind faptele bune par să fie mai scăzute decât în alte părți ale lumii. Autorii studiului spun că o variabilă importantă pentru înțelegerea distribuției faptelor bune este reprezentată de plasele de siguranță instituționale. În țări cu sisteme de ajutor social deficitare există o nevoie mai mare ca acestea să fie suplinite de intervenții caritabile private, fie ele donații, voluntariat sau ajutor direct. Însă în țări bine puse la punct, cum sunt cele nordice, sau din Vestul Europei, unde există învățământ echitabil, sisteme de sănătate de calitate pentru toți și protecție socială, nevoia de caritate e mai mică. Asta ar explica situația Finlandei care e cea mai fericită țară din lume, dar se situează pe locul 39 în lume și 13 în UE după donațiile în scopuri caritabile, pe locul 75 în lume și 12 în UE în ce privește voluntariatul și pe locul 96 în lume și 9 în UE pentru ajutarea directă a persoanelor necunoscute.

La nivelul Uniunii Europene, în mare, ordinea relativă a țărilor membre din clasamentul fericirii se păstrează pentru donații și voluntariat, dar intervin și diferențe culturale. În privința ajutorului pentru persoane necunoscute însă, țări precum Olanda, Belgia, Franța și Luxemburg se plasează mult mai spre coada clasamentului decât ar corespunde nivelului lor de fericire. În România lucrurile stau exact invers: locul în clasamentul privind ajutorul acordat persoanelor necunoscute este în concordanță cu locul din clasamentul fericirii, însă în clasamentele pentru donații și voluntariat țara noastră se plasează mult mai jos. Iar Polonia, deși clasată relativ sus în clasamentul fericirii după Scara Cantril, se află la coada clasamentului pentru toate categoriile de fapte bune.

Portofelul pierdut

Pentru a evalua așteptările privind bunăvoința celorlalți, autorii studiului au folosit întrebările cu portofelul: participanții trebuie să răspundă dacă s-ar aștepta ca un portofel pierdut să le fie returnat în cazul în care este găsit de un vecin, o persoană necunoscută, sau un polițist. Fiecare dintre acestea evaluează o altă fațetă a relațiilor din societate. 

În cazul întrebării privind așteptarea ca un vecin să returneze portofelul găsit sunt evaluate așteptările pe care respondenții le au de la persoane cunoscute și relativ apropiate. Răspunsurile la această întrebare se corelează cu cele privind suportul social(„a avea pe cineva pe care să poți conta la nevoie”) mai mult decât cu răspunsurile la celelalte întrebări cu portofelul. 

Nordicii și germanicii, despre care la noi se spune că sunt „reci”, nu-și cunosc vecinii și nu vorbesc cu ei, ocupă primele locuri din clasament. În unele cazuri (Austria, Germania) locurile ocupate în acest clasament sunt mai bune decât cele ocupate în clasamentul fericirii. Țările din Estul și sudul Europei, considerate mai deschise, ocupă locuri mai slabe. 

România se află pe locul 86 în clasamentul mondial, ceea ce o plasează pe locul 24 în UE, din 26 de țări(Cehia nu a participat la această parte a studiului). Locul României în clasamentul mondial la acest indicator este foarte apropiat de cel la indicatorul pentru suport social(„a avea pe cineva pe care să poți conta la nevoie”), 81.

În privința indicatorului privind așteptarea ca portofelul găsit de o persoană necunoscută să fie returnat, țările nordice se află din nou în vârful clasamentului, iar cele din Est și Sud sunt mai neîncrezătoare. 

Raportul, la fel ca în cazul altor întrebări care se referă la persoane necunoscute folosește termenul în limba engleză „stranger” și nu face niciun comentariu cu privire la modul cum au fost traduse întrebările. Pentru acest articol, de exemplu, am folosit în română termenul „persoană necunoscută” ca traducere pentru „stranger”, care mi se pare cel mai neutru. Dar nu se poate ști ce termen a fost folosit în întrebări și nici dacă și în ce măsură răspunsurile și implicit clasamentul au fost influențate de diverse nuanțe ale traducerii, la fel cum nu se poate ști pentru nicio limbă.

La acest indicator, România se clasează pe locul 87 în lume și 19 în UE. De remarcat că, în timp ce pentru majoritatea țărilor membre UE există o diferență destul de mare între clasarea privind așteptările de la vecini și cele de la persoane necunoscute, pentru români acestea sunt similare. O situație asemănătoare mai poate fi întâlnită în Croația, Bulgaria și Lituania.

Potrivit studiului, așteptările măsurate cu acest indicator reprezintă aproximativ jumătate din mediile de returnare efectivă a portofelului pierdut, așa cum sunt măsurate în diverse experimente sociale, pe glob. Deci, în general, la nivel global, oameni sunt de două ori mai cinstiți și binevoitori decât se așteaptă semenii lor.

Printre cele 40 de țări incluse în cel mai faimos dintre aceste experimente se află și România. Rezultatele, prezentate în articolul Civic Honesty Around the Globe, de Alain Cohn și colaboratorii, din 2019, arată că portofelele care conțin sume semnificative de bani sunt returnate mai des.

În acest experiment România se plasează peste medie, în a doua quartilă, cu o rată de returnare de aproximativ 50% pentru portofelele fără bani și aproximativ 60% pentru cele cu bani. Mediile pentru toate țările au fost, în acest experiment, de 40% pentru portofelele fără bani, respectiv 51% pentru portofelele cu bani.

Răspunsurile la întrebarea privind așteptările ca un portofel să fie returnat dacă a fost găsit de un polițist se corelează cu părerea pe care populațiile o au despre instituțiile publice, în special onestitatea și eficacitatea sistemului judiciar.

Pentru acest indicator, țările membre UE ocupă locurile fruntașe ale clasamentului mondial. România, locul 46 în clasamentul mondial, se află din nou la coada clasamentului țărilor UE, locul 23 din 26 de țări participante la această parte a studiului.

Politică și fericire

Un întreg capitol al raportului este dedicat încercării de a explica creșterea extremei drepte în Europa și Statele Unite prin legătura dintre satisfacția în viață, încrederea în semeni și vot. 

Satisfacția în viață este un indicator dat de răspunsul la întrebarea „Sunteți satisfăcut de viața dumneavoastră, în general?”cu răspunsuri pe o scară de la 0(foarte nesatisfăcut) la 10(foarte satisfăcut). Se determină asemănător cu „fericirea”(Scara Cantril) și este corelată cu aceasta. Încrederea interpersonală este determinată de proporția celor care răspund „în majoritatea oamenilor se poate avea încredere” la întrebarea „În general, considerați că în majoritatea oamenilor se poate avea încredere sau că trebuie să ai mare grijă când ai de-a face cu ceilalți?”.

În modelul propus de autorii studiului, satisfacția în viață și încrederea în semeni determină valorile politice normative(politice, culturale, economice), care la rândul lor vor determina comportamentul de vot. Astfel, persoanele cu o satisfacție de viață scăzută se orientează spre partide anti-sistem, de extremă-dreapta în cazul în care au puțină încredere în semeni și de extremă stânga în cazul în care au mai multă încredere în semeni.

Această paradigmă pare să fie în general confirmată de repartiția voturilor în 4 țări europene prezentate în studiu, chiar dacă în diferite țări există unele particularități: în Spania votanții de centru au mai multă încredere în semeni decât cei de stânga, în Germania mai puțină, iar în Suedia cei de extremă stângă mai puțină decât cei de dreapta, centru și stânga democratică, fiind sub medie la acest indicator. În toate țările prezentate însă se distinge o constantă: extrema dreaptă este votată de cei cu cea mai scăzută încredere în semeni.

În Statele Unite însă, unde există un sistem cu două partide care întotdeauna adoptă, de principiu, poziții opuse cu privire la orice politici, persoanele cu cea mai scăzută satisfacție de viață și încredere în semeni nu se îndreaptă spre extrema dreaptă, ci nu votează. 

Pentru țările europene, studiul nu îi ia în considerare pe cei care nu votează și deci, nu știm unde pe diagramă s-ar plasa ei. 

Pentru a studia evoluția în timp, studiul folosește mediile anuale pe Scara Cantril. Având în vedere că în Statele Unite există un trend descrescător în ce privește fericirea (de la vârful din 2007 la minimul  înregistrat în 2023 a avut loc o cădere de aproximativ o treaptă) studiul spune că scăderea fericirii și satisfacției de viață determină o creștere a extremismului. Direcția spre stânga sau dreapta este dată de nivelul de încredere în semeni. Acesta fiind tot scăzut a rezultat o creștere a extremismului de dreapta. Pentru Europa, studiul folosește o medie a fericirii pentru o selecție de țări din Vest, fără a preciza vreun criteriu după care au fost alese și fără a le examina individual și, deoarece există și aici o oarecare scădere a satisfacției de viață, chiar dacă mai puțin clară ca în SUA, susține aceeași concluzie.

Aceasta concluzie începe însă să scârțâie dacă examinăm țări individuale. În Suedia, de exemplu, țară nordică, aflată în topul fericirii, din 2006 partidul de extrema dreaptă crește la fiecare tură de alegeri, deși trendul fericirii și satisfacției de viață a suedezilor este destul de stabil și nu există variații mari. 

În Austria, o țară din Vestul Europei care nu a fost inclusă în studiul privind votul, indiferent cum a evoluat satisfacția de viață a austriecilor, partidul extremist FPÖ a crescut constant, chiar dacă între 2005 și 2013(la alegerile din  2013 FPÖ avea deja peste 20%) satisfacția de viață a austriecilor a crescut și ea constant, pentru ca abia apoi să intre pe un trend descrescător. 

În Finlanda, care este cea mai fericită țară din lume, populiștii de la Adevărații Finlandezi au sărit în 2011 de la 4%, cât au avut la alegerile anterioare, la 19% și de atunci se învârt în jurul acestui procent. În tot acest timp, nu doar că finlandezii au fost în topul mondial al fericirii, dar inegalitatea fericirii a scăzut constant, ceea ce înseamnă că sunt tot mai puține persoane la extreme. 

În plus, chiar dacă nu avem date directe cu privire la încrederea în semeni, atât Finlanda, cât și Austria, sau Olanda, toate țări cu partide populiste de dreapta la guvernare, sunt în topul mondial în ce privește așteptările ca semenii de orice fel (vecini, necunoscuți, polițiști) să le returneze portofelul pierdut. Asta arată niveluri generale mari de încredere în semeni, ceea ce ar însemna că cetățenii care votează partide anti-sistem ar trebui să se îndrepte mai degrabă spre stânga.  Cu toate acestea, acest lucru nu se întâmplă și un finlandez sau un austriac din colțul din stânga jos al diagramei deși, în termeni absoluți, este mai fericit și are mai multă încredere în semeni decât un grec sau bulgar mediu, votează cu extrema dreaptă.

Din aceste motive, în ce privește evoluția, ideea relativ simplă că scăderea satisfacției de viață și a încrederii în semeni duce la creșterea extremismului de dreapta trebuie luată cu un grăunte destul de mare de sare. La fel și ideea simetrică potrivit căreia o creștere a satisfacției de viață și a încrederii în semeni ar putea duce la o scădere a extremismului de dreapta. Corelația din diagramele cu distribuția preferințelor de vot după fericire și încredere, care surprind fotografii de moment nu înseamnă și cauzalitate ci mai degrabă indică faptul că atât fericirea și încrederea în semeni, cât și preferințele de vot au unele cauze comune, cum ar fi caracteristicile psiho-temperamentale. Aceste caracteristici ar putea fi cele care pot predispune atât spre nefericire și neîncredere, cât și spre vot pentru extrema dreaptă. Ce face ca în anumite cazuri aceste predispoziții să ajungă să se manifeste nu putem ști din acest raport.

În România extrema dreaptă a intrat în parlament în 2020, când AUR a obținut peste 9% din voturi. La alegerile din 2024 au intrat în parlament 3 partide extremiste, AUR, SOS și POT, obținând în total aproape 32% din voturi. Asta în timp ce România a avut una dintre cele mai mari creșteri a fericirii din lume, 2019 a fost cel mai fericit an din istoria măsurătorilor și, chiar dacă scorurile au scăzut un pic în pandemie, și-au revenit în 2023. Perioada 2019-2024, când extrema dreaptă a crescut spectaculos a fost în același timp și perioada când românii au fost cel mai fericiți, de când se fac măsurători. Astfel, foarte probabil, cauzele radicalizării și devierii spre partidele anti-sistem trebuie căutate în altă parte.

În ce privește încrederea în semeni, nu avem date directe, însă știm că România, între țările membre UE, se află la coada clasamentului în ce privește așteptările ca un portofel pierdut să fie returnat. Datele sugerează neîncredere în instituții, neîncredere în semeni și societate în ansamblu și, mai ales, neîncredere în cei apropiați. Acest lucru este confirmat și de faptul că datele arată că mulți români consideră că nu au pe nimeni pe care să poată conta în caz de nevoie. Între țările membre UE, de când se fac măsurători, România nu doar că își dispută cu Grecia și Cipru ultimele locuri în ce privește suportul social, dar cele trei țări se află constant mult în urma plutonului UE. Cea mai proastă clasare a României la acest indicator a fost în 2010, locul 109 în clasamentul mondial, din 124 de țări incluse în studiu în acel an. 

Probabil cel mai important lucru care rezultă din acest raport este că românii nu sunt dezbinați doar la nivel de societate și grupuri mari, ci chiar și țesătura socială a comunităților mici, locale sau familiale, este serios și fundamental deteriorată. Aceasta, împreună cu cultura politică foarte puțin democratică, potrivit rapoartelor despre democrație, sunt, foarte probabil, unele dintre lucrurile care stau la baza situației complicate în care se află România de câțiva ani, în cea mai fericită perioadă a ei.