Opinie

Săptămâna trecută a avut loc la Podgorița Balkan River Summit 2024, în cadrul campaniei ”Salvați Inima Albastră a Europei”. A durat din 29 septembrie până în 3 octombrie și au participat peste 100 de experți în conservarea râurilor și activiști. 

”Salvați Inima Albastră a Europei” este o campanie de salvare a râurilor din Balcani, cele mai fabuloase din Europa, în contrast total cu cele din Vest, blocate de baraje și regularizate, transformate din râuri vii în canale moarte.

La summit s-au reunit cei mai importanți cercetători europeni din domenii precum ecologia râurilor sau ihtiologie și cele mai importante figuri din societatea civilă din Europa interesată de conservarea râurilor. Din România nu a participat nimeni, pentru că noi nu suntem parte din această mișcare europeană.

Scopul summit-ului, în general, este să atragă atenția asupra distrugerii sistematice a râurilor din Balcani, în special prin construirea de hidrocentrale. Iar tema ”Stând uniți” este mai crucială ca oricând, pentru că nu doar râurile sunt atacate, ci și cei care mai încearcă să le protejeze de asaltul devastator al acestei industrii atât de agresive, industria hidroenergetică. Participanții solicită autorităților să oprească opresiunea împotriva celor care apără mediul. România nu ia parte la această campanie.

Strict geografic vorbind, o mare parte din România este în Peninsula Balcanică, însă în această fabuloasă campanie ”Salvați Inima Albastră a Europei” noi am fost lăsați de o parte (abandonați, excluși, cum preferați să vedeți situația, cu ce ”nuanță de sumbru”). Astfel, deși propagandiștii industriilor nocive și promotorii celor câțiva megawați nerentabili și nesustenabili tot rostogolesc ideea că unele râuri ale noastre nu au fost încă distruse pentru că au intervenit ”interese subterane” din afara țării, realitatea este chiar opusă. 

În timp ce în alte țări din Balcani (eu consider și România o țară balcanică) chiar există o substanțială implicare externă pentru salvarea râurilor, pe noi, în România, nu ne ajută nimeni din afară. Închipuiți-vă că, pentru Răstolița, deși sunt distruse trei ”Key Biodiversity Areas”, cei de la Key Biodiversity Areas Programme, un program al organizațiilor internaționale de mediu de cartare și protejare a siturilor esențiale pentru biodiversitate de pe planetă, nu s-au obosit nici măcar să trimită o scrisoare de poziție la APM Mureș, ce să vorbim de acțiuni efective pentru stoparea ecocidelor.

Am încercat să aflu de ce noi nu am fost cuprinși în campania ”Salvați Inima Albastră a Europei”, ca toate celelalte țări din Balcani. Am vorbit cu personajele cheie ale campaniei, ca să lămuresc acest aspect, care ar trebui să ne doară pe noi, românii. 

Ne ajunge că de un deceniu Comisia Europeană, “gardianul tratatelor” în baza cărora funcționează toate instituțiile europene, refuză să impună implementarea Directivei Cadru privind Apa în România. Și, astfel, toată legislația europeană care protejează râurile nu are niciun impact concret în teren și rămâne doar la stadiul ”teoretic”. În România, ONG-urile sunt târâte prin instanțe pe subiecte pe care ”gardianul tratatelor” avea obligația să le rezolve. Și, cum procesele sunt judecate de justiția din România, uneori mai și pierd. Chiar și eu, personal, am pierdut un proces cu Administrația Bazinală de Apă Jiu pentru un râu inclus în celebrul infringement-figurație pe microhidrocentrale.

Autoritățile internaționale (de la Comisia Europeană până la Comisia Internațională pentru Protecția Dunării, din cadrul UE și Secretariatul Convenției de la Ramsar, din cadrul UNESCO) ne lasă pradă distrugerilor. Și suntem decuplați și de puternica societate civilă din vest. 

Cu ”Salvați Inima Albastră a Europei” nu am primit chiar un răspuns direct privind excluderea României, oamenii sunt foarte educați și foarte diplomați. Dar mi-au dat de înțeles că prea multe râuri din Carpații Românești sunt mult prea distruse de hidrocentralele ceaușiste, ca să mai merite vreun efort de salvare. Spre deosebire de râurile de la sud de Dunăre, unde nu s-au simțit ”binefacerile” ceaușismului, iar industria hidroenergetică, chiar dacă prezentă, nu a îmbrăcat forma unei campanii de exterminare a râurilor de munte, ca la noi. Și astfel, în România, am rămas singuri și puțini, să salvăm ce se mai poate salva, fără ajutor din restul Europei. 

Dar iată că Ministerul Mediului din România, devenit un fel de fanatic Minister al Industriei și Extractivismului (sub conducerea celui mai anti-mediu ministru postdecembrist, Mircea Fechet), consideră exact invers. Acești continuatori ai ceaușismului consideră că râurile din România nu sunt destul de distruse și, chiar în timp ce avea loc Balkan River Summit, postează pe site-ul ministerului ”studiile” cumpărate de Hidroelectrica, pentru mușamalizarea secării Jiului și a Belarecăi (pentru mimarea unui simulacru de dezbatere publică scutit de la procedura legală prin OUG 175/2022).

Au postat în 2 octombrie cu Belareca, iar în 3 cu Jiul. În paralel, APM Mureș, după ce ani de zile a ignorat observațiile pertinente ale publicului și după ce au ”cumpărat” votul Consiliului Științific al Parcului Național Călimani, se pregătește să emită acord de mediu pentru defrișarea de la Răstolița. 

Suprapunerea cu Balkan River Summit este probabil o întâmplare. Funcționarii de la Ministerul Mediului, nefiind deloc preocupați de protecția mediului, probabil că nici nu au auzit de Balkan River Summit.

Dar atacul concertat asupra râurilor, pe trei fronturi simultan, nu cred că reprezintă o coincidență. Sigur este ceva premeditat, în ideea că firava societate civilă din România nu are capacitatea să lupte pe trei fronturi simultan.

Și nici cedarea Consiliului Științific al Parcului Național Călimani nu cred că este o întâmplare. Iar la 6 zile după votul Consiliului Științific Ministerul Mediului a prelungit pe 10 ani contractele cu Romsilva pentru administrarea parcurilor naționale!

Mesajul pentru Romsilva putea să sune așa: aranjați și unda verde pentru defrișarea în Parcul Național Călimani (în bazinul Răstoliței), și vă mai dăm parcurile să vă mai jucați cu drujbele în ele 10 ani.

Dar să revenim la summit și la tema lui, atacul asupra apărătorilor râurilor. Și aici România este într-o situație extrem de dubioasă. Alin Andrioni, localnicul din Țara Hațegului care a mers pe Râul Alb să ajute la documentarea lucrărilor ilegale de către Agent Green și care are singura vină de a fi încercat să scape de linșaj, este la închisoare pe nu mai puțin de 6 ani.

Într-o țară în care mafiile de mediu și-au întins firele peste tot, eu îl consider un fel de deținut politic. Procurori care să ancheteze defrișarea de Răstolița, infracțiune conform art. 52, alin. (1), lit. a) din OUG 57/2007, nu se găsesc, dar procurori care să-l trimită în judecată pe Alin Andrioni s-au găsit.

Cât privește propagandiștii barajiști menționați la începutul articolului, cei cu teoria conspirației privind finanțare externă a ONG-urilor de mediu (de parcă Ministerul Mediului, promotorul distrugerilor, nu primește finanțări externe pe bandă!), să nu picăm în capcana de a ne închipui că sunt doar din tabăra ”suveraniștilor”, a celor etichetați ca extremiști. Cea mai brutală propagandă anti-societate civilă vine acum de la PNL, partidul lui Burudja și Fechet, principalii promotori ai distrugerii râurilor prin proiecte ceaușiste.