Opinie

Până în 2018, în România nu a existat nicio evaluare a impactului de mediu al diferitelor proiecte asupra corpurilor de apă. Administrația Națională Apele Române emitea avize de gospodărirea apelor după bunul plac, după interese financiare sau politice, și în secret. Iar Agențiile pentru Protecția Mediului se mulțumeau să constate că există avizul, considerând că nu au atribuții, de parcă apele nu ar face parte din mediul înconjurător.

În 2018 a fost emisă, în premieră, o lege privind evaluarea impactului asupra mediului (Legea 292/2018), care include și obligativitatea evaluării impactului asupra corpurilor de apă, o lege care ar fi avut impact benefic, dacă ar fi fost respectată. Ea prevede fără echivoc, în Procedura din Anexa 5, astfel:

„Proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele și care pot conduce la neîndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, definite de legislația specifică în vigoare, sunt supuse evaluării impactului asupra corpurilor de apă.”

Dacă proiectele ar fi cu adevărat supuse evaluării impactului asupra corpurilor de apă, distrugerea râurilor s-ar sista. Pentru că Directiva Cadru privind Apa interzice deteriorarea stării ecologice a corpurilor de apă și are ca element de bază principiul non-deteriorării. La asta se referă legea în primul rând când spune „neîndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă”, nu e vorba de niște cerințe absurde de la Europa, ci de principiul de a nu distruge ce avem.

De la Apele Române, instituție bazată pe un conflict de interese, instituție care ar trebui să protejeze râurile dar se autofinanțează din distrugerea lor, nu aveam așteptări. Dar noua reglementare mi-a dat speranțe. În primul rând, aducea în scenă agențiile pentru protecția mediu, instituții care nu sunt fondate pe conflict de interese, instituții cu finanțare normală de la buget. Apoi, mai aducea și transparența, faptul că studiile sunt publice și pot fi contestate. 

Dar iată că tocmai aceste agenții interpretează legea arbitrar, cu scopul final de a nu o aplica. Un prim exemplu în acest sens este Iadăra.

Un pârâu oarecare

Pârâul Iadăra este afluent de dreapta al Someșului și a fost desemnat de Apele Române ca un corp de apă distinct (RORW2.1.59_B1 Iadăra și afluenții). Ceea ce nu este deloc puțin lucru, în condițiile în care, în alte zone, Apele Române au refuzat să desemneze râuri serioase(de exemplu, râul Taia) ca fiind corpuri de apă distincte. 

Iadăra este un pârâu cu o lungime de 15 km și un bazin hidrografic de 47 km². Se găsește în comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, și curge prin imediata apropiere a sitului Natura 2000 Bârsău - Șomcuta. Situl este suprapus cu rezervația Pădurea Bavna, care include zone umede. Stârcii cenușii din colonia din Pădurea Bavna folosesc Iadăra ca zonă de hrănire.

Iadăra nu are, ce-i drept, un nume sonor, nu este un curs de apă notoriu, dar în condițiile în care 60% din cursurile de apă nu au o stare ecologică bună, în Europa, orice nouă distrugere a unui curs de apă este inacceptabilă. Proiectul de regularizare ar fi trebuit desigur să fie supus evaluării impactului asupra corpului de apă și respins. Iar APM Maramureș ar trebui să se ocupe cu desemnarea unui coridor ecologic care să lege pârâul de situl Natura 2000.

O practică barbară 

Oficial, proiectul de pe Iadăra se numește „Amenajare Valea Iadăra pentru apărare împotriva inundațiilor, în comuna Mireșu Mare, județul Maramureș”, dar este un proiect de regularizare. Primarul Ioan Mătieș se laudă că el a făcut „demersuri repetate și insistente” pentru ca acest proiect de distrugere a naturii să fie aprobat.

Regularizarea cursurilor de apă este o practică anacronică și ilegală care presupune, în linii mari, distrugerea caracterului natural al albiei și al malurilor, transformarea râurilor/pâraielor în canale, adesea betonate.

În lumea civilizată a avut loc o schimbare de paradigmă, s-a renunțat la regularizarea cursurilor de apă și se fac eforturi enorme în sens invers, pentru restaurarea cursurilor de apă, pentru readucerea lor la o stare cât mai apropiată de cea naturală. Un raport din 2017 al Agenției Europene pentru Protecția Mediului concluziona că nu este doar o problemă de distrugere ireversibilă a mediului, ci și o problemă de finanțe publice, pentru că infrastructura verde pentru reducerea riscului la inundații este superioară celei gri și în termeni de eficiență a costurilor.

Într-o adresă din 2019 Comisia Europeană (Scrisoare Comisia Europeană) se referea foarte diplomatic la aceste distrugeri totale și ireversibile ale cursurilor de apă, numite la noi regularizări:

„De fapt, am constatat o clară abordare divergentă în materie de administrare a riscului la inundații între acest proiect și abordarea curentă din cadrul Uniunii Europene. În timp ce Uniunea Europeană trece de la orientarea către structuri de apărare împotriva inundațiilor la ‚a lăsa spațiu pentru râuri’ (lunci, zone umede), acest proiect este bazat aproape în totalitate pe bariere și diguri, un concept clasic, care este de obicei insuficient și nociv pentru râu și mediul înconjurător al acestuia.”

Proiectul de regularizare de pe valea Iadăra reușește să întruchipeze perfect toate aceste probleme despre care avertizează Europa. Presupune lucrări cu caracteristici nocive pentru cursul de apă și mediul înconjurător: „amenajare albiei (dragare, terasamente)”, spunea primarul Mătieș în 2022. Iar în ce privește finanțele publice, pentru aceste distrugeri Ministerul Mediului va plăti 121 de milioane de lei din banii noștri, ai tuturor. O sumă imensă pe care te-ai aștepta ca un minister care-și spune „al mediului” să nu o cheltuiască pentru distrugerea acestuia. Este cu atât mai grav cu cât ne plângem că nu avem bani la buget pentru nevoie esențiale ale societății.

Avizarea proiectului - teoria

Orice proiect care se poate să afecteze semnificativ apele trebuie să parcurgă o evaluare din punct de vedere al mediului la Agenția pentru Protecția Mediului (APM sau ANPM) și o evaluare a stării ecologice a corpului de apă din punct de vedere al unei posibile deteriorări, condusă de Administrația Națională Apele Române (ANAR). 

Un corp de apă are stare ecologică foarte bună când este în stare naturală, sau foarte aproape de aceasta. Orice modificări care îndepărtează corpul de apă de această stare sunt deteriorări, iar la râuri, care includ și ceea ce numim popular pâraie, starea ecologică se evaluează în funcție de o serie de parametri biologici, parametri hidromorfologici care susțin parametrii biologici și parametri fizici care susțin parametrii biologici, pe care îi găsim în Directiva Cadru privind Apa la Anexa V, secțiunea 1.1.1. Râuri.

Din punct de vedere al mediului, prima etapă pe care o parcurge un proiect este cea de Evaluare Inițială, care se finalizează cu Decizia Etapei de Evaluare Inițială. Dacă nu este respins încă de la această etapă, se ajunge la Etapa de Încadrare. Prin Decizia Etapei de Încadrare, APM stabilește dacă proiectul se încadrează în categoria celor pentru care trebuie evaluare de mediu (evaluarea impactului asupra mediului în general, evaluarea impactului asupra corpurilor de apă și/sau o evaluare căreia i se spune „adecvată”, pentru siturile Natura 2000), sau nu. Dacă proiectul este încadrat că  „nu se supune evaluării de mediu”, atunci procedura de avizare se încheie. Proiectul nu va mai fi evaluat nici pentru impactul asupra mediului în general, nici evaluarea impactului asupra corpurilor de apă nu se va mai face. Decizia Etapei de încadrare va ține loc de Acord de Mediu.

Procedura de emitere a Avizului de Gospodărirea Apelor este condusă de Apele Române, dar:

 „Coordonarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului cu procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor se realizează de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.”

Ceea ce înseamnă că APM are ultimul cuvânt.

Avizarea proiectului - practica

Normal ar fi fost ca proiectul, al cărui titular este Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, să fi fost respins încă de la decizia etapei de evaluare inițială, pe motiv că toate proiectele de regularizare, prin definiție, implică deteriorarea unor elemente de calitate ale corpului de apă. Dar dacă nu a fost respins, trebuia să fie cel puțin supus evaluării impactului asupra corpului de apă.

În timpul etapei de încadrare, și Administrația Națională Apele Române (ANAR) a recunoscut oficial că proiectul trebuie supus evaluării impactului asupra corpului de apă. În septembrie 2021 ANAR spune astfel:

„Pentru proiectul propus ESTE necesară elaborarea SEICA”.

SEICA este acronimul pentru Studiu de Evaluare a Impactului asupra Corpurilor de Apă. În justificarea deciziei, ANAR spune:

„Prin proiect se propun următoarele tipuri de lucrări: reprofilare albie, casete de beton, praguri de fund, căderi de beton, pod de beton, ziduri de sprijin din piatră, prisme din anrocamente, scări de acces, parapet din zidărie din piatră și lemn, parapet din beton.

Soluțiile tehnice alese, materialele utilizate pentru o parte din lucrări, precum și dimensiunea întregului proiect raportat la nivelul corpului de apă RORW2.1.59_B1 - Iadăra si afluenții, ar putea conduce la modificări ale parametrilor biologici și hidromorfologici, respectiv la riscul deteriorării stării/potențialului acestuia, precum și la riscul apariției de efecte ce pot împiedica îmbunătățirea stării/potențialului corpului de apă.”

APM Maramureș a ales să ignore și specificul proiectului, și decizia de la ANAR, și legea despre obligativitatea evaluării impactului asupra corpurilor de apă. 

În iunie 2022, APM Maramureș a emis Decizia Etapei de Încadrare nr. 6299/02.06.2022, în care, deși reia enumerarea lucrărilor distructive menționate de ANAR și recunoaște că proiectul se încadrează între cele la care se aplică Legea 292/2018, pe care am prezentat-o în introducere, concluzionează:

„nu se supune evaluării impactului asupra mediului”. 

Așadar, APM Maramureș a decis că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă. Și procedura de evaluare s-a încheiat, fără ca măcar să înceapă cu adevărat. Mirajul celor 121 de milioane de lei și acele „demersuri repetate și insistente” cu care se mândrește primarului Ioan Mătieș au fost mai puternice decât legea și APM Maramureș a hotărât din pix că proiectul poate continua.

Găsim în decizie și un fals total, la amplasarea proiectului scrie:

„1. zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul”

Ori situația este exact invers, proiectul fiind în totalitate amplasat în zonă umedă sau zonă riverană.

Să mergem la legislație, ca să ne lămurim. În Monitorul Oficial nr. 18 din 26 ianuarie 1991 este publicată Legea Nr. 5 din 25 ianuarie 1991 pentru aderarea României la Convenţia de la Ramsar, la care este anexată Convenția, în care găsim și definiția zonelor umede: 

„întinderi de bălți, mlaștini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastra sau sărată, inclusiv întinderile de apă marină a căror adâncime la reflux nu depășește 6 m”.

Conform definiției legale, orice apă curgătoare este zonă umedă. Prin urmare, pârâul Iadăra reprezintă zonă umedă, iar malurile sale constituie zonă riverană. Argumentația redactată de APM Maramureș este fundamental falsă.

Fără căi de atac

Abuzul nu se oprește aici, APM Maramureș are pretenția ca cei care îi contestă deciziile ilegale să călătorească în timp. Instituția a respins plângerea prealabilă depusă de Asociația Declic în 4 iulie 2022 (în termen legal, conform art. 181 din Codul de Procedură Civilă), pe motiv că termenul pentru plângere ar fi început să curgă în data de 10.05.2022. 

De fapt în 10.05.2022 este data la care a fost postat anunțul privind publicarea draftului deciziei etapei de încadrare. Postarea anunțului și publicarea draftului se fac simultan. Din 10 mai se puteau trimite la APM observații din partea publicului în cadrul procedurii de evaluare de mediu. Dar așa-zisa consultare a publicului pe draft este una, și contenciosul administrativ, care începe cu plângerea prealabilă, este alta.

În condițiile în care în România consultarea publicului este doar de formă, nu prea are rost să pierzi timp și energie cu observații trimise la APM. Dacă chiar vrei să oprești un proiect nociv, trebuie să apelezi la instanța de judecată, și pentru aceasta trebuie înainte să trimiți o plângere prealabilă la APM, altfel vei pierde din start procesul. Teoretic, în urma plângerii prealabile, APM trebuie să revizuiască procesul de avizare din punctul de vedere al problemelor semnalate și, eventual, să-l anuleze. Practic, plângerea prealabilă este doar o formalitate, pentru că niciodată nu s-a întâmplat ca o agenție de mediu să-și anuleze un act administrativ pentru că a primit o plângere prealabilă, oricât de fundamentată ar fi ea.

Ori decizia etapei de încadrare are data de 25.05.2022, și a fost comunicată în 2 iunie 2022! Termenul legal pentru depunerea plângerii este de 30 de zile, până la 2 iulie, dar aceasta a căzut în zi nelucrătoare și termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare. Ceea ce înseamnă că data la care a fost depusă plângerea, 4 iulie, a fost în termen.

De fapt, ce vor să spună acești funcționari când vorbesc despre 10 mai este că plângerea prealabilă se depune la draftul deciziei, nu la decizie. Ori un draft nu are nicio valoare legală, dacă faci așa ceva, și ajungi în instanță, vei pierde procesul pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Se atacă în contencios administrativ actele administrative, nu ciornele! Greu de crezut că niște funcționari publici nu știu că plângerea prealabilă nu se depune la un draft, că draftul este doar o ciornă, nu un act administrativ cu valoare juridică.

În instanță nu s-a mai ajuns. În ciuda amplei propagande anti-societate civilă, care susține că ONG-urile opresc toate proiectele, opresc „dezvoltarea”, societatea civilă de mediu nu are capacitatea să atace în instanță civilă decât o parte infimă din abuzurile autorităților de mediu. Iar când reclamăm parchetului cazurile penale, lucrurile nu merg mai bine. Când eu am mers până la București să depun un denunț la DNA privind abuzuri în serviciu ale funcționarilor de la o Agenție pentru Protecția Mediului am fost plimbat cu mascații pe teren, ca apoi să nu primesc nici măcar o clasare pe care să o pot ataca în instanță. 

Pe aceasta se și bazează funcționarii de mediu, ei știu că nu are cine să le contracareze acțiunile ilegale. Și chiar dacă, rarisim, le este anulată o decizie ilegală, ei știu că nu vor suferi niciun fel de repercusiuni. 

Această impunitate de facto a funcționarilor de mediu este principala cauză a degradării dramatice a mediului înconjurător în România, la care asistăm cu toții, cu mai multă sau mai puțină conștientizare. 

În România nu există nicio structură care să abordeze abuzurile funcționarilor de la agențiile de mediu. După cum demonstrează acest caz, Ministerul Mediului închide ochii la ilegalități, cu o lejeritate complice stupefiantă. Iar procurorii, știm din alte experiențe, sunt de asemenea indiferenți la astfel de abuzuri. Poate că acel parchet specializat în infracțiunile de mediu, pe care încă nu îl avem, ar fi putut schimba ceva.

Călin Dejeu este biolog, membru in Comisia Mondiala a Ariilor Naturale Protejate a IUCN și a publicat articole științifice și capitole de cărți științifice despre conservarea râurilor.