Există mai multe funcții pe care educația ar trebui să le îndeplinească. Acestea pot fi grupate pe 3 coordonate:
- să formeze cetățeni capabili de a participa într-o societate democratică și de a ajuta la funcționarea ei,
- să pregătească persoane productive, care să contribuie la bunăstare
- să asigure mobilitate socială și egalitate de șanse prin accesul tuturor la cunoaștere.
Pe aceste coordonate ar trebui să se desfășoare un fel de călătorie educațională adaptată evoluției psiho-emoționale a copiilor, prin care aceștia să învețe lucruri despre lume și despre ei înșiși.
Sigur, care dintre funcțiile educației sunt prioritare într-un sistem de învățământ și ce rămâne în plan secund e o decizie politică. Dar un sistem care face o materie precum Geografia opțională la liceele cu profil real și face ca accesul elevilor la această materie în ultimii doi ani să depindă de directorul școlii pare că nu ține cont de niciuna din ele. Pare că funcția învățământului nu e educația, ci pe de o parte să mulțumească părinții care au hotărât din grădiniță la ce facultate își vor trimite copiii și ce meditații le vor plăti, iar pe de altă parte să dea mai multă putere directorilor de școală care, pe feuda unde au fost puși politic, vor avea astfel mai multe privilegii de împărțit.
Edward Lorenz a pus bazele științifice ale predicțiilor meteorologice și climatice și ale teoriei haosului, fiind cel care a inventat termenul „efectul fluture”. A fost un matematician care iubea natura, convertit în meteorolog. E greu de crezut că ar fi urmat aceeași cale și ar fi făcut aceleași descoperiri fără să fi studiat serios Geografie și alte științe ale naturii în educația pre-universitară, care să-i deschidă mintea. La noi, cei care au elaborat proiectele de programe-cadru se așteaptă ca viitorii meteorologi, climatologi, geofizicieni etc. să crească sau învățând Geografie la uman, dar fără să facă serios matematică, sau învățând matematică, dar fără a-și cultiva interesul pentru natură prin materii corespunzătoare.
Iar asta se întâmplă în vremurile acestea, când schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare cu care ne confruntăm. Se întâmplă în România, unde, de exemplu, Parcul Național Retezat, care are cel mai variat și interesant relief glaciar din țară, a fost înființat de Emil Racoviță, dar este administrat de Romsilva și ratează complet înțelegerea și valorificarea educațională a acestui relief. De asemenea, conform ultimelor teste PISA(2022), România are și unul din sistemele de învățământ cele mai inechitabile din lume.
În contextul dezbaterii actuale, cu privire la importanța Geografiei, ca disciplină de studiu au fost o serie de reacții și scrisori deschise (Societatea de Geografie din România, Institutul de Geografie al Academiei Române, Departamentul de Geografie al Universității Suceava, profesorii de Geografie din Galați, profesorii de Geografie din Iași, Asociația de Geografie Aplicată Geoconcept). Noi vom încerca s-o privim din punctul de vedere al călătoriei elevului, pe care școala trebuie să-l instruiască, să-l formeze și să-i ofere șanse. Pentru asta, stăm de vorbă cu geograful Marcel Mîndrescu, de la Universitatea din Suceava.
În anii 1980, începutul anilor 1990, înainte de a fi specialistul în geomorfologie de azi, conferențiar universitar, membru în Consiliul Științific al Parcului Național Munții Rodnei, membru în Comisia de Științele Pământului și Atmosferei din cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice, președinte al Grupului de Lucru pentru Clima și Mediul Carpaților, președinte al Asociației de Geografie Aplicată Geoconcept și editor șef al publicației științifice Geoconcept Journal, Marcel Mîndrescu a fost elev.
Născut într-o familie modestă, din Vaslui, al 7-lea din cei 9 copii, el a avut un parcurs școlar pe care, eu, personal, l-aș descrie ca normal, însă e unul deloc frecvent în România. De atunci, învățământul nostru ar fi trebuit să devină mai bun, să-i ajute pe cât mai mulți dintre cei care se confruntă cu Vasluiul din jur, sau cu diversele Vasluiuri din cap și să întâlnim tot mai des parcursuri asemănătoare. Acest lucru nu se întâmplă însă și, după noile modificări, astfel de evoluții ar putea deveni imposibile.
Cum ai ajuns să faci Geografie?
Pasiunea mea pentru Geografie vine din spațiul în care m-am născut și am crescut în prima parte a copilăriei, aia a fost foarte importantă. E vorba de un sat situat în Podișul Central Moldovenesc, partea estică a județului Vaslui, aproape de valea Prutului, la obârșia unui pârâu, afluent al Crasnei. Adică, ca să vizualizăm, că Geografia asta face foarte mult și e important, dezvoltă memoria vizuală și, în același timp, imaginația, obârșia arată ca un amfiteatru, în stânga și dreapta sunt versanți, în spate e versantul de obârșie, deasupra păduri. E un loc foarte izolat chiar și azi.
Aveam un pârâu în fața gospodăriei, eram tot timpul impresionat de el, de momentele în care creștea și cam asta era lumea mea. Nu aveam impresia că dincolo de spațiul respectiv mai este ceva, sau nu aveam cunoștință. Când am plecat prima dată de acolo și am mers la oraș, la 7 ani, într-o dimineață, foarte devreme, pe la 3, 4, aveam impresia că, cu fiecare pas pe care îl făceam dincolo de pădurea din obârșia respectivă, cad într-un hău, într-un abis. M-a marcat chestia asta foarte mult. Pănâ atunci am avut impresia că acea obârșie de râu este universul. Cred că atunci s-a născut dorința mea de a studia spațiul, de a-l cunoaște și a vedea că există.
Peste ani, după ce am studiat Geografia, mi-am făcut un cadou, am mers în America. Descoperisem deja că există mai mult decât satul în care m-am născut, exista un oraș în care am mers la școală și un județ, deja știam de România din Geografie, știam de Europa tot din Geografie, pentru că asta s-a studiat prima dată, Geografia Europei, dar încă aveam, așa, o impresie că s–ar putea să nu mai fie nimic în afară de asta. Și am trecut cu avionul peste ocean, am văzut coasta Groenlandei, cu formele pe care le știam și apoi America și mi-am spus „Uite, există și America!”. De asta am făcut Geografie, ca să văd ce există dincolo de acea obârșie de râu.
Deci atunci când ai aflat că există o lume mai mare decât satul primei copilării, a început pasiunea pentru a o cunoaște. Dar n-ai plecat din sat cu ideea că o să mergi la Facultatea de Geografie. Te-ai dus la școală și parcursul școlar te-a îndreptat spre calea asta.
M-am dus la școală și nu eram un elev bun. În sat am făcut clasa întâi, iar când aveam 7 ani am plecat la oraș. În 1981, când am plecat eu la oraș, fără să fi făcut mare lucru la școală în sat, cu greu mi-am revenit. La școală eram două clase, una mai bună, alta mai slabă. Eu eram la ăia mai prostuți. A fost greu să mă adaptez. Am și fost mai timid, mai plăpând, nu vorbeam. Mă întreba ceva, nu răspundeam, mă punea să citesc, citeam strâmb. Dar, când am început să fac Geografie, mi-am mai dat drumul. S-a dus învățătoarea la mama, care era femeie de servici la aceeași școală și i-a spus „Doamna Mîndrescu, Marcel a început să vorbească!”. A fost un eveniment.
În clasa a 4-a, făceam Geografia patriei și atunci am văzut o imagine, mi-aduc aminte și acum, cu barajul de la Vidraru, arcuit frumos și mi-am zis „uau, există așa ceva în România!” și de acolo am început să citesc. A urmat clasa a 5-a, când am făcut Geografia fizică, unde înveți despre Univers, galaxie, planete, elemente de mediu, geologie, relief, climă, hidrografie, deja începeam să-mi explic ce văzusem la mine la țară, cu râul, cu versanții. Atunci a început să-mi placă și matematica, am fost și la olimpiade. Apoi am adus și Chimia, lângă Geografie, pentru că se legau foarte mult.
Ai mers la un liceu care avea legătură cu Geografia?
Fiind comunism, am mers la un liceu industrial. Am făcut primele două clase la electrotehnică, apoi la mecanică. Eu, deși sunt cadru universitar acum, pot să lucrez pe strung, am certificat de prelucrător prin așchiere. De altfel, una din cele mai renumite meserii din România. Multă lume are certificat din ăsta, din câte am văzut și în filme. Da, știu să lucrez pe strung, freză, raboteză și fierăstrău mecanic, știu să fac piese. Era o meserie bună, pentru că pe vremea aia aveam la Vaslui Mecanica Vaslui, care făceau piese pentru industria producătoare de mașini, unde era salariul de 3000 de lei. Erau salarii bune pe vremea aia.
Și atunci cum ai ajuns la Geografie?
După Revoluție, eram în clasa a 12-a, am avut o lecție cu Depresiunea Transilvaniei, țin minte și acum harta pătrățoasă, cu Dealul Șiclodului, cu Dealul Feleacului, cu Târnavele. Am învățat toată harta, am citit textul. Era într-o vineri seara, sâmbătă urma să avem oră de Geografie. 1 Decembrie a fost anul acela într-o marți și pentru a avea liber și luni am recuperat orele sâmbăta.
Noi eram o clasă de mecanică, vreo 24 de băieți și 6 fete. Colegii mergeau vinerea la discotecă. M-au chemat și pe mine, dar nu m-am dus. Eram dintr-o familie fără posibilități, n-am fost niciodată la discotecă în liceu. Și, cum am stat în vinerea aceea acasă, am deschis manualul de Geografie, mi-a plăcut lecția aia cu Depresiunea Transilvaniei și am învățat-o. Și acum pot s-o spun toată, cap coadă, toponimii, cifre, cum s-a scufundat fundamentul carpatic, chestii care erau complicate atunci. Nu mi-a luat mult.
Sâmbăta, prima oră am avut Sport, profesorul ne-a dat mingea să jucăm fotbal, apoi Geografie. La vestiar toți vorbeau că vine nebunul ăla de profesor de Geografie, care avea obiceiul să scoată câte trei elevi la tablă să-i asculte, și nu învățase nimeni, că au fost la discotecă vineri seara. Eu n-am zis nimic.
Profesorul era cam plictisit că trebuia să vină sâmbăta la școală și a spus că n-o să numească pe nimeni să răspundă, să iasă la tablă cine vrea. Au ieșit două fete din primele bănci, apoi liniște. Nu se găsea nimeni să fie al treilea. Eu eram în ultima bancă. Erau bănci din acelea mari, albe, de laborator, stăteam câte trei. În ore, băieții mai jucau barbut în ele. Noi eram laboratorul de mecanică, în spate aveam strunguri în clasă. Cum a trecut un ceva timp și nu răspundea nimeni, m-am gândit să ridic mâna. Au răsuflat toți. Eu m-am dus la tablă, băieții au început barbutul. Au răspuns fetele, le-a dat note și a venit rândul meu.
Eu eram mai retras, nu prea vorbeam, dar atunci l-am întrebat pe profesor „De unde să încep, de unde au rămas fetele sau de la început”. Profesorul a început să devină atent, nu știa ce-i cu mine. Și a zis „Hai, spune de la început”. Am început să prezint lecția, s-a făcut liniște în clasă, băieții au lăsat barbutul și toată lumea m-a ascultat. La sfârșit profesorul a spus „Tu trebuie să dai la Geografie.” Și atunci, în sâmbăta aia, din clasa a 12-a, înainte de 1 Decembrie, m-am hotărât să dau la Geografie.
Deci a durat până într-a 12-a să te hotărăști.
Da. Au fost tot timpul lucruri care aveau legătură cu Geografia, dar nu mă gândeam s-o studiez mai departe. Am avut, de exemplu, un profesor de Geografie care povestea atât de multe încât l-am poreclit Vrăjitorul. Ne spunea de Parcul Național Retezat, cum a fost cu cortul, de Delta Dunării, de stația meteorologică de pe Vârful Omu, de munți vulcanici. Și am început să mă gândesc, cu colegii mei, să mergem într-o expediție.
După ce ieșeam de la școală, mergeam pe un pârâu, undeva, că stăteam aproape de o zonă verde, și plănuiam expediții. Apoi am strâns bani, ne-am dus la Iași, la Magazinul Central, am luat rucsaci, niște ranițe albastre, și un cort second hand de la un vecin. Ăla ne-a cam înșelat că era o sită cortul, lua apă, dar i-am pus o folie și am rezolvat. Într-a 9-a am făcut prima expediție, în Ceahlău. Apoi am mers încă o dată în Ceahlău și o dată în Rarău. A fost extraordinar. Eram trei draci, am învățat să punem un cort, să punem o folie, să facem un foc, să ne organizăm. Mi-a plăcut foarte mult.
„Profesorul a spus „Tu trebuie să dai la Geografie.” Și atunci, în sâmbăta aia, din clasa a 12-a, înainte de 1 Decembrie, m-am hotărât să dau la Geografie.”
Marcel Mîndrescu, conferențiar la Universitatea din Suceava
Mi-a plăcut întotdeauna Geografia, dar a durat mult până mi-am dat seama că aș putea să merg la Facultatea de Geografie. Într-a 10-a aveam o profesoară care ne-a adus în clasă un National Geographic. Am prins cutremurul ăla mare din 1992 în clasă, cu ea, și exact atunci ne uitam în National Geographic. Era ceva articol cu cutremure și vulcanism, hazarde naturale. Și deodată a început să se miște și clădirea, și copacii și ne-am băgat sub bănci. Am stat sub bancă cu revista. Apoi, la un moment dat am fugit din clădire. Oricum, era ceva să îți arate un National Geographic pe vremea aia, era altă lume, despre care nu știam că există.
A fost apoi Geografia de-a 11-a, a mediului, care era interesantă, dar un pic depășită, ar trebui predată un pic altfel, mai adaptat la condițiile actuale. Erau unele chestii, cu peisajul la nivel modial, de exemplu, dar nu te captivau foarte mult. Dar într-a 12-a, când făceam Geografia României, de-abia așteptam să învăț ceva despre România, să știu să mă orientez, să știu cum să merg la munte, unde trebuie să schimb trenul, mai ales că noi călătoream cu trenul. Așa am ajuns să merg la Facultatea de Geografie.
O evoluție normală, aș spune eu și, de fapt, un mod civilizat de a te hotărî. Ca și mersul cu trenul, de altfel, care tot civilizat e. Știu țări vestice unde universitățile trimit elevilor din ultimul an de liceu oferte, le permit să participe la câteva cursuri, să vadă cum e acolo, ce li se potrivește, că nu la toți le pot povesti părinții. Cum a fost admiterea?
În primul an au fost 16 pe loc. Voiau oamenii să facă Geografia. În primul an n-am intrat. De la școala unde lucra mama am împrumutat de acolo toate hărțile vechi pe care nu le foloseau și le-am dus acasă. Nu se găsea pe vremea aia literatură, nu era internet. Am fost la bibliotecă, am luat cărți.
Eu am fost al 7-lea din 9 frați, cei mai mari plecaseră și acum aveam și eu o cameră a mea. Mi-am pus hărțile pe pereți, pe tavan, peste tot și am stat acolo un an și am învățat și următorul an am luat primul. Nu am avut un plan. A început în acea zi de sâmbătă. Dar după mine s-au mai luat câțiva colegi. Odată cu mine au mai intrat încă doi, apoi alții doi. Suntem cinci din generația mea, din clasa aia de mecanică, cu strungul în spate, care am făcut Geografia. Acum unul este inspector la Vaslui și ceilalți profesori.
Un parcurs ca al tău nu ar mai fi posibil. Și nici ca al colegilor care au mers cu tine.
Așa-i, nu ar mai fi posibil, pentru că nefiind disciplina asta, care să aibă continuitate, mai ales pe partea finală, că, să recunoaștem, ne hotărâm ce vrem să facem cam în ultimele două clase, a 11-a și a 12-a, pe acolo începem să ne gândim serios, desigur.
Așa-i normal să fie, că e vorba și de maturizare. Mulți nu-s suficient de maturi și nu se cunosc pe sine suficient ca să-și dea seama ce vor și li se potrivește nici într-a 12-a. Dar există părinți care știu exact din grădiniță ce trebuie să facă copilul lor.
Așa-i acum suntem într-o echipă mai largă, cu elevi, profesori și părinți. Toți ar trebui să lucrăm ca această disciplină să rămână până la final, așa cum este și normal. Și este o disciplină de care depind toate geoștiințele. Dacă vrei să fii profesor de geografie, geograf liber profesionist – există în nomenclatorul de meserii –, dacă vrei să fii meteorolog, hidrolog, cel care amenajează spațiul, peisajele – în țările civilizate există pe la primării, de asta arată bine –, topograf, să lucrezi la cadastru, geolog, geofizician, geochimist, toate încep de la geografie. Acolo e vorba despre hartă, acolo e vorba despre măsurători, de busolă, de un pic de chimie. La geografie învățăm despre climă. La geografie învățăm despre resurse. La geografie vorbești despre resurse, petrol, gaze.
Și mediul e o resursă.
Mediul, peisajul, pădurea, da, sigur. De ce ne luptăm astăzi noi pentru pădure? Pentru că știm care e importanța lor. Ce vor face ăștia după noi dacă nu știu ce importanță are pădurea, ce importanță are solul, de ce e important să fie apele și aerul curate și de ce depinde asta? Cum vor mai lua ei decizii? Asta mă gândesc.
Meseriile pe care le-ai amintit nu sunt de tipul celor pentru care hotărăsc părinții, în clasa pregătitoare, cum sunt cele de avocat, arhitect, medic. Sunt din cele pe care le descoperi după ce treci prin școală. Facultățile(Geografie, Geologie și Geofizică etc) probabil vor rămâne. Câți studenți vor mai veni acolo, desigur, rămâne de văzut. Și apoi se pune problema câți dintre ăia vor mai fi efectiv capabili să facă față la aspectele tehnice? Pentru că multe dintre aceste meserii presupun gândire științifică, cunoașterea matematicii, fizicii. La real, Geografia în ultimii ani ar fi o opțională la latitudinea directorului școlii.
Geografia este o disciplină tehnică, sau cel mult o disciplină semitehnică, dacă ne gândim că este geografie umană. Geologia vine tot din geografie. Scara geologică! Nu învață copiii nicăieri despre scara geologică înainte de facultate decât la Geografie. Tipuri de roci, peșteri și așa mai departe. La noi se fac.
Și vin cu legături din chimie. Dacă vrei să înțelegi acțiunea calcarului pentru formarea peșterilor, acolo ai niște reacții. Dacă vrei să înveți despre procesele de versant, acolo e un plan înclinat unde ai o forță gravitațională, ai o masă. Care apoi influențează solul și, prin asta, hrana. Avem fenomenele fizice care intervin în procesele de eroziune. La geografie vorbim de temperatură, vânturi, climă, râuri, curenți. Facem tot felul de măsurători, colectăm date, le interpretăm, lucrăm cu modele matematice.
Geografia, prin excelență, presupune interdisciplinaritate. Ea acoperă ca o umbrelă toate celelalte discipline. Ea împrumută de la celelalte științe și dă la rândul ei înapoi.
La fel, sunt o grămadă de probleme și globale, și naționale pe care le discută geografia. De la demografie, migrații, poluare, geopolitică, diplomație de mediu. Geopolitica nu poate fi înțeleasă fără geografie.
Și nu e simplu de predat cum trebuie geografia. Am predat la liceu în anii 1990. Erau multe chestii care nu mi-au plăcut. Dacă se vrea o reformă în învățământ ar trebui să umblăm un pic la pregătirea profesorilor, gradele didactice, de exemplu, să aibă într-adevăr o semnificație și o valoare.
E nevoie și ca școala să educe cetățeni. În liceu începe să se formeze conștiința civică. Copii încep să meargă pe la proteste, la Fridays for Future, să se facă vegetarieni, să facă voluntariat, să creadă că știu, sau chiar să știe tot felul de lucruri mai bine decât părinții. Există, din câte știu, studii despre evoluția conștiinței civice, care arată că ea cam tot crește pe parcursul liceului. Și mi se pare important să aibă în programă, până la finalul liceului, științe, cum ar fi Geografia, care să le formeze această conștiință, să le vorbească despre lume, mediu, Planetă, pentru a putea crește să fie oameni informați și adaptați la lumea de acum, nu doar maimuțe antrenate să dea admitere la facultatea aleasă de părinți. Ești și membru în consiliul Științific al Parcului Național Munții Rodnei, te ocupi de tot felul de proiecte de conservare. Poți identifica un moment, în școală, de unde vine conștiința ta civică?
Nu. Am învățat despre natură, mediu, dar nu despre conservare, Parcuri și toate problemele pe care le avem. Pentru asta cred că ar trebui făcute niște schimbări. La școala generală, Geografia este cea de acumulare a cunoștințelor. Acolo faci geografie fizică, continente, România, ai deja o viziune asupra spațiului la nivel global cu cei 510 milioane de kilometri pătrați, știi oceanele, mările, curenții, continentele, țări importante, Uniunea Europeană și România. După care se intră din nou. E un pic repetitiv.
Un anumit grad de repetitivitate e normal, așa se fixează cunoștințele, dar e prea mult. Începi din nou cu geografia fizică pe care ai făcut-o într-a 5-a. Geografia economică deja ia bucăți din geografia continentelor pe care ai făcut-o la generală. Vine geografia mediului, care trebuie schimbată, apoi geografia României. După mine, una dintre astea ar trebui să fie educație de mediu. Având în vedere situația în care suntem în România, una din cele mai murdare țări din Europa...
Poate și fiindcă suntem una din cele mai needucate...
Da, cu problemele de mediu pe care le avem, și pe care le-am experimentat, ar trebui să avem o disciplină unde să discutăm de la neolitic până la Cernobîl, toate aceste „păcate de mediu” - ce au însemnat pentru noi, ca specie umană și încotro ne îndreptăm. Atunci într-adevăr, ei își dezvoltă foarte mult conștiința și spiritul ăsta critic și de implicare, de voluntariat, participativ la viața comunității și socială.
E nevoie de un astfel de obiect de studiu, care să le dea niște gloanțe, să poată spune, uite eu am niște cunoștințe pe care le-am acumulat la această disciplină, știu ce înseamnă stratul de ozon, știu ce însemană gaze de seră. Și atunci ei vor putea fi cei care vor apăra natura în continuare.
Acuma suntem câțiva, suntem puțini, există puțini care riscă, pentru că puțini sunt educați. Universitarii nu se prea implică, depind mult de șefi, de proiecte, și atunci nu se construiește chestia asta. Ar putea să se construiască o astfel de implicare și participare prin intermediul unei discipline de genul ăsta.
Nu ar fi de ajuns să fie opțional? Să facă doar cei pe care îi interesează.
Nu. Ne privește pe toți. E vorba de impact. Starea noastră de sănătate, prin faptul că respirăm, bem și mâncăm, depinde de calitatea mediului. Și din ceea ce va veni din biodiversitate, cu tot atacul acesta al virusurilor și bacteriilor, care e din cauză că în fiecare an izotermele migrează către nord. Toate sunt legate de mediu și geografie. Dar Geografia a tot pierdut ore. După revoluție se făceau două ore de Geografie pe săptămână, apoi s-a redus la una, iar acum să o facă opțională. Nu se poate.
Nu cred că ar trebui să facem o disciplină doar pentru Holocaust, alta doar pentru comunism. Se poate face la Istorie, sau se poate face o întrunire, o masă rotundă pe chestia asta, din care să înțeleagă. Dar trebuie discipline care să aibă un impact mai mare, și acestea sunt cele despre mediu, sănătate, inclusiv de sănătatea mintală, alimentație, educație sexuală. Lipsește! Suntem țara cu cele mai multe mame minore din Europa și noi mergem cu Religia și cu Holocaustul! Eu, ca geograf, aș fi dispus să rup un pic din Geografie ca să facă educație pentru sănătate sau sexuală. Dar nu mă duce în Religie. E importantă și religia, dar se poate face și în altă parte. Sunt stabilimente, e biserica. Geografia nu are altceva, doar școala. În fiecare sat și cătun este biserică. Nu este în fiecare sat și câte un observator astronomic.
Noi, ăștia care am făcut câte două ore de Geografie pe săptămână, ne-am bătut pentru Roșia Montană. Acolo au fost oameni care într-adevăr aveau o pregătire și știau, chiar din școală, ce însemnă impactul omului asupra mediului și cunoșteau și despre Munții Apuseni ce frumoși sunt, și ce peșteri sunt acolo, și chei, și versanți. Știau, de asta s-au bătut. Pentru păduri la fel, pentru asta fac, pentru că cunosc natura.
Dacă copilul ar cunoaște și ar înțelege că ar trebui să protejeze apa pe care o bea, sau aerul pe care îl respiră, sau fauna și flora dintr-un spațiu poate nu am mai avea atâtea necazuri. Și cei care nu vor merge să facă mai departe Geografie au nevoie de ea.
Pe partea de mobilitate socială, pentru tine, Geografia a fost foarte importantă și, pe vremea aceea a funcționat. Ai pornit din Vaslui și ai ajuns să predai la Universitate. Cum e acum?
Pentru mine Geografia a fost o șansă și așa cum a fost pentru mine sunt o grămadă de copii care s-ar putea gândi, uite aici m-aș pricepe, aș putea să înțeleg unele lucruri foarte bine și chiar să le aplic în învățământ, într-o firmă, în administrație. După mine au mai venit 4 prieteni, colegi de-ai mei, care niciodată nu s-ar fi gândit să meargă la universitate, dar totuși au crezut în proiectul ăsta și uite am reușit cu toții.Și ei au venit tot din pasiune. Le-a plăcut geografia, cum se făcea în liceu. Și acum sunt profesori buni.
Geografia e importantă pentru zonele defavorizate, sărace. Mulți dintre colegii mei de la Suceava sunt de prin Vaslui, Botoșani, mai de pe la Bacău, mai de prin Vrancea. La Iași e cam la fel. Geografia s-a născut la sat.
Vaslui produce șomaj și Geografie. Rezultatele cele mai bune la olimpiade pe țară acolo sunt, Iași și Vaslui. Și studenții noștri, foarte mulți vin de prin sate, de la Brodina, Vicov, Frătăuți, vin din Ucraina, vin din Moldova, tot din zone rurale. Cei mai mulți sunt din zona rurală, foarte defavorizați. Chiar dacă e Bucovina, la sat e greu, sunt bani puțini acolo și ei încă vin.
Dar mai avem în ultimul timp, de exemplu, și din ăștia care aleargă. Sunt mulți acum care aleargă, le place natura și muntele și vin la Geografie. Mai sunt și care sunt pasionați fotografie și vin la Geografie. Și la ei, de fapt, tot de un interes pentru natură e vorba.
Trebuie împinsă Geografia spre clasa a 11-a și a 12-a pentru toți elevii, pentru ca ei să se poată decide. Eu dacă mă opream cu geografia în clasa a 10-a nu mai făceam deloc facultate. Dar pentru oricine, chiar și pentru cei de la clasele cu profil real, absența Geografiei ar însemna o limitare alegerilor, care ar putea să-i coste și pe ei, ca persoane, și pe noi toți, ca societate. Geografia e importantă. E o știință. E o formare. Nu există doar fizică, informatică și economie.
