Politicienii români ne cer votul spunând că „vor reprezenta România cu onoare”. Ceva foarte diferit de ce spunea Anna Roos, președintele în vârstă de 19 ani al Consiliului pentru Tineret, organ consultativ oficial al Guvernului Flamand pe probleme de tineret, în contextul obligativității prezenței la votul pentru Parlamentul European, din țara ei, a adolescenților de 16 și 17 ani: „să-ți formezi o opinie, să-ți formezi o ideologie, să vezi unde-ți sunt prioritățile și ce susții în viață, ce partide ți se par interesante și să te uiți la fiecare dimensiune a politicii”.
Personal, cred că abordarea bazată pe „România” și „onoare” ne plasează pe toți cumva în afara Europei, alegând un fel de ambasadori pe care să-i trimitem la o putere străină. Când, de fapt, ar trebui să fim acolo unde suntem, în Europa, gândindu-ne fiecare „oare cum să fac să aleg partidul care să mă reprezinte pe mine, în Parlamentul meu?”.
În plus, nu pot să nu mă întreb dacă listele comune, cu care se prezintă în fața electoratului niște partide care, teoretic, din punct de vedere al ideilor pe care pretind că le reprezintă, sunt considerate a fi destul de diferite, nu ne limitează atât de mult alegerile încât să ne pună în afara democrației?
Pentru a căuta răspunsuri la astfel de întrebări am stat de vorbă cu politologul Hendrik Vos, profesor de științe politice la Universitatea din Gent și cunoscător al Uniunii Europene.
Care e importanța votului pentru Parlamentul European? Pentru ce votăm, de fapt, la alegerile europene?
Alegerile pentru Parlamentul European vor decide cum va arăta viitorul Parlament, dacă va fi mai mult de dreapta, sau mai mult de stânga și cât de puternice vor fi diferitele grupuri politice. Iar asta e important pentru că Parlamentul decide cu privire la o mulțime de chestiuni. De exemplu, Parlamentul European decide cum abordăm migrația, și există mai multe opțiuni. Apoi relația dintre agricultură și climat: care sunt prioritățile? Ce facem cu viața privată pe internet? Reglementăm inteligența artificială sau nu? Există o mulțime de chestiuni care vor fi dezbătute în următorul Parlament European și o diferență de opinii e parte din democrație. Iar diferențele de opinie nu sunt același lucru cu diferențele între țări. În Parlamentul European nu avem blocuri naționale, ci grupuri politice. Nu e România contra Franța, sau Franța contra Germania, e vorba orientări ideologice, iar asta e normal într-o democrație.
Practic, vorbim de un Parlament al ideilor, nu de un Parlament al națiunilor.
Așa e. Parlamentul țărilor e Consiliul de Miniștri, care reunește toți miniștrii statelor membre responsabili de un anumit domeniu și care joacă și el un rol în luarea deciziilor. Dar acela e altceva și nu îl alegem direct. Acesta pe care îl alegem e un parlament al ideilor.
Cum influențează votul pentru Parlamentul European modul cum va arăta și funcționa viitoarea Comisie?
Candidații la funcția de Președinte al Comisiei Europene prezintă în plenul Parlamentului ceea ce se cheamă Orientările politice pentru următoarea Comisie, un fel de program pentru următorii cinci ani. În elaborarea Orientărilor, candidatul trebuie să țină seama de compoziția Parlamentului deoarece are nevoie de votul majorității pentru a obține funcția.
De exemplu, Comisia precedentă, prima Comisie Von der Leyen, a luat notă de faptul că climatul era o temă majoră și că mai ales grupurile de stânga au atașat o importanță foarte mare subiectului. Von der Leyen e parte din grupul popularilor, deci de dreapta, dar, fiindcă grupul ei nu avea majoritate, a avut nevoie de voturile liberalilor și ale social democraților și atunci a făcut din Green Deal unul din subiectele importante ale programului ei.
În ce privește Comisarii europeni, aceștia sunt desemnați de guvernele statelor membre, asta nu e ceva ce Parlamentul poate decide. Dar înainte ca cineva să poată deveni Comisar, Parlamentul organizează audieri, un fel de examinări, unde Parlamentul vrea să testeze dacă un candidat e potrivit pentru poziția pe care o vizează, dacă are viziune, care e aceea, dacă are ceva integritate etc. Parlamentul poate respinge candidații, dar nu Parlamentul este cel care alege Comisarii.
Ați vorbit deja de grupuri politice, populari, liberali, social democrați. Ne puteți spune mai multe despre grupurile politice din Parlamentul European? Ce fel de grupuri politice sunt?
În funcție de afinitățile politice, delegațiile partidelor din statele membre se organizează în grupuri politice. Și avem diviziunile clasice dintre ideologii. Avem centru-dreapta, Partidul Popular European (PPE). Avem centru-stânga, grupul S&D, care reunește social democrații din toate țările europene. Între ei stau liberalii. Mai sunt verzii, adică partidele ecologiste. Iar apoi există o stângă mai extremă și o dreaptă extremă, naționalistă, uneori foarte critică față de Uniunea Europeană. Și s-ar părea că, dacă sondajele nu greșesc, iar când vine vorba de Europa nu prea greșesc, în următorul Parlament, dreapta va fi mai puternică. Naționaliștii, extrema dreaptă, suveraniștii vor deveni mai puternici. Asta nu înseamnă că vor avea majoritate. Cele două cele mai importante grupuri vor rămâne, cel mai probabil, PPE și social democrații. Dar, după grupurile mari, va fi în special extrema dreaptă care va fi întărită.
Care sunt temele care vor fi importante în Europa la alegerile de anul acesta și cum se poziționează grupurile față de ele?
Migrația va fi cu siguranță o temă importantă. Majoritatea partidelor au o atitudine foarte critică față de migrație. Se simte dezbaterea în Europa și există un curent puternic anti-migrație. Dreapta radicală se poartă de parcă ar vrea să facă un zid în jurul Europei, ceea ce n-o să funcționeze. Cu siguranță migrația va fi o temă și partidele de dreapta vor spune „gata cu migrația” și „hai să-i ținem afară”.
O altă temă, și diviziune, o reprezintă schimbările climatice. În legislatura anterioară au fost foarte multe voturi și regulamente și directive despre climat, The Green Deal. Mai multe grupuri politice, în special forțele de dreapta, spun acum „e destul, trebuie să schimbăm direcția și să ne aplecăm mai mult asupra, de exemplu, problemelor agricultorilor și ale companiilor, deci gata cu chestiunile legate de climat”. Partidele de stânga, mai ales verzii, vor spune „nu, nu, climatul e în continuare o chestiune importantă, la fel și energia, trebuie să ne consolidăm politicile cu privire la energii regenerabile, nu e momentul să fim slabi pe probleme de climat”. Deci asta va fi parte din dezbatere.
Apoi, datorită războiului din Ucraina, dezbaterea cu privire la apărarea europeană devine mai puternică. Acesta nu e un lucru pe care îl decide Parlamentul, dar participă indirect pentru că Parlamentul face bugetul. Iar acest lucru poate influența dezbaterea despre o armată europeană și despre cooperarea europeană în domeniul apărării.
Unde e diviziunea în dezbaterea pentru o apărare europeană?
În această dezbatere partidele mai naționaliste au tendința de a spune „avem nevoie fiecare de o armată proprie, în propria țară și nu vrem prea multe interferențe din partea Europei sau a altor țări”, în timp ce partidele mai liberale și mai de stânga au tendința de a spune că cooperarea e de dorit. În același timp, partidele mai de stânga, nu în toate țările, dar în unele, vor spune că nu-i o idee bună să cheltuim mai mult pe apărare. Deci depinde un pic și de stat, dar, ca idee generală, dezbaterea e despre mai multă sau mai puțină cooperare în ce privește apărarea.
Pozițiile mai depind și de cum se poziționează și ce atitudine au față de Rusia. În țările unde Rusia e percepută ca o amenințare directă, de exemplu statele baltice, Letonia, Lituania, Estonia, există mai multă susținere pentru o armată europeană din partea tuturor partidelor, din frică de Rusia. În această dezbatere, diviziunea depinde și de situația din diversele țări.
Am găsit în Programul pentru alegerile europarlamentare al unuia din partidele naționaliste din România lucruri precum „vom începe modernizarea policlinicilor”, sau „vom lucra la îmbunătățirea drumurilor naționale”. E posibil așa ceva? Vine Parlamentul European să repare drumurile? Sau să cumpere aparatură medicală?
În chestiuni precum inteligență artificială, sau sănătate, Parlamentul este adesea locul unde sunt generate idei și unde partidele politice încearcă să genereze tracțiune pentru diverse idei. Dar întotdeauna trebuie luat în considerare că, pentru a mișca ceva, trebuie o majoritate. Din cauza asta membrii Parlamentului European trebuie să fie în stare să stabilească punți. Trebuie să găsești aliați în Parlament. În plus, pe probleme sensibile, există și cel de-al doilea decident. Pe lângă Parlament mai e și Consiliul de Miniștri. Acolo, de asemenea, e nevoie de o majoritate, de data aceasta dintre statele membre, în majoritatea cazurilor o majoritate calificată. Din această cauză e nerealist ca unele dintre propunerile care sunt vehiculate să ajungă legi. Pe de altă parte, Parlamentul e uneori un fel de laborator unde sunt produse idei, ceea ce e important, dar nu poți prosti lumea spunând „suntem partid parlamentar european, vom decide asta și aia”, nu așa merge.
Deci Parlamentul generează idei. Unele dintre ele, printr-un proces complex, ajung legi. Dar nu va repara Parlamentul European gropile de la mine de pe stradă dacă votez AUR.
Nu.
Atunci la ce ne putem aștepta în mod serios de la extrema dreaptă în viitorul Parlament European? Ce influență vor avea?
E dificil de prezis.
Pe de o parte, extrema dreaptă și naționaliștii se plasează ei înșiși cumva în afara dezbaterilor, pentru că ei pretind că au niște soluții foarte simple la probleme complicate și că acestea sunt singurele soluții. Și atunci există foarte multă polarizare. Însă elaborarea politicilor și legiferarea în Europa presupune întotdeauna ajungerea la un compromis. Ceea ce se face prin tot felul de negocieri, trebuie ascultat foarte mult celălalt. Dar asta e exact ceea ce partidele de extremă dreapta nu vor să facă. Ceea ce îi transformă într-un fel de balast. Sunt izolați într-un colț, nu sunt pregătiți să construiască punți către alte partide. E parte din modul lor de a gândi. Dar în felul acesta nu poți avea niciun impact asupra politicilor.
Pe de altă parte vedem cum unele partide de dreapta radicală, uite la Italia, cu Meloni, de exemplu, își atenuează poziția pe diverse teme și că încearcă să construiască niște punți. Iar în acel caz pot influența politici și legislație.
Dar ce mai vedem, iar acesta e, probabil, cel mai important aspect, e că partidele de la centru spectrului politic văd că partidele radicale de dreapta atrag votanți cu pozițiile lor brutale și polarizate, și își mută programul către extrema dreaptă. Încep să copieze acele poziții. Vedem asta, de exemplu, pe tema migrației. Iar acest lucru are impact asupra politicilor și procesului legislativ.
Iar acum, în ce privește situația particulară din România, dacă ne uităm cum sunt făcute listele, alegerile par să semene cu definiția fotbalului: 22 de inși aleargă după o minge, iar la sfârșit câștigă Germania. Atâta că la noi câștigă PPE, și nu la sfârșit, ci înainte de alegeri, prin negocierea prezenței pe liste. Avem de ales între două alianțe de partide mainstream care participă cu liste comune, două partide de extremă dreapta și câteva partide mai mici, plus partidul etnic maghiar, care e membru PPE. Partidele românești din PPE și-au negociat poziții pe fiecare dintre listele mainstream, în mod avantajos față de cum apar în sondaje. Deci oricare listă am vota-o, votăm PPE. Iar de pe urma partidelor radicale de dreapta, PPE câștigă prin mecanismele pe care le-ați descris. Iar partidele mici, chiar dacă reușesc să adune cele 200.000 de semnături necesare pentru a participa la alegeri, nu se știe dacă vor putea trece pragul de 5% pentru a intra în Parlament. Câtă democrație mai avem?
Nu cunosc foarte bine situația din România, dar cred că e păcat. Nu pot să-mi imaginez că în România toată lumea gândește la fel ca PPE. Cred că, la fel ca peste tot, există nuanțe, unii sunt mai la stânga, alții mai la dreapta, iar într-o democrație funcțională ai de ales între aceste grupuri politice și acest lucru ar trebui să se reflecte în europarlamentarii români pe care îi veți alege.
Uneori partidele fac alianțe strategice. Dacă li se pare că, din punct de vedere al conținutului, al ideilor pe care le reprezintă, sunt destul de similare pe multe chestiuni, și există un alt partid care e diferit, ei încearcă să facă alianțe strategice. De exemplu, în Olanda, Stânga Verde(ecologiști) și Laburiștii(social democrați) vor candida cu o listă comună. Dar și acolo poate fi derutant pentru alegători, care se pot întreba de ce nu fuzionează pur și simplu cele două partide, dacă tot se înțeleg așa bine.
Când strategia însă e doar despre nume și numere și marionete, atunci e problematic. Nu despre așa ceva e democrația. Democrația e, practic, o ciocnire de idei. Iar asta e normal, oamenii au opinii diferite, au idei diferite despre ce să facem cu climat versus agricultură, cât să reglementăm pesticidele, trebuie să fim mai prudenți, sau nu, ce trebuie să facem cu migrația, e nevoie să controlăm mai mult inteligența artificială, sau nu, continuăm extinderea Uniunii Europene, da sau nu. E normal să existe diferențe de opinie și partide care să nu fie de acord unele cu altele. Așa e democrația funcțională. Mai multe partide, cu opinii diferite, iar oamenii votează pentru partidele cu care se simt cel mai în acord. Și e mare păcat când oamenii au senzația că nu au de ales.
Nu e o senzație, de fapt chiar nu prea avem de ales. Și acum despre „pro-UE versus anti-UE”. Aceasta pare să fie tema principală a alegerilor la noi, având în vedere că, după toate negocierile și listele, nu au mai prea rămas diferențe de conținut între partidele care participă în alegeri. Avem partide mainstream, care spun că sunt pro-UE versus partide extremiste eurosceptice, care sunt prezentate ca fiind anti-UE. Și asta e toată dezbaterea. E euroscepticismul o problemă foarte mare, e Uniunea în vreun pericol real, cât de mare e amenințarea?
Nu, e o temă falsă. E prea populist să prezinți lucrurile așa, că principala diviziune e pro-UE sau anti-UE. Întrebarea e ce fel de UE vrem să construim. N-o să oprim Uniunea Europeană. Asta-i o idee absurdă. Există tot felul de provocări și întrebări cu care suntem confruntați și pe care, ca stat membru ești prea mic să le poți aborda. Ca să găsești răspunsuri, trebuie să cooperezi cu ceilalți. Dar sunt mai multe moduri de a coopera. Poți s-o faci într-un fel sau în altul, poți atașa priorități unei probleme, sau altei probleme.
Concret, la ce probleme vă referiți?
De exemplu, climat sau agricultură, chestii din astea, dezbaterile Europei, toate acele provocări concrete de care am vorbit până acum. Pot fi abordate în moduri diferite, dar nu poți spune că nu mai vrei să cooperezi. Nici chiar Viktor Orban nu s-ar apuca să ceară să părăsească Uniunea. Această dezbatere e de domeniul trecutului. Suntem în Uniunea Europeană și sunt tot felul de direcții în care putem merge, dar nu putem merge înapoi și să ne prefacem că dacă un partid oarecare câștigă alegerile s-a terminat cu UE. Întrebarea nu e mai multă sau mai puțină UE, nici pro sau contra UE, ci ce fel de UE? Iar aici vorbim din nou de acele conflicte între idei și ideologii, pe probleme concrete, despre asta sunt de fapt alegerile, asta trebuie dezbătut într-o democrație funcțională.
Hendrik Vos este profesor de științe politice la Universitatea din Gent, specializat în analiza procesului decizional în Uniunea Europeană, istoria integrării europene și teme de actualitate în politica europeană. Este autor al unor cărți precum Besluitvorming in de Europese Unie – een survival kit (Procese decizionale în Uniunea Europeană – un kit de supraviețuire) și De impact van de Europese Unie - beleidsterreinen, strijdpunten en uitdagingen (Impactul Uniunii Europene - domenii de politică, probleme și provocări). În 2008, pentru cartea Hoe Europa ons leven beïnvloedt (Cum ne influențează Europa viața), scrisă împreună cu jurnalistul politic Rob Heirbaut, a primit premiul Wablieft pentru Limbaj Clar, acordat în fiecare an, în Flandra, persoanelor care reușesc să explice lucruri complicate într-o manieră accesibilă.
