Regula 3+30+300 a fost gândită în 2021 de profesorul de silvicultură urbană de la Universitatea din British Columbia, Cecil Konijnendijk, ca un mod de a exprima sintetic obiective fundamentate științific pentru prezența vegetației în orașe.
Originile ei se găsesc în silvicultura urbană din America de Nord. „Când noi, în Europa, spunem silvicultură urbană, oamenii încă se gândesc la păduri. În America de Nord a început cu copacii de pe străzi, le-au spus copaci de umbră. Este un alt punct de plecare.”, a explicat profesorul Konijnendijk într-un interviu pentru Centru austriac de cercetare a pădurilor ( Bundesforschungszentrum für Wald BFW).
În America, încă din anii ’60 privesc arborii din orașe, indiferent că sunt pe marginea unei străzi, într-un parc, sau într-o pădure, ca făcând parte din același ecosistem de care aparțin și pădurile. Și atunci aplică acestor arbori principii de management asemănătoare celor din silvicultură și au de la ei așteptări asemănătoare în ce privește funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească.
În Europa arborii din orașe au fost, tradițional, priviți mai degrabă ca ornamente, ceva drăguț, pentru unde mai rămâne loc. Abia în ultimii ani lucrurile au început să se schimbe.
Ce este regula 3+30+300
Regula stabilește trei criterii minime pentru arborii și spațiul verde din orașe:
- 3 copaci vizibili din fiecare casă, școală sau loc de muncă
- 30% din suprafața fiecărui cartier sub acoperirea coroanelor arborilor
- fiecare locuință la cel mult 300 de metri distanță (5 minute de mers pe jos) de un spațiu verde de cel puțin 2 ha
Această formulă reușește să surprindă importanța infrastructurii verzi, fiind în același timp simplă – pentru a prinde la politicieni –, dar conținând și cifre – pentru a fi pe placul arhitecților. Regula include elemente privind vizibilitatea, calitatea și accesibilitatea spațiilor verzi, fiecare dintre acestea importante pentru sănătatea fizică și psihică a locuitorilor orașelor. De asemenea menține un echilibru între importanța fiecărui arbore individual și a vegetației, în general.
Una din problemele pe care această formulă urmărește să le rezolve este gândirea pe termen scurt din planificarea orașelor. Profesorul Konijnendijk a spus în interviul pentru BFW că silvicultura urbană ar trebui să învețe de la silvicultură să gândească nu pe 4, 5 ani, ci pe 100 de ani și a adăugat „Cred că copacii din orașe mor adesea la o vârstă foarte fragedă. Când plantăm un copac într-un oraș, acesta trăiește doar 20 sau 30 de ani. Multe dintre serviciile ecosistemice apar abia după 30, 40, 50 de ani.”
Concentrându-se asupra coronamentului, regula promovează indirect, atât pentru plantarea de noi arbori, cât și pentru îngrijirea celor existenți, strategiile pe termen lung, care duc la arbori de dimensiuni mari. Aceștia au cele mai mari coroane și, deci, cea mai mare acoperire, dar și cea mai bună umbră, cea mai mare capacitate de a îndepărta pulberile din aer, de a stoca dioxidul de carbon și de a produce oxigen. „Nu pot sublinia suficient cât de important este ca fiecare copac urban să primească cea mai bună îngrijire.” spune profesorul Konijnendijk într-un interviu pentru knack.be.
Mai mult, spre deosebire de alte strategii care se bazează pe coronament, regula 3+30+300 insistă să definească la nivel de cartier obiectivul de 30% acoperire. Toată lumea are dreptul la un mediu sănătos, nu doar cei din cartierele privilegiate. „O unealtă democratică pentru mai mult verde în orașe”, spun austriecii de la BFW.
Știință
Profesorul Konijnendijk a început să dezvolte formula în februarie 2021, după un an de pandemie. Printre bazele științifice amintește un studiu australian care arată că, atunci când procentul suprafaței acoperite de coroanele arborilor dintr-un oraș depășește 30%, beneficiile pentru sănătate sunt foarte mari: mai puțină depresie, un somn mai bun și bebeluși cu o greutate mai mare la naștere, ceea ce este un bun predictor al sănătății ulterioare.
Tot în aceeași perioadă a dat peste o recomandare a Organizației Mondiale a Sănătății care spunea că este important pentru sănătate ca fiecare locuință să aibă la maxim 300 de metri, adică aproximativ 5 minute de mers pe jos, un parc, o rezervație naturală, sau altă zonă verde.
„30+300”, s-a gândit, „frumos, dar parcă lipsește ceva”. Și a adăugat un „3” în față, pentru „vedere spre 3 copaci”. „În literatura de specialitate” explică el, „se vorbește adesea despre ‚verdele vizual’, verde pe care îl poți vedea de acasă.” Dar din punct de vedere cantitativ, acel „3” nu a avut în prima fază o bază științifică bine definită. Ulterior însă, cercetări recente au arătat că sănătatea mintală a populației se îmbunătățește atunci când oamenii pot vedea 3 sau mai mulți copaci. „Am avut noroc”, spune profesorul Konijnendijk.
După începuturile norocoase, profesorul Konijnendijk a persistat și până în 2022 a adunat bazele științifice ale formulei sale într-un articol publicat în Journal of Forestry Research. Ulterior, împreună cu un grup de peste 20 de experți, a stabilit metode de măsurare a fiecărei componente a regulii, publicate în ianuarie, anul acesta, într-un articol în Science of the Total Environment. Astfel, regula 3+30+300 începe să aibă ceea ce trebuie pentru a fi o referință serioasă și utilizabilă și a funcționa ca benchmark.
Ce ar mai trebui, ar fi găsirea unei metode potrivite pentru a explica politicienilor care se uită la costuri, prețuri, bugete, bani, care e valoarea arborilor, ce înseamnă aceștia pentru sănătatea populației și pentru climat. Și avem cu ce, spune profesorul Konijnendijk: „Putem calcula perfect valoarea totală a unui copac, există modele pentru asta. Cu cât diametrul este mai mare, cu atât un copac valorează mai mult. Cu cât locul în care crește este mai special, cu atât valoarea este mai mare. Și pentru reglarea temperaturii din oraș, pentru purificarea aerului și redistribuirea apei avem sume de referință cu care putem calcula valoarea unui copac. Și există programe de computer cu care putem ține cont de aspectele legate de sănătate. Instrumentele sunt disponibile, trebuie doar să vrei să o faci.”
Odată ce beneficiile arborilor și zonelor verzi vor fi cuantificate și exprimate clar, prin metode cantitative, cu dovezi, politicienii nu vor mai avea încotro și vor trebui să ia în considerare și regula 3+30+300. „De îndată ce vor exista cifre concrete despre valoarea reală a copacilor, politica îi va considera suficient de importanți și va face alegeri diferite.”, crede profesorul Konijnendijk.
Realism
În Europa, situația actuală este departe de a fi ideală. Măsurătorile, acolo unde se fac, arată că mai avem drum lung de parcurs până să ajungem să avem orașe suficient de verzi și de sănătoase.
În Olanda, doar 7% din locuințe respectă regula 3+30+300. Iar în Barcelona procentul celor care locuiesc în condiții ce corespund unei versiuni surogat a regulii este de doar 4,7%. În Flandra, 3 milioane de locuitori nu au acces la o zonă verde aflată la o distanță care să poată fi parcursă pe jos. În orașul suedez Malmö, acoperirea coronamentului în zona urbană este, în medie, de 13%. În orașul belgian Gent, niciun cartier nu atinge 30%, procentele variază între 6 și 23%.
Spațiul este unul din principalele obstacole, spune profesorul Konijnendijk în interviul pentru BFW. E greu de găsit spațiu pentru arbori în orașe, unde, adesea, totul e pavat, în aer e plin de sârme, iar sub pământ de țevi. Cel mai dificil este în centrele istorice ale orașelor, sau în cartierele dens construite.
Dar, pe termen mediu și lung, nici spațiul nu este imposibil de găsit. „De exemplu, Berlinul”, spune profesorul Konijnendijk, „optează pentru clădiri dense, cu 4, 5 etaje, dar pune în același timp mulți copaci pe străzi și în grădini interioare”. Și adaugă că un procent tot mai mare din populația orașelor vestice alege să nu mai cumpere o mașină personală, astfel că nu mai e o nevoie atât de mare de locuri de parcare.
În plus, construcția clădirilor noi ar trebui întotdeauna planificată odată cu copacii și zonele verzi care să le însoțească. Există apoi posibilitatea de a stimula întreprinderile, sau proprietarii privați să planteze și să întrețină arbori pe terenurile lor, contribuind astfel la înverzirea generală a orașelor. Administrațiile orașelor trebuie să caute soluțiile acolo unde se găsesc și să nu se limiteze la domeniul public.
„Acum cincizeci de ani, orașele noastre arătau complet diferit și vor continua să evolueze semnificativ în următoarele decenii.”, spune profesorul Konijnendijk. „Cu o criză climatică, o criză de sănătate și o criză de biodiversitate, nu avem de ales decât să fim ambițioși.”
Politică
Până acum, cele mai serioase și avansate inițiative de punere în aplicare a regulii 3+30+300 au loc, așa cum e normal de fapt, la nivel local. În SUA, orașul Saint Petersburg, din Florida, este unul din pionierii implementării, în Europa, orașul Malmö, din Suedia.
Malmö, cu o populație de peste 350.000 de locuitori în oraș și peste 700.000 în aria metropolitană, este semnificativ mai mare decât al doilea cel mai mare oraș de la noi, Cluj-Napoca, dar mai mic decât Bucureștiul. Oraș mare, istoric și industrializat, în care zonele verzi și serviciile ecosistemice nu au fost dintotdeauna o prioritate, Malmö prezintă multe din provocările de care am vorbit mai sus în ce privește implementarea regulii 3+30+300. Astfel că au început prin a-și schimba filozofia. „Încercăm să vedem ce putem face pentru a pune arborii pe picior de egalitate cu restul infrastructurii din oraș” spune Gustav Aulin, arhitect peisagist la biroul de urbanism din Malmö. Apoi, foarte importantă pentru suedezi este nivelarea diferențelor. În ce privește coroanele arborilor, unele zone au deja o acoperire de 27%, în timp ce altele au mult mai puțin și e o chestiune de dreptate pentru ei să ajungă la o distribuție uniformă.
La nivel european, din punct de vedere conceptual, Legea pentru restaurarea naturii, care încă nu e adoptată, reprezintă un important pas înainte în ce privește modul cum sunt înțelese zonele verzi din orașe. Acestea sunt privite în Lege, cel puțin la nivel declarativ, ca fiind mai mult decât doar ceva frumos și ornamental. Legea recunoaște că ecosistemele urbane sunt la fel ca celelalte ecosisteme și „asigură habitate importante pentru biodiversitate, în special plante, păsări și insecte, inclusiv polenizatori”. Mai mult, adaugă că ele asigură „multe alte servicii ecosistemice vitale, inclusiv controlul și reducerea riscului de dezastre naturale, cum ar fi împotriva inundațiilor și efectelor de insulă termică, răcorire, recreere, filtrarea apei și a aerului, precum și atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea”
În ce privește obiectivele concrete, însă, cele care trebuie să ofere suportul legal pentru ca locuitorii orașelor europene să ajungă să beneficieze efectiv de aceste „servicii ecosistemice vitale”, ei bine, mai e mult până departe. Legea cere statelor membre să se asigure că până în 2030, la nivel național(!), nu există pierdere netă de spațiu verde urban și de acoperire a coronamentului în zona urbană. Iar apoi acestea vor trebui să crească, măsurat o dată la 6 ani, până când vor atinge „nivele satisfăcătoare”. Ce înseamnă „nivele satisfăcătoare”? Asta ar urma să fie stabilit până în 31 decembrie 2028 de către Comisie, prin acte de punere în aplicare. Ceea ce înseamnă că, chiar dacă Legea europeană a restaurarii naturii va fi în cele din urmă adoptată, pentru spațiile verzi urbane și, mai ales, pentru arborii din orașe, lupta nu se va încheia. De fapt, abia începe.
În plus, din punct de vedere al abordării din regula 3+30+300, unde zonele verzi reprezintă un drept de bază pentru toată lumea, această luptă este deja îngreunată de prevederile Legii pentru restaurarea naturii. Propunerea originală a Comisiei cerea ca evaluarea acoperirii coronamentului în zona urbană să fie făcută la nivel de oraș. În textul de compromis, diluat, aprobat provizoriu de Parlamentul European, apare în plus posibilitatea ca și zonele peri-urbane să fie incluse, se pot face clustere, sau se pot agrega mai multe orașe. Astfel, acest text, pe lângă că se îndepărtează și mai mult de abordarea democratică, cu suficient verde în fiecare cartier, a regulii 3+30+300, deschide și posibilitatea ascunderii situației reale din teren în spatele unor scamatorii statistice.
Pentru alegerile din 9 iunie, din Europa, am găsit regula 3+30+300 în trei programe politice: la partidul ecologist flamand, din Belgia, Groen (Verde), la partidul ecologist valon, tot din Belgia, Ecolo, și la candidatul independent român, de la Rășinari, Nicu Ștefănuță.
Fiecare dintre ei încearcă să integreze regula în programul politic și chiar să-i adauge ceva, un fel de notă locală. Flamanzii de la Groen adaugă un „20” – cel mult 20 de km, adică aproximativ o oră pe bicicletă, până la un corp de apă în care se poate înota. Valonii de la Ecolo o scriu invers, 300/30/3, și adaugă un „100” – reabilitarea a 100 de km de poteci pe an, în Valonia, pentru că mersul pe jos e important pentru sănătate. Nicu Ștefănuță adaugă o rimă – „un om, un pom”, probabil pentru că românul s-a născut poet.
Mai există și alte diferențe serioase între independentul român Nicu Ștefănuță și candidații din partidele verzi belgiene. Acolo, pe 9 iunie sunt alegeri regionale, federale și europene, iar pe 13 octombrie urmează cele locale. Programele partidelor au în vedere toate aceste alegeri. Nicu Ștefănuță candidează independent pentru Parlamentul European – despre asta e, sau ar trebui să fie, programul lui.
Flamanzii de la Groen spun că vor să pună regula 3+30+300 în aplicare în Flandra, valonii de la Ecolo, în Valonia. Și nimeni nu-și imaginează că le va reuși 100%, dar, în funcție de jocul rezultatelor și de alegerile locale din toamnă, e destul de probabil că cel puțin câteva inițiative locale vor prinde contur. Mai ales dacă luăm în considerare că în unele locuri există susținere civică puternică pentru înverzirea orașelor. De exemplu, în orașul flamand Gent, recent, 130 de lucrători din sănătate, cei mai mulți dintre ei medici, au cerut administrației locale, într-o scrisoare deschisă, ca orașul lor să se conformeze regulii 3+30+300. Prezența acestei reguli în programul celor două partide belgiene e ambițioasă, dar nu cu totul nerealistă. În plus, conștienți de faptul că, la nivel european, multe lupte, printre care, așa cum am arătat mai sus, cea pentru arbori în orașe, vor continua și după eventuala aprobare a Legii pentru restaurarea naturii, flamanzii de la Groen au în program „protejarea, întărirea și aplicarea” acestei legi.
Nicu Ștefănuță și-a pus regula 3+30+300 în programul pentru Parlamentul European. Fără să spună cum are de gând să convingă Europa să o aplice și fără să aibă nicio mențiune, nicăieri, prin programul electoral, sau altundeva pe site, despre Legea restaurării naturii. Tot ce are e „un om, un pom”. Așa că i-am scris și i-am cerut să ne explice cum plănuiește, practic, să pună respectiva regulă în aplicare, din Parlamentul European și de ce nu are nicio referire la Legea restaurării naturii în program. Nu a răspuns.
M-am gândit că probabil domnul Ștefănuță, sau echipa sa, nu ne bagă în seamă pentru că consideră că aici, la Strigătul Carpaților, suntem prea mici pentru a avea nevoie de noi. Și m-am întristat, desigur. Apoi mi-am dat seama că indiferent cât de mari sau mici am fi, domnul Ștefănuță oricum nu are nevoie de noi, sau de oricine altcineva.
Partidele belgiene pe care le-am dat exemplu concurează în alegeri. Trebuie să propună soluții și să se străduiască să convingă alegătorii. În România am avut niște negocieri pre-electorale, s-au făcut niște înțelegeri, niște liste comune între partide care teoretic au ideologii opuse, sau cel puțin divergente. Totul e liniștit, nu există dezbatere, nu există competiție și, de fapt, nu prea mai există alegeri, sau democrație (am mai amintit de asta aici, aici și aici). În condițiile acestea, domnul Ștefănuță, iar asta e cea mai importantă diferență între domnia sa și politicienii din Belgia, nu e efectiv un candidat, sau un politician. El e cel care adună firimiturile ecologiste căzute de la masa negocierilor celorlalți. Pentru asta nu are nevoie să răspundă la întrebările presei, să-și facă program serios și nici chiar să fie coerent. Are doar nevoie să apară cu eticheta de ecologist pe buletinul de vot. În rest merge și cu „un om, un pom”.
Și atunci cu orașele noastre cum rămâne?
Păi, Nicu Ștefănuță, așa-zisul candidat independent, sigur nu ne-a lămurit.
Profesorul Konijnendijk spune: „Copacii sunt esențiali pentru răcorirea orașelor, pentru sănătatea noastră, pentru biodiversitate, pentru calitatea vieții în orașe. Iar cu ce este esențial nu te joci. Nu te apuci să decizi din pix să înlături un copac, la fel cum nu dărâmi o școală.”
Și în condițiile în care orașele sunt din ce în ce mai sufocante, avem nevoie, la fel ca oricine de prin restul Europei, de politicieni care, așa cum spune profesorul Konijnendijk, „să vadă urgent copacii ca parte a infrastructurii, la fel ca școlile, drumurile și conductele de apă.”
Dar pentru asta ar fi esențial și destul de urgent să avem efectiv niște politicieni, niște partide, niște alegeri și ceva democrație, nu simulacrul cu care ne chinuim acum.
Mai multe despre Legea europeană pentru restaurarea naturii:
