Analiză

Când colaboratorul Strigătului Carpaților, biologul Călin Dejeu, mi-a trimis o serie de emailuri de pe o listă de discuții cu întrebarea „Poți face o analiză despre obiectivitatea funcționarului public care trebuie să ia decizia privind studiile de mediu pentru barajul de la Răstolița?” am avut rețineri. Deși am participat la cercetări științifice cu privire la dinamica interacțiunilor de pe o listă de discuții email, ca jurnalist nu e tocmai genul de articol unde mă simt în largul meu. Dar întrebarea este cât se poate de legitimă, Statutul funcționarului public spune că primele principii care stau la baza exercitării funcției publice sunt „legalitate, imparțialitate și obiectivitate” și, pe măsură ce am citit discuțiile din emailuri și am început să mă documentez și din alte surse, mi-am dat seama că există lucruri care trebuie scoase la lumină și puse într-o perspectivă cât mai corectă.

Barajul de la Răstolița e unul dintre proiectele hidroenergetice comuniste, început într-o vreme când, în România, respectul pentru natură nu exista. Construcția a fost abandonată o lungă perioadă. Între timp, țara noastră a aderat la Uniunea Europeană. Se presupune că s-a mai civilizat, a învățat să prețuiască natura și și-a definit arii protejate pentru a-și ocroti această comoară. Acum, în zonă avem Parcul Național Călimani, Parcul Natural Defileul Mureșului Superior, două rezervații naturale și mai multe arii protejate Natura 2000. Tot pentru că se presupune că ne-am civilizat, avem acum și o legislație de mediu, cu cerințe clare privind aprobarea proiectelor care ar putea afecta natura, cu studii care trebuie realizate și care trebuie să evalueze impactul proiectelor asupra mediului. Mai avem și o Agenție pentru Protecția Mediului care, pe baza acestor studii, trebuie să se pronunțe dacă și în ce condiții proiectele se pot desfășura, sau nu. Se presupune că Agenția pentru Protecția Mediului se ocupă cu protejarea mediului.

Emailurile pe care le-am primit pentru analiză fac parte din discuțiile unui grup intitulat „conservarea biodiversității”. Având în vedere că nu există nimic care să oprească membrii grupului de la a retransmite emailurile și nici vreo prezumție de intimitate, le considerăm ca făcând parte din spațiul public, la fel ca multe alte liste de discuții email publice sau ca postările și distribuirile de pe facebook. La discuții participă Dr. Peter Ábrán și alți membri ai grupului.

Dr. Peter Ábrán este responsabilul cu biodiversitatea de la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș. Conform unui Curriculum Vitae pe care l-am găsit online, s-a născut în 1961, a absolvit Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Brașov și are un doctorat de la aceeași facultate, obținut în 2003. În 2005-2007 a făcut un curs pentru implementarea aquis-ului comunitar pentru protejarea naturii la Viena. A predat la UBB și Universitatea Sapienția, a participat la elaborarea documentației pentru constituirea Parcului Național Călimani și a altor arii protejate, parcuri, situri Natura 2000 etc. Totuși, vă puteți întreba, de ce tocmai cineva care a învățat despre păduri din punctul de vedere al exploatării lor e responsabil cu biodiversitatea? De ce cineva care a învățat mai degrabă să cultive și exploateze cucuruze forestiere decât să studieze păduri virgine face documentații pentru parcuri naționale? Toate întrebări legitime, cel puțin la fel de legitime ca întrebarea „de ce, în România, compania care exploatează pădurile, Romsilva, se ocupă cu administrarea parcurilor naționale?”. În ce-l privește pe Dr. Peter Ábrán vom încerca, cu documente, să dăm măcar indicație în ce privește răspunsul.

Răstolița

Printre multele probleme pe care le prezintă pentru mediu barajul de la Răstolița, una dintre cele mai importante o reprezintă efectele negative pe care le va avea asupra faunei acvatice. Răstolița este unul din ultimele locuri din România unde există populații naturale de lostriță. Departe de a fi o specie „de care n-a auzit nimeni”, cum spunea recent ministrul Burduja, lostrița este un pește legendar, cel mai important răpitor al apelor de munte de la noi, parte nu doar din fauna, ci și din cultura României.

La nivel mondial lostrița e pe Lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN Red List) cu statutul „Endangered”. În țara noastră e protejată de lege. Pește foarte sensibil, a dispărut din majoritatea locurilor unde putea fi găsit în mod natural mai ales din cauza modificării albiilor și debitelor, ca urmare a unor lucrări făcute de oameni.  

Alături de lostriță se mai găsesc alte specii de pești (de exemplu,  Sabanejewia balcanica, Romanogobio uranoscopus, Eudontomyzon danfordi, Cottus gobio și Barbus petenyi) importante atât în sine, unele fiind de asemenea protejate, cât și ca hrană pentru lostriță (o altă cauză importantă pentru dispariția lostriței este lipsa hranei), plus specii de mamifere, păsări, nevertebrate etc. Toate acestea ar fi afectate de construcția barajului. După părerea specialiștilor, cel mai probabil populația naturală de lostriță ar dispărea având în vedere că acesta afectează tocmai zona unde acestea se împerechează și depun icrele. S-ar ajunge, cel mult, la o situație unde e nevoie de repopulări continue pentru a mai avea ceva lostriță acolo. În condițiile în care, astfel de intervenții au foarte puține șanse de reușită.

Pentru continuarea proiectului, au fost făcute mai multe studii. Cele mai recente dintre acestea privesc scoaterea din fondul forestier a pădurilor unde ar urma să fie lacul de acumulare, din locurile care ar fi acoperite de ape dacă se continuă cu lucrările la baraj. Acestea sunt Raportul privind impactul asupra mediului (RIM), Studiul de evaluare adecvată (EA) și Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă (SEICA). Acestora li se adaugă un Studiu ihtiologic făcut de un prieten al Dr. Peter Ábrán. Despre acesta din urmă, membri ai societății civile spun că nu este cerut de nicio legislație, includerea lui în procedură fiind deci ilegală, abuzivă și că există în România condamnări penale pentru situații asemănătoare. Toate studiile au fost examinate de către experți ai societății civile, care au găsit o mulțime de probleme.

Prima problemă este legată de folosirea tehnicii „salami-slicing”, adică avizarea pe bucățele. Odată avizează defrișarea câtorva hectare de pădure, că impactul e acceptabil. Altădată secarea și devierea unui curs de apă, că e un impact mic. Apoi niște betoane. Și în cele din urmă, felie după felie, o vale întreagă a fost distrusă iremediabil, pentru totdeauna. Această tehnică este ilegală, există atât legislație care o interzice, cât și jurisprudență UE.

Apoi studiile în sine au probleme. Adesea datele sunt deficitare -  adică datele care nu sunt convenabile lipsesc. În alte cazuri datele sunt prezente, dar nu sunt interpretate corect - adică deși din date rezultă impact negativ semnificativ, acesta este evaluat ca fiind nesemnificativ. Iar în situațiile când totuși în urma evaluării rezultă impact negativ semnificativ, acesta nu este luat în considerare de către funcționari sau se apelează la derogări fără o fundamentare reală. Toate acestea au fost puse cap la cap într-o scrisoare adresată autorităților competente, semnată de mai multe organizații, între care Asociația Rangerilor din România, WWF România, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) și mulți alții.

Nonsensuri

O mare parte din discuțiile pe care le-am examinat pentru a vedea cât de obiectiv este Dr. Peter Ábrán se referă la probleme similare cu cele semnalate în scrisoare. Și am descoperit nu doar lipsă de obiectivitate, ci și o relație cam laxă cu realitatea și cu sensurile cuvintelor.

Astfel, Dr. Ábrán ajunge să spună despre un baraj care ar urma să fie exploatat de Hidroelectrica, pentru energie, basme precum: „Din lipsă de debite constante, barajul va avea primul rol reglarea debitului de apă a râului Mureș în perioadele secetoase”. Nimic mai departe de adevăr! Barajele de acest fel nu au nimic de-a face cu „reglarea debitului” - asta e o prostie -, ele au rolul de a opri râurile pentru a acumula energia apei care să poată fi folosită când e nevoie pentru a produce electricitate. Dr. Ábrán ar trebui să știe că perioadele când e nevoie de electricitate nu corespund cu niște dinamici imaginare ale unui râu pe care îl prezintă ca neajutorat, săracul, și având nevoie de ajutorul oamenilor binevoitori care vin să-i facă un baraj, că singur nu se descurcă. Însă realitatea pare puțin importantă pentru Dr. Ábrán și continuă: „Apele mari la topiri bruște a zăpezii de pe cca 10.000 ha și ploile torențiale vor fi captate și vor fi redate în perioadele de vară secetoase(producând și energie...)”. Acest lucru nu are cum să se întâmple, pentru că nu așa funcționează o hidrocentrală. O hidrocentrală e folosită pentru a genera electricitate, nu la combaterea secetei.

De fapt, ca funcționar public, Dr. Ábrán ar trebui să se asigure că studiile de mediu descriu scenarii realiste de utilizare și evaluează impactul utilizării barajului conform acestor scenarii asupra mediului. Astfel, ar trebui să țină cont că, de exemplu, din punct de vedere al anotimpurilor, iarna se consumă mai multă energie (iluminat pe perioade mai lungi, pentru că noaptea-i lungă, încălzire etc.). Nevoile de electricitate nu țin cont de secetă.

În niciun caz nu ar fi vorba de utilizarea idilică, care, vezi Doamne, să facă bine râului, descrisă de Dr. Ábrán, ci de utilizări dictate de nevoi economice. Datoria Dr. Ábrán ar fi să examineze astfel de scenarii de utilizare, cât mai realiste, să evalueze impactul lor asupra mediului și distrugerile pe care le vor provoca și să determine dacă acea cantitate mică de energie care se poate produce acolo merită să pierdem definitiv o bucată de natură unică, nu să spună basme despre cum va ajuta barajul râurile.

„Barajul trebuie terminat”

Pentru a fi corecți, am căutat să vedem dacă această abordare are un caracter întâmplător. Poate Dr. Ábrán un om echilibrat, dar s-a întâmplat să se așeze la tastatură și să scrie niște chestii care nu-l caracterizează. N-a fost așa, n-a fost o întâmplare. Am găsit în articolul Un baraj comunist renaște, lostrița moare, din 2019, de Magda Munteanu, o abordare asemănătoare: „Barajul trebuie terminat, dar cu condiţii. Condiţia de autorizare este ca râul Răstoliţa să rămână la debitul său natural. Altfel nu le dau aprobarea.”, spunea atunci Dr. Ábrán.

Încă de atunci, aceeași relație ciudată cu sensul cuvintelor. „Baraj” înseamnă că cursul râului e oprit și nu are cum să rămână la debitul său natural. Orice baraj presupune un imens deranj cu construcția, apoi sugrumarea râului pentru a umple lacul de acumulare și ulterior exploatarea, cu diversele scenarii de care am amintit mai sus și fluctuațiile inerente de debit. Această încercare de a induce ideea că barajul este absolut inofensiv, că debitul va rămâne natural și că dacă durul Dr. Ábrán îi dă autorizație înseamnă că totul e în regulă este atât de ridicolă încât nu face decât să-l discrediteze pe Dr. Ábrán.

Apoi, deja în articolul din 2019, premiza de la care pornește Dr. Ábrán nu este una neutră, cum ar trebui să fie cea a unui funcționar public. Nu este deloc un dat că „barajul trebuie terminat”. Nu este obligatoriu. Nu a fost în 2019, iar acum în 2024 cu atât mai puțin. De fapt, insistența pentru terminarea barajului e împotriva direcției spre care se îndreaptă lumea. Lumea civilizată merge spre protecția naturii și refacerea cursurilor naturale ale râurilor, prin înlăturarea de baraje. De exemplu, în SUA, în ianuarie, anul acesta, a început înlăturarea ultimului și celui mai mare baraj de pe râul Klamath. Acordul de principiu pentru înlăturarea barajelor a fost obținut în 2009, proiectul a început în 2016 și s-a încheiat în august anul acesta. A fost cel mai mare proiect de înlăturare de baraje din lume de până acum, în total fiind înlăturate 4 baraje care aproape că au dus la dispariția somonului din zonă. Iar în UE, în iunie a fost adoptată Legea europeană pentru restaurarea naturii, care prevede că 25.000 de km de râuri trebuie să fie readuse în stare de curgere liberă până în 2030. Răstolița poate fi un candidat pentru a face parte din cei 25.000 de km, mai degrabă decât pentru un baraj care „trebuie terminat”.

Orgoliul

Dr. Peter Ábrán își susține autoritatea prezentându-se în cadrul discuției ca iubitor al naturii și amintind numeroasele fapte de arme. Deși e o discuție în scris, unde fiecare cuvânt presupune un efort mai mare decât într-o conversație vorbită, totuși Dr. Peter Ábrán scrie neostenit sute de cuvinte despre sine: cum a delimitat arii protejate, cum a elaborat documentații, cum a luptat ca activist sau funcționar public pentru diverse cauze, cum dă bani pentru a sponsoriza asociații etc. De fapt, toată această paradă este atât de stridentă încât dă impresia că ar putea fi falsă. Și am căutat să vedem dacă nu se ascunde ceva în spatele ei.

Am găsit o serie de emailuri care sugerează că s-ar putea ca iubirea de natură a Dr. Peter Ábrán să nu fie ceea ce pare. În 2017 acesta făcea presiuni asupra primarilor comunelor de pe valea Mureșului pentru a le cere sprijinul la desființarea sau reducerea drastică a unor rezervații naturale. E vorba de rezervațiile Deda-Toplița (cod 2638), pe care voia să o reducă de la 6.000 ha la 909 ha și Defileul Mureșului (cod 2639) de 7.733 ha, pe care voia să o desființeze. Dr. Peter Ábrán cere în numele APM Mureș o reducere cu aproape 95% a suprafeței protejate. Din cele două rezervații, se arată în emailurile de atunci, și-ar fi dorit să rămână protejată o mică porțiune, între Andreneasa și Salard, situată în amonte de Răstolița, unde nu ar avea cum să deranjeze aprobarea construcției barajului.

Nu știm dacă acea campanie a Dr. Ábrán prin primării a avut ca scop, pe termen mediu, înlesnirea aprobării lucrărilor la baraj - motivația transmisă explicit primarilor ține de pășunat și tăierile de lemn. Știm însă că Dr. Peter Ábrán este silvicultor, iar acest mod de a gândi, pregătind din timp o situație favorabilă lucrărilor care ar urma să aibă loc peste ani, este unul caracteristic silvicultorilor. Ce este cert e că aceste emailuri pun serios sub semnul întrebării prioritățile domnului Dr. Peter Ábrán în ce privește natura și sinceritatea comportamentului său autodeclarat ecologist.

Aroganțe

La discuțiile din grupul de email participă persoane care sunt specialiști în domeniul lor, ihtiologi, juriști, biologi, și care pun în discuție diverse probleme ale studiilor de mediu. Trebuie înțeles că acestea nu sunt niște probleme teoretice ale studiilor. Orice problemă din studii reprezintă, de fapt, consecințe negative ale barajului care sunt trecute cu vederea, cum ar fi degradarea severă a habitatului lostriței și implicit pericolul dispariției speciei.  Cu toate acestea, răspunsul Dr. Peter Ábrán este, de fiecare dată, o invitație către aceștia să „îmbunătățească” studiile, ca și cum „îmbunătățind” studiile, problemele din lumea reală ar dispărea. Ce se întâmplă aici e că Dr. Ábrán nu recunoaște lumea reală a celorlalți și de fiecare dată mută toată discuția în lumea studiilor, a hârtiilor, unde toate se învârt din pix și pot fi „îmbunătățite” până când barajele ajută râurile să aibă un debit natural. Acest fel de desconsiderare, prin negarea realității partenerului de discuție, este și o formă de atac la persoană.

Funcționar public

Este important și ce nu spune Dr Peter Ábrán. Oricine a stat vreun pic de vorbă cu funcționari publici știe că una din formulările standard care apar în aproape orice discuție este „ca funcționar public trebuie să respect legea”, adesea precedată de un „n-am ce face”. Nicăieri Dr. Ábrán nu pomenește despre respectarea legii. Nici măcar nu folosește cuvântul „lege”. În această discuție ceilalți vorbesc despre legi, Dr Ábrán vorbește mai degrabă despre oameni care sfințesc locul, sau despre realizările personale. Chiar și când i se atrage atenția în mod explicit că, de exemplu, aprobarea pe etape, practica „salami slicing”, e ilegală el răspunde continuând să susțină etape și evitând orice referire la legislație.

Concluzie

Am pornit analiza aceasta încercând să determinăm dacă, în cazul barajului de la Răstolița, Dr Peter Ábrán respectă principiile de „legalitate, imparțialitate și obiectivitate”, așa cum apar ele în Statutul funcționarului public. Din discuțiile studiate, dar și din declarațiile anterioare ale acestuia, făcute în presă, reiese că Dr Peter Ábrán pornește cu o idee preconcepută – „barajul trebuie terminat”. Se pare că Dr Peter Ábrán lucrează de mult timp pentru punerea în practică a acestei idei. Această idee este atât de puternică încât Dr. Ábrán ajunge să deformeze realitatea pentru a corespunde scopurilor sale, sau să o nege, iar legalitatea nu apare în discuție nici măcar ca ceva secundar. Nu apare deloc. Există semne de întrebare cât se poate de serioase cu privire la modul în care Dr. Peter Ábrán se ocupă de Răstolița.

Înainte de publicare, l-am contactat pe Dr. Peter Ábrán prin email, i-am prezentat pe scurt analiza noastră și i-am dat ocazia să-și spună punctul de vedere. Redăm integral emailul primit de la domnia sa:

„Stimate dl. Radu Cenuta,
 
După ce aţi avut cele scrise de subsemnatul cu răspundere pe lista conservarea biodiversităţii,
Nu mai am nimic de precizat, având în vedere şi lipsa de obiectivitate manifestată în acest email.
 
Cu bine,
 
Abran Peter PhD
CFM/Biodiversitate
APM Mures”

Cover foto: Barajul de la Răstolița © Bogdan Cordoș