Divers

Termenul „microplastice” a fost folosit pentru prima dată într-o publicație acum douăzeci de ani și se referă la fragmente de plastic mai mici de 5 mm. În ultimii douăzeci de ani, sute de articole științifice au arătat că microplasticele pot fi găsite peste tot, în sol, râuri, lacuri, mări și oceane, în apropiere de vârful Everest, sau în atmosferă.

Ele persistă în mediu și ajung în organismele tuturor viețuitoarelor, de la nevertebrate aflate la baza piramidei trofice, până la prădători de vârf. Sursele sunt peste tot: fibre textile, produse cosmetice, anvelope, instalații, frânghii marinărești și plase de pescuit, pungi etc. Întotdeauna responsabile sunt activitățile umane. În ce privește prezența în organismul uman, microplasticele au fost deja detectate în placentă, sânge, lapte de mamă și țesut intestinal. 

Un grup de cercetători de la Universitatea din New Mexico a cercetat pentru prima dată prezența microplasticelor în testiculele umane și canine. Rezultatele au fost publicate într-un articol în revista Toxicologial Sciences a Societății de Toxicologie de la Universitatea din Oxford.

Ei au descoperit 12 tipuri de microplastice în 47 de testicule canine și 23 de testicule umane. „Studiul nostru a dezvăluit prezența microplasticelor în toate testiculele umane și canine.” a spus autorul principal al studiului, profesorul Xiaozhong „John” Yu. 

Țesuturile

Testiculele umane folosite în studiu proveneau de la persoane decedate, testiculele canine de la animale castrate. Oamenii de știință au ales să studieze ambele specii deoarece câinii trăiesc alături de oameni și împart cu aceștia același mediul. De asemenea, au unele caracteristici biologice asemănătoare.

„În comparație cu șobolanii și alte animale, câinii sunt mai aproape de oameni”, a spus el. „Din punct de vedere fizic, spermatogeneza lor este mai aproape de oameni, iar concentrația are mai multe asemănări cu oamenii. De asemenea, numărul de spermatozoizi canini pare să scadă", a adăugat el. „Credem că câinii și oamenii au în comun factori de mediu care contribuie la declinul lor.”

Plasticul

Echipa a tratat chimic mostrele de țesut pentru a dizolva grăsimea și proteinele. Au pus apoi fiecare probă într-o ultracentrifugă, separând în partea de jos a eprubetei plasticul, pe care l-au transferat într-un recipient de metal și l-au încălzit la 600 de grade Celsius. Oamenii de știință s-au bazat pe faptul că diferitele tipuri de plastic ard la temperaturi diferite, emițând progresiv diferite gaze care pot fi analizate. 

La câini, concentrația medie de microplastice în țesutul testicular a fost de 122,63 micrograme pe gram de țesut. În țesutul uman, concentrația medie a fost de 329,44 micrograme pe gram de țesut – de aproape trei ori mai mare decât la câini și semnificativ mai mare decât concentrația medie găsită în țesutul placentar.

Impactul 

Cercetătorii au descoperit că cel mai răspândit polimer, atât în țesutul uman, cât și în cel canin, a fost polietilena (PE), care este folosită la  pungi și sticle de plastic. La câini, a fost urmat de policlorura de vinil (PVC), care este utilizată în instalațiile sanitare industriale, municipale și menajere și în multe alte aplicații.

Echipa a reușit să numere spermatozoizii din probele canine (dar nu și în cele umane, care au fost conservate chimic) și a constatat că nivelurile mai mari de PVC din țesut se corelează cu un număr mai scăzut de spermatozoizi. Dar nu a existat o corelație cu concentrația tisulară de PE.

„Plasticul determină diferențele”, a spus Yu. „PVC poate elibera o mulțime de substanțe chimice care interferează cu spermatogeneza și conține substanțe chimice care provoacă perturbări endocrine.”

Yu a remarcat și că vârsta medie a bărbaților de la care proveneau probele studiate a fost de 35 de ani, ceea ce înseamnă că expunerea lor la materiale plastice și substanțele asociate a început cu zeci de ani în urmă, când era mai puțin plastic în circulație. „Impactul asupra tinerei generații ar putea fi mai îngrijorător”, acum că există mai mult plastic ca niciodată în mediu, a spus el.

Însă pentru a înțelege modul în care microplasticele ar putea afecta producția de spermă în testicule e nevoie de mai multe cercetări. „Avem multe necunoscute. Trebuie să ne uităm serios la efectul potențial pe termen lung. Sunt microplasticele unul dintre factorii care contribuie la declinul calității spermei?”

Yu nu vrea să intre nimeni în panică în urma difuzării descoperirilor sale. „Nu vrem să speriem oamenii”, a spus el. „Vrem să furnizăm date științifice și să îi facem pe oameni conștienți că există o mulțime de microplastice. Putem face propriile alegeri pentru a evita mai bine expunerile, pentru a ne schimba stilul de viață și a ne schimba comportamentul.”

Nuanțări

„Aceste rezultate sunt în concordanță cu cercetările existente. Microplasticele par să fie prezente aproape peste tot. Ele pătrund cu ușurință peste tot, atât în natură, cât și în corpurile noastre.”, a spus Tim Nawrot, profesor la Universitatea din Hasselt, medic și cercetător specializat în epidemiologia mediului, contactat de De Morgen pentru o opinie de expert asupra studiului. 

El a subliniat că o corelație între microplastice și scăderea calității spermei nu înseamnă neapărat cauzalitate. În opinia sa, trebuie ținut cont de asocierea microplasticelor cu substanțe despre care e știut că pot provoca tulburări hormonale, precum bisfenoli, pfas sau unele pesticide. Aceste substanțe, perturbând hormonii, pot afecta fertilitatea. De asemenea, a arătat el, cancerul testicular este acum de 5 ori mai decât era în 1960, fapt atribuit tot perturbatorilor hormonali.

„Cercetarea microplasticelor este încă în faza de a determina unde ajung aceste particule. S-ar părea că aproape peste tot. Următoarea fază a cercetării se va referi la nocivitatea acestor particule în sine.”, a spus Nawrot. 

Nawrot face o paralelă cu pulberile în suspensie(PM), care se găsesc în atmosferă. Despre acestea este cunoscut că provoacă reacții inflamatorii. Același lucru s-ar putea întâmpla și cu microplasticele. „În același timp”, spune el, „se știe că substanțele care sunt adesea legate de microplastice pot perturba fertilitatea. Microplasticele ar funcționa atunci, în principal, ca mijloc de transport al acestor substanțe adânc în corpul nostru.”

Concluzia sa este asemănătoare cu a autorilor studiului: „Este nevoie de mai multe cercetări asupra microplasticelor în sine și asupra rolului lor ca mijloc de transport.”