Noi cercetări arată că expunerea femelelor gravide de șoareci la doze mici de insecticid cauzează leziuni ale creierului urmașilor, legate de învățare și memorie, relevante pentru spectrul autismului uman, potrivit unui comunicat de presă al PAN Europe.
Rezultatele vin în completarea a peste 30 de studii independente care raportează toxicitatea deltametrinului asupra dezvoltării sistemului nervos.
În mod remarcabil, în mai multe dintre aceste studii, efectele negative au fost observate în urma unor expuneri care sunt cu mult sub nivelul considerat „sigur” în reglementările actuale. Doze de 12 ori mai mici decât nivelul considerat „sigur”, potrivit reglementărilor europene, au cauzat leziuni. Oamenii de știință nu au putut demonstra un nivel de siguranță.
Deltametrinul – pesticid și biocid toxic
Deltametrinul este utilizat pe scară largă ca insecticid pe culturi, pe animalele de fermă, împotriva țânțarilor și în spray-urile de uz casnic împotriva insectelor. Este un membru sintetic al familiei piretroizilor. Este o neurotoxină, mortală pentru multe insecte benefice și pești, în timp ce dăunătorii culturilor, precum și țânțarii și gândacii de pat prezintă o rezistență din ce în ce mai mare la aceasta.
O publicație științifică a demonstrat că reginele furnicilor mor în proporție de 100% la 1/10 din doza de deltametrin pulverizată pe câmpuri, iar mortalitatea era deja demonstrată la doar 1/1000 din doză.
Hans Muilerman, responsabil principal cu substanțele chimice la PAN Europe, a declarat: „Regulamentul UE prevede că pesticidele nu pot dăuna sănătății umane. Dar Comisia Europeană nu a respectat legea și nu a efectuat testele de neurotoxicitate necesare. Cantități mari de pesticide neurotoxice sunt pulverizate pe alimentele noastre și în apropierea caselor noastre, fără a fi testate corespunzător.”
Muilerman continuă: „Povestea cu deltametrinul rezonează cu o poveste similară, privind pesticidul Chlorpyrifos. Acest insecticid utilizat pe scară largă a fost în cele din urmă interzis în 2019 pentru efecte similare asupra fătului. La fel ca în cazul deltametrinului, acest lucru a fost făcut datorită oamenilor de știință independenți care au descoperit efectele devastatoare asupra dezvoltării creierului copiilor.”
De remarcat, deltametrinul a depășit cu mult perioada de revizuire regulamentară de 15 ani și, prin urmare, nu a mai fost reevaluat de la aprobarea sa anterioară, de acum 23 de ani, în ciuda faptului că este unul dintre cele mai toxice pesticide.
Regulamentul UE nu protejează împotriva efectelor neurotoxice ale pesticidelor
Dosarul prezentat de industrie atunci când solicită autorizarea unui pesticid nu identifică aceste efecte adverse. Acest lucru se datorează faptului că Comisia Europeană nu a introdus niciodată în cerințele privind datele referitoare la pesticide teste obligatorii și sensibile pentru toxicitatea dezvoltării sistemului nervos și pentru boli degenerative precum Parkinson și Alzheimer.
Hans Muilerman: „PAN Europe a solicitat Comisiei să actualizeze urgent cerințele privind datele referitoare la pesticide pentru a identifica aceste efecte dăunătoare grave. Am demarat campania Save our brain pentru a atrage atenția atât de necesară asupra acestei probleme.”
România
Deltametrinul este o substanță înrudită cu cipermetrinul și tetrametrinul. Alături de produsele pe bază de cipermetrinul și tetrametrinul, despre care am scris anul trecut, în România, produsele biocide care conțin deltametrinul sunt printre cele mai folosite la dezinsecțiile din localități. Astfel, substanța a fost utilizată în Brașov, Brăila, Pașcani, Arad, Drăgășani, Codlea, Chișcani, Săcălaz, Șag, Ploiești, Călărași, Roman, Bacău și multe alte localități.

În multe din aceste cazuri, metoda de aplicare utilizată a fost pulverizarea aeriană Aceasta presupune eliberarea pesticidelor asupra localităților din avion sau elicopter. Prin această metodă substanțele sunt distribuite nediscriminatoriu peste străzi, case, grădini, corpuri de apă, locuri de joacă etc., ajungând să afecteze pești, albine, copii.
În urma investigației noastre de anul trecut, Institutul Național de Sănătate publică a confirmat că pulverizarea aeriană asupra localităților este ilegală.