Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) retrage toate lucrările științifice la care participă cercetătorii săi, aflate în curs de publicare, pentru ca administrația Trump să poată controla și cenzura limbajul folosit, raportează Reuters.
Directorul științific al CDC a trimis tuturor șefilor de divizii ai agenției un email cu un ordin general care vizează toate publicațiile instituției, a declarat pentru Reuters un oficial al CDC care a văzut acel email.
Revizuirea publicațiilor are ca scop eliminarea unor termeni pentru a se conforma cu ordinul președintelui Trump care spune că guvernul federal recunoaște doar două sexe. Inside Medicine Substack a publicat o listă cu termeni interziși.

Ordinul de retragere privește toate manuscrisele unde oamenii de știință de la CDC sunt autori sau co-autori. Dacă lucrări unde angajații CDC sunt co-autori au fost publicate în afara agenției, cercetătorilor li se cere să-și retragă semnătura.
Implicații
Experții în sănătate publică au spus că eliminarea termenilor amenință capacitatea de a aborda la timp diferite nevoi medicale, având în vedere că diferite grupuri sunt afectate diferit. Dacă termenii care descriu unele grupuri sunt interziși, informațiile nu pot fi transmise și, în lipsa lor, prioritățile terapeutice sau de testare sunt imposibil de stabilit corect.
„Nu putem pur și simplu să ștergem sau să ignorăm anumite populații atunci când vine vorba de prevenirea, tratarea sau cercetarea bolilor infecțioase, precum HIV. Sper cu tărie că nu aceasta este intenția acestor ordine”, a spus Carl Schmid, avocat și director executiv al HIV+ Hepatitis Policy Institute.
Editorii revistelor științifice, inclusiv American Journal of Public Health (AJPH), au pus sub semnul întrebării legalitatea ordinului. Pentru lucrările științifice care au fost acceptate de o revistă, dar nepublicate încă, „deținem drepturile de autor. Autorul nu mai poate face modificări", a spus dr. Alfredo Morabia, redactor șef al AJPH.
„Mi se pare incredibil că acest lucru este compatibil cu Primul Amendament. Un drept constituțional a fost anulat", a spus el referindu-se la amendamentul Constituției Statelor Unite care interzice guvernului să emită legi care afectează libertatea de exprimare sau libertatea presei. „Cum poate guvernul să decidă ce cuvinte poate folosi un jurnal pentru a descrie o realitate științifică? Acea realitate trebuie să fie numită”.
„Oamenii de știință de la CDC publică în fiecare an lucrări importante care informează domeniul sănătății publice. Oprirea publicațiilor nu este niciodată bună", a adăugat el.
Paginile pentru public
De sâmbătă, pe site-ul CDC și alte site-uri ale agențiilor de sănătate ale guvernului Statelor Unite mai multe pagini de informare nu mai sunt disponibile.

De pe site-ul CDC au fost eliminate pagini cu privire la vaccinarea anti rubeolă, vaccinarea anti Zona Zoster, vaccinarea anti mpox, testarea HIV și o serie de pagini care conțineau statistici în care apar persoanele LGBTQ+.
De asemenea, o bază de date pentru urmărirea comportamentelor cu risc pentru sănătate ale tinerilor a fost făcută inoperabilă.