Un sondaj realizat de Consiliul European pentru Relații Externe, în cooperare cu Universitatea din Oxford, cartografiază percepțiile lumii cu privire la întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă și provocările cu care se confruntă lumea. Cercetarea a fost realizată în 24 de țări (11 țări membre UE au fost incluse, printre care și România) și au participat la ea 28.549 de persoane.
Intitulată Singuri în lumea trumpiană: UE și opinia publică globală după alegerile din SUA (Alone in a Trumpian world: The EU and global public opinion after the US elections), această cercetare este a treia dintr-o serie de sondaje globale. Primul a fost realizat la un an după începerea războiului din Ucraina și s-a referit la impactul acestuia, iar al doilea a încercat să determine relevanța ideologiilor politice în secolul 21, la nivel global.
Cercetarea actuală arată că aliații tradiționali ai Statelor Unite din Europa și Coreea de Sud sunt pesimiști în ce privește viitorul președinte. În țările non-occidentale, precum India, Rusia, Arabia Saudită și China însă domnește optimismul. Donald Trump este văzut ca un pacificator și ca cineva care va reduce tensiunile dintre SUA și China. În multe țări, o Americă sub conducerea lui Trump este considerată o superputere „normală”, printre altele asemănătoare.
În același timp, o mare parte din lume consideră Europa mai puternică decât o consideră europenii. Ei spun că Uniunea Europeană este capabilă să acționeze în condiții de egalitate cu SUA și China. Autorii susțin că Europa se află la o răscruce în relația cu SUA: continentul nostru trebuie să-și consolideze propriile atuuri și alianțe strategice și să învețe să facă față unei „lumi mai tranzacționale”. Cu alte cuvinte: colaborări pragmatice și de afaceri, mai degrabă decât idealiste sau bazate pe valori.
Despre rezultatele acestui sondaj și ce înseamnă ele, publicația belgiană De Morgen a stat de vorbă cu profesorul de politică internațională Sven Biscop de la Universitatea din Gent și Institutul Regal pentru Relații Internaționale Egmont.
„În primul rând, trebuie să alegem în sfârșit cine suntem”, spune profesorul Biscop. „Nu suntem o unitate, nu suntem o superputere. Suntem o uniune care încă nu este suficient de integrată și care prezintă diviziuni în ceea ce privește rolul pe care îl joacă. Pentru a putea negocia cu altul, trebuie să știi mai întâi cine ești și ce vrei să obții.”
De ce este atât de diferită imaginea lui Trump ca pacificator în țările non-occidentale de felul în care îl vedem noi?
Vedem că percepția lui Trump este de departe cea mai negativă printre aliații săi. Ceea ce reflectă faptul că este mult mai ușor pentru Trump să-și șantajeze prietenii decât să-și oblige rivalii să facă ceva. Prietenii tăi vor să mențină relația și au șanse mai mari să cedeze, rivalii își întăresc adesea poziția. Poate că noi, din NATO și UE, ne temem de impetuozitatea lui Trump mai mult decât cei din afară.
Apoi, bănuiesc că mulți încă mai cred în „soluția omului forte”, omul puternic care va rezolva problemele. Iar acesta este, desigur profilul pe care Trump îl proiectează pentru el însuși.
În ce privește Ucraina, acolo poate exista și o anumită disperare după trei ani de război. Și când Trump promite așa ceva, oamenilor li se pare mai bine decât nimic.
Doar unul din cinci europeni vede SUA ca pe un aliat. Asta nu e mult.
Da, dar asta nu este nou. Avem o alianță cu SUA prin NATO din 1949. Este cu totul excepțional ca o alianță să dureze atât de mult, deoarece interesele dintre principalii jucători nu rămân întotdeauna aliniate. La urma urmei, fiecare mare putere se gândește mai întâi la sine.
Mulți oameni strigă acum: „Noua ordine mondială este aici, totul se schimbă”. Dar asta nu este adevărat. Pacea în Europa de Vest datorită NATO a fost o perioadă excepțională. În esență, ne-am întors acum la vechea normalitate, unde există mai multe relații tranzacționale între marile puteri.
Ce înseamnă acest lucru în termeni concreti pentru UE și relația sa cu mari puteri precum China și Rusia?
Există lideri europeni care spun că Uniunea Europeană ar trebui să joace în aceeași ligă ca SUA și China. Alții spun: nu, nu căutăm un rol autonom, funcția noastră pe scena mondială este să rămânem cel mai loial aliat al americanilor. Nu prea știm ce rol ar trebui să jucăm și acesta este un handicap major.
Mai ales acum că Europa devine din ce în ce mai divizată. Zilele de glorie se apropie de sfârșit: multe țări se polarizează și o mare tabără de guverne europene populiste de dreapta apare treptat. Acest lucru va schimba foarte mult dinamica procesului decizional european pe termen scurt.
Raportul este foarte dur: Europa ar trebui să înceteze să se prezinte ca un arbitru moral și, în schimb, să-și dezvolte atuurile interne. Cum vedeți această afirmație?
Asta se leagă de ceea ce am spus de multă vreme. Rolul Europei în politica mondială ar trebui să fie: rămâneți întotdeauna fideli propriilor valori, atât pe plan intern, cât și extern, și nu faceți nimic care să dăuneze acestor principii.
Interesele noastre ne obligă să cooperăm cu țări care nu respectă întotdeauna aceste valori. Acest lucru ar trebui să fie posibil, atâta timp cât nu duce la complicitate la încălcări ale drepturilor omului. Nu are rost să trasezi o linie roșie pe care nu o poți aplica. Aceasta este o politică simbolică lipsită de credibilitate, care este întotdeauna contraproductivă.
Acest lucru se vede reflectat în percepția asupra Europei: că ne folosim de povestea asta cu valorile doar atunci când ne convine. Nu se potrivește cu situația noastră de moment? Atunci la fel de ușor acordăm prioritate intereselor economice sau de securitate.
Cu toate acestea, este important să privim acest lucru într-un mod nuanțat. Când vorbim despre valori în UE, nu este pură ipocrizie. Dar este adevărat că în practică nu reușim să facem mare lucru cu ele, pentru că de multe ori alte interese cântăresc mai mult. În Uniunea Europeană, a existat o conștientizare lentă că nu ne putem exporta valorile dincolo de granițele noastre și că politica externă a UE există pentru a proteja interesul european.
Cu toate acestea, încă auziți adesea că această politică externă există pentru a promova drepturile omului și democrația. Nu, scopul este în primul rând ca propriul nostru model de societate să supraviețuiască. Acest decalaj nu se va închide.
Trump este popular în țări precum India, China, Turcia și Brazilia. Ce rol a avut pentru asta formarea imaginii în acele țări?
În multe țări, cum ar fi China, știrile negative din Europa și SUA sunt distribuite cu spor pentru a arăta cât de rele sunt lucrurile în Occident. Acest lucru ar putea contribui la percepția pozitivă a lui Trump, în special în țări precum India, unde Modi este popular și ca „om forte”.
Acea imagine este întărită de mass-media, dar și de faptul că aceste țări subliniază adesea slăbiciunile Occidentului. Într-o oarecare măsură, desigur, facem și noi același lucru: arătăm vești proaste despre ceilalți jucători.
Cum vedeți al doilea mandat al lui Trump și preluarea lui în această lună?
„Sunt totuși îngrijorat. Dacă te uiți la declarațiile sale recente despre Groenlanda, Panama și Canada, este clar că nu are niciun fel de frânele. Imaginați-vă dacă Xi Jinping ar spune: „Aș dori și eu să cumpăr Okinawa”. La care Japonia răspunde: „Nu e pe meniu.” Dacă Xi răspunde apoi că nu exclude utilizarea mijloacelor militare: toată lumea ar țipa sânge, crimă.
Trump face același lucru acum, iar asta cu un aliat. Doar declarațiile sale – indiferent dacă le transpune sau nu în realitate – sunt suficiente pentru a submina ordinea mondială.
Europa va trebui să-și asume mult mai multă responsabilitate dacă dorește stabilitate în lume. Pentru început, prin a nu ceda lui Donald Trump: el oricum va continua să ceară. Trebuie să ne arătăm puternici: mai întâi să știm ce vrem. Apoi putem vedea cum realizăm, chiar și împreună cu Trump. În mod ideal, va rămâne o relație transatlantică strânsă. Într-o lume a rivalității între superputeri, trebuie să fii nebun să renunți de bună voie la o alianță cu oricare dintre acele mari puteri.