Actual

În timpul vizitei la Casa Albă, președintele francez Emmanuel Macron a fost urmat ca o umbră de un colonel din armata franceză care purta o gentoaie neagră. Această sacoșă nucleară (sacoche nucléaire) îl urmează pe președinte peste tot. 

Conținutul ar putea fi un scanner biometric pentru a verifica identitatea lui Macron, un cod sau o linie de comunicare securizată - nu știm, asta-i secret de stat. Dar știm că folosește la activarea arsenalului nuclear al Franței. Această sacoșă capătă importanță pe măsură ce gazda lui Macron, Donald Trump, se arată a fi un aliat tot mai neserios al Europei.

„Președintele SUA a declarat în fața Congresului că va cuceri Groenlanda - teritoriu care aparține Danemarcei, aliat NATO. Asta arată că orice este posibil”, spune profesorul de relații internaționale Niels van Willigen (Universitatea Leiden). „Se poate chiar ca Statele Unite să își retragă armele nucleare de pe teritoriul european. Momentul când ar trebui să ne gândim la acest scenariu e mai degrabă ieri decât astăzi”.

Hans Kristensen, director al firmei americane de cercetare Nuclear Information Project, împărtășește această îngrijorare: „Orice nebunie este posibilă cu Trump. El sau vicepreședintele J.D. Vance încă nu au spus că SUA ar trebui să se retragă din NATO, dar, în eșaloanele inferioare ale administrației Trump, aud asta”.

Protecția Europei de către armele nucleare americane este numită oarecum eufemistic „umbrela nucleară”. „Puteți fi siguri că în toate capitalele europene, generalii și politicienii se întreabă cât de probabil este ca Trump să retragă această umbrelă”, spune Van Willigen. 

Realimentare

Umbrela nucleară cu stars and stripes sub care ne adăpostim nu se referă doar la armele nucleare americane de pe continentul european. „Această umbrelă include și rachetele nucleare strategice intercontinentale care pot fi lansate de pe teritoriul sau de pe navele SUA. Trump poate decide să nu le desfășoare dacă Rusia atacă Europa, eliminând astfel descurajarea NATO”, explică profesorul olandez.

În bazele aeriene americane din Belgia, Olanda, Germania, Italia și Turcia se găsesc aproximativ 100 de focoase nucleare - bombe de aviație. Acestea se află acolo din 1985, dar au fost modernizate și, prin urmare, sunt operaționale. Van Willigen: „Aceste arme nucleare americane din cinci țări europene pot fi desfășurate tactic pe o distanță relativ scurtă. Adică, pot fi utilizate țintit prin lansarea lor din avioane de luptă”.

„Trump ar putea folosi retragerea armelor nucleare americane ca pârghie politică, la fel cum face deja cu taxele vamale”.
Niels van Willigen, profesor de relații internaționale (Universitatea Leiden)

Localizarea acestor arme nucleare tactice mai mici arată că importanța lor este în primul rând simbolică. „Dacă un pilot belgian cu avionul său F-16, sau în curând F-35, ar decola cu o astfel de bombă nucleară pentru a ataca o țintă în adâncul Rusiei”, clarifică Van Willigen, ”el va trebui să realimenteze în Polonia. Prin urmare, efectul de descurajare al acestor arme nucleare nu este chiar atât de mare. Rolul lor e mai degrabă să lege securitatea SUA de securitatea europeană. Această legătură este acum incertă, deoarece Trump poate folosi retragerea acestor arme nucleare americane ca instrument de presiune politică, la fel cum face deja cu taxele vamale”.

Second strike

În afară de cele trei superputeri, Rusia, SUA și China, mai dețin arme nucleare și Israel, Pakistan, India, Coreea de Nord, Franța și Regatul Unit. Așadar, pentru o alternativă logică la protecția SUA, trebuie să privim dincolo de Canalul Mânecii sau la Paris.

Se estimează că francezii au 290 de focoase nucleare, iar britanicii 225 - o nimica toată în comparație cu arsenalul celor doi rivali tradiționali din (fostul?) Război Rece: Rusia are 5580, iar SUA 5044. China se află în plin proces de recuperare, cu un număr estimat de peste 500 de focoase nucleare.

„Întrebarea cheie este: cât de mare trebuie să fie arsenalul tău pentru a reuși să descurajezi”, spune Van Willigen. „Trebuie să te asiguri că inamicul, chiar dacă are mult mai multe focoase decât tine, știe că poți efectua second strike. În acest scop, Marea Britanie și Franța au submarine nucleare. Acestea sunt cruciale din punct de vedere strategic, deoarece sunt greu de detectat și pot fi localizate oriunde în lume.  Chiar dacă întreg Regatul Unit ar fi distrus deodată într-un război nuclear, ar putea oricând să riposteze împotriva agresorului. Aceasta este întreaga logică a descurajării: pentru că agresorul știe acest lucru, el nu va ataca”.

Această doctrină distrugerii reciproce asigurate (Mutual Assured Destruction - MAD) afirmă că, în consecință, armele nucleare nu vor fi utilizate niciodată. Teama că atât agresorul, cât și agresatul vor fi complet distruși anulează riscul. În ciuda numărului relativ mic de arme nucleare europene, submarinele franceze și britanice asigură această descurajare.

„Dacă va exista o descurajare nucleară europeană proprie”, susține Van Willigen, ”atunci este probabil să fie construite arsenale mai mari și mai diverse. Deja toate puterile nucleare își modernizează și chiar își extind arsenalele nucleare. Un program european de arme nucleare va accelera și mai mult această cursă a înarmărilor”.

Rachete închiriate

Totuși, să ne bazăm pe britanici pentru securitatea noastră nucleară nu este lipsit de riscuri, consideră Van Willigen. „Chiar dacă prim-ministrul britanic poate decide să desfășoare arme nucleare, sistemul britanic de arme nucleare este strâns legat de cel american. Britanicii închiriază rachetele Trident de la SUA. Ogivele, care sunt fixate pe aceste rachete, deși sunt fabricate în Marea Britanie, depind în mare măsură de tehnologia americană. Dacă americanii ar înceta să coopereze, descurajarea nucleară a Marii Britanii și-ar pierde credibilitatea. Dacă armata britanică începe să investească masiv acum, acest lucru poate fi remediat, dar este nevoie de timp”.

Umbrela nucleară a Londrei are încă un dezavantaj major. „Britanicii pot lansa rachete nucleare doar de pe submarine, dintre care au patru în flotă. Rușii și americanii pot lansa arme nucleare de pe uscat, de pe mare și din aer. Dacă depindem numai de britanici pentru descurajarea nucleară, Europa este mult mai vulnerabilă decât dacă se alătură și francezii, pentru că și ei au bombe nucleare care pot fi lansate de avioane”.

Force de frappe

Macron i-a liniștit pe francezi într-un discurs televizat din 5 martie: „Datorită alegerii predecesorilor noștri după al Doilea Război Mondial, avem propriile mijloace de descurajare nucleară. Suntem mai bine protejați decât vecinii noștri”. El a subliniat că Force de frappe, așa cum este denumită forța de descurajare nucleară a armatei franceze, este „completă, suverană și în întregime franceză”. 

Macron a subliniat că forța de descurajare nucleară a armatei franceze este „completă, suverană și în întregime franceză”. 

„Aici se opresc veștile bune în acest exercițiu de gândire despre cum forța nucleară franceză ar trebui să protejeze Europa”, a declarat expertul în arme nucleare Liviu Horovitz (Institutul german pentru afaceri internaționale și de securitate), „pentru că nu e chiar așa de simplu să înlocuiești SUA ca putere nucleară. Francezii și britanicii au arme nucleare, dar se bazează pe faptul că SUA vor asigura principala forță de descurajare nucleară, prin intermediul NATO. Aceeași situație o întâlnim și în cazul forțelor convenționale. Nici acolo nu suntem în măsură să umplem golurile dacă SUA ar părăsi NATO”.

„Arsenalul nuclear francez este conceput ca un factor de descurajare pentru cei care vor să atace Franța”, a continuat Horovitz. „Este foarte dificil să convingi atât aliații, cât și adversarii că poți proteja întreaga Europă cu același arsenal nuclear. Mărimea armatei franceze și a arsenalului nuclear ar trebui să impresioneze Moscova atât de mult încât rușii să nu îndrăznească să escaladeze un război terestru prin utilizarea armelor nucleare. Acest lucru ar fi mai credibil, de exemplu, dacă Franța ar desfășura sute de mii de soldați la frontiera de est a Europei. Dar întrebarea este dacă Franța are forța militară și politică necesară pentru aceasta”.

Oricum, întrebarea este cât de departe este dispusă Franța să meargă pentru a proteja restul Europei. Kristensen: „Încă din anii 1950, francezii au subliniat întotdeauna că ei decid în mod independent cu privire la armele lor nucleare. Ei se opun integrării armelor lor nucleare în NATO”. Chiar și în discursul său recent, Macron a subliniat că „puterea de decizie va rămâne întotdeauna în mâinile președintelui francez”.

O întrebare istorică

Friedrich Merz, probabilul succesor al lui Olaf Scholz în funcția de cancelar al Germaniei, și-a exprimat speranța că se va putea baza pe armele nucleare franceze dacă SUA renunță la Europa. O posibilitate ar fi staționarea unora dintre cele 50 de avioane de luptă franceze cu capacități nucleare pe teritoriul german. Macron și-a declarat deja intenția de a răspunde la această „întrebare istorică” din partea germanilor. 

„Ar fi un gest fără mare valoare practică”, susține Kristensen. „Descurajarea nucleară nu este un spectacol, ea trebuie să fie credibilă. Răspândirea armelor nucleare franceze pe continent ar necesita un efort uriaș. Să presupunem că americanii își retrag armele nucleare din Kleine Brogel, aceste buncăre extrem de sigure, construite de americani și ale căror coduri le dețin doar americanii, nu pot fi pur și simplu folosite pentru a pune în ele arme nucleare franceze. Francezii ar putea fi nevoiți să construiască noi buncăre nucleare. În plus, ar trebui creată o structură de comandă. Dacă SUA nu mai este un partener de încredere, aceasta va trebui să fie în afara NATO. Aceste provocări sunt enorme și găsirea unei soluții viabile va dura ani”. 

Van Willigen nu crede că acesta este un scenariu realist nici pe termen scurt. „În primul rând, avem nevoie de un acord conform căruia francezii și/sau britanicii vor garanta pentru descurajarea nucleară europeană. Următorul pas este: în ce formă? Prin răspândirea armelor lor nucleare în Europa, francezii și britanicii pot trimite un semnal puternic unui potențial agresor precum Putin că vor veni în ajutorul altor țări europene dacă va fi necesar. Să pui în practică așa ceva este însă foarte complex.”

Președintele Europei

Dacă francezii ar deschide umbrela nucleară deasupra Europei, ar fi revoluționar. Dezbaterea pe această temă este deja în plină desfășurare în Adunarea Națională din Franța. La 3 martie, Marine Le Pen, liderul grupului de extremă-dreapta Rassemblement National, a fulminat că „împărțirea descurajării nucleare înseamnă distrugerea acesteia”. 

De ani încearcă Macron să atragă și alte țări europene în descurajarea nucleară a Franței, desigur fără a renunța la controlul asupra faimoasei sacoche nucléaire. Până înainte de al doilea mandat al lui Trump, n-a fost băgat în seamă. Acum Merz & co au început să asculte.

Ideea integrării militare în Europa începe să prindă avânt. Cu toate acestea, niciunul dintre experții cu care a vorbit Knack nu consideră că acest lucru este posibil în cadrul actualei Uniuni Europene. Centrul de greutate se mută spre Londra sau Paris, nu la Bruxelles. Herman Matthijs, profesor de economie care monitorizează îndeaproape bugetele NATO, remarcă râzând în barbă că Macron va împărți puterea de decizie asupra armelor sale nucleare doar „dacă va deveni președintele Statelor Unite ale Europei”.

„Dacă garanția de securitate a SUA în Europa dispare, există probleme mai presante decât armele nucleare. Pierderea de capacitatea militară convențională pe care NATO o va înregistra atunci este mult mai gravă”.
Hans Kristensen, director al firmei americane de cercetare Nuclear Information Project.

Kristensen suspectează, de asemenea, că Macron nu va împărți puterea prea curând, dar subliniază că această discuție nu este cea mai importantă. „Dacă garanția de securitate a SUA în Europa dispare, există probleme mai presante decât armele nucleare. Pierderea de capacitatea militară convențională pe care NATO o va înregistra atunci este mult mai gravă. Fără SUA, Europa abia poate sprijini militar Ucraina, darămite să-și mai și apere propriul teritoriu.” 

Aceste temeri sunt mai mari în Europa de Est. ‚Recent, am primit vizita Poloniei, care a susținut că și țara sa ar trebui să dezvolte arme nucleare”, spune Kristensen. „Polonia a semnat Tratatul de Neproliferare, dar acest tip de angajamente se rupe rapid dacă situația geopolitică se schimbă fundamental.” 

Ce-i sigur e că, indiferent care va fi evoluția Europei ca putere nucleară, Macron va încerca să obțină tot de poate din sacoche nucléaire.